De la „Calul Bălan" la Codul de Etică

Distribuie pe:

După ce au rezolvat problema violurilor (nu că ele nu s-ar mai produce, însă deveniseră un subiect plictisitor), analiştii, specialiştii, comentatorii, psihologii, sociologii, astrologii, numerologii şi, în general, toţi cei cărora le place să se audă vorbind abordează „cu îngrijorare" chestiunea violenţei în şcoli.

Realizatorii TV ne anunţă, de dimineaţa până seara, că urmează „imagini care ne pot afecta emoţional": în cutare şcoală, un profesor s-a zborşit la un elev; în alta, un elev a cotonogit un dascăl; ici, un învăţător l-a dat pe un copil cu capul de tablă, exasperat că acesta nu ştia tabla înmulţirii (nici măcar pe aia cu 5, pe care, vorba ceea, până şi noi o mai ţinem minte); colea, nişte hojmalăi de liceu au bătut-o pe „dirigă" întrucât aceasta i-a poftit să-şi închidă telefoanele mobile în timpul orei; o altă profesoară a ajuns la spital după ce mama unui „micuţ" i-a ars câţiva pumni, în incinta şcolii, supărată că odrasla avea note mult prea mici faţă de cât era de deştept.

În fine, de mai bine de o săptămână, vedem, în fiecare seară, scenele „horror" cu directoarea ieşită din minţi, care a înşfăcat din pat doi copii, târându-i pe hol şi altoindu-i cu mare nesaţ. A fost puţin reţinută, apoi, pusă sub control judiciar. Măcar bine că şandramaua - de bine de rău - a fost, în cele din urmă, închisă.

Aşa ceva nu se mai poate admite, este intolerabil, stimaţi telespectatori - a decis o realizatoare TV, adunând, pe micul ecran, o seamă de specialişti care şi-au dat cu părerea. Din economia emisiunii am aflat că, de fapt, deşi funcţionează de mai bine de zece ani, grădiniţa, în realitate, nu era grădiniţă. Adică, era, dar nu era în evidenţa celor de la inspectoratul şcolar. Deci, practic, nu era. Totuşi, era, de vreme ce, de peste un deceniu, părinţii îşi înscriau copiii aici. Da, dar din cauza „vidului legislativ" „care este", nu este grădiniţă, ci societate comercială, aşa că cei de la inspectorat n-au nicio putere, ei nu pot interveni fără să încalce „vidul legislativ", cum ar veni. Aşa că, de vină sunt părinţii, că nu s-au orientat. Adică, totuşi, ca mamă şi tată responsabili, nu-ţi înscrii copilul la un „sereleu" în loc să-l dai la grădiniţă. Bine, s-a apărat un tată, dar grădiniţa, totuşi, era, fiindcă a verificat dânsul pe internet şi a găsit „saitul" în bună regulă. N-are a face, adică, nu se pune, a intervenit inspectorul: degeaba are „sait". Poa' să aibă şi facebook, cu ursuleţi şi fluturaşi: dacă nu este în evidenţe, nu este. Oricum, prezenţa unui psiholog ar fi fost absolut necesară. În general, e mare lipsă de psihologi în unităţile de învăţământ, a conchis un specialist. Da, dar dacă era societate comercială şi nu grădiniţă, ce să caute psihologul în ea? „Of, Doamne, nu mai înţeleg nimic", a zis realizatoarea, depăşită de situaţie şi a intrat, numaidecât, în legătură telefonică tocmai cu ministrul de resort.

…Care a şi făcut lumină în tărăşenia creată: da, da, cazul trebuie analizat în profunzime, să vedem, să găsim nişte „mecanisme", să se creeze o relaţie corespunzătoare în trinomul educator - părinte - copil, „să deschidem un spaţiu de dialog"… Oricum, pe vidul ăsta legislativ, părinţii, în speţa dată, ar fi trebuit să se adreseze… Protecţiei Consumatorului, şi-a dat cu părerea dl ministru. Cât despre Legea învăţământului, ea, sigur, trebuie modificată şi adaptată noilor realităţi marcate de violenţă, dar nu chiar acum, poate prin 2018. Cert este că dânsul, împreună cu nişte alţi experţi, lucrează la amplul program „România educată" şi, în curând, va fi elaborat un Cod de Etică. „Nu pot spune ce trebuie să conţină acest Cod de Etică. Rolul ministrului este să deschidă un spaţiu de dialog, să îi pună pe profesionişti să discute, să creeze încrederea că decizia e luată pe baza sugestiilor experţilor, iar la sfârşit, va fi un produs pe care ni-l asumăm, un Cod de Etică pe care îl punem în practică".

…Sigur, n-ar fi prima oară când punem în practică ceva ce nu ştim ce conţine. Totuşi, dacă preconizatul Cod care nu se ştie ce prevede ar fi fost pus în practică încă de pe vremea lui Ion Creangă, biata Smărăndiţa popii n-ar fi mâncat papară pe „Calul Bălan" şi popa nu i-ar fi făcut „pocinog sfântului Nicolai cel din cui".

S-ar fi „deschis spaţiu larg de dialog, s-ar fi creat o comisie, s-ar fi găsit soluţii, s-ar fi „demarat" nişte proiecte europene, ceva…

Lasă un comentariu