Mutu recunoaşte că se gândeşte la oferta lui Şumudică: „E tentant să joci în Liga Campionilor"

Distribuie pe:

Adrian Mutu este tentat să accepte oferta pe care antrenorul Astrei Giurgiu, Marius Şumudică, i-a făcut-o public. Atacantul lui ASA Tg. Mureş, care a revenit ca titular după mai mult de trei săptămâni, în remiza de pe teren propriu cu Viitorul, scor 1-1, susţine că se va gândi în perioada următoare ce decizie va lua în privinţa viitorului său. Şumudică nu a ascuns că i-ar plăcea să lucreze cu Mutu la Astra şi a recunoscut că i-a propus fostului fotbalist al Fiorentinei să evolueze pentru giurgiuveni din stagiunea următoare. „Sigur, e tentant să joci în Liga Campionilor. Îmi face plăcere, mă voi gândi şi îi mulţumesc lui Şumudică pentru această ofertă publică. Dar vom discuta mai încolo. Acum, şi noi, şi ei avem meciuri de jucat. Mă voi gândi în perioada următoare şi voi decide cu calm ce voi face. Sper să iau decizia cea mai bună pentru mine. Pe viitor poate vreau să mă apuc şi de antrenorat când îmi iau licenţele", a declarat Mutu, la finalul meciului cu Viitorul. Jucătorul de 37 de ani recunoaşte că situaţia lui ASA, care a intrat în insolvenţă, şi problemele financiare l-ar putea face să se despartă de mureşeni, la finalul sezonului. „Eu sper să iau decizia cea mai bună pentru mine şi viitorul meu. Mi-ar plăcea să rămân aici, dar să vedem ce se iveşte, ce îşi doreşte clubul. Asta voi discuta cu cei din club în săptămânile care vor urma. Sunt nişte negocieri, discut cu cei din club şi vedem la ce concluzie ajungem. Probabil că nu voi lua toţi banii, dar ceva tot iau", a precizat Mutu. Adrian Mutu ar urma să fie plătit pentru perioada petrecută la ASA Tg. Mureş din banii pe care clubul urmează să-i încaseze din drepturile TV.

 

Lasă un comentariu