Ca să îţi duci crucea cu credinţă trebuie să ai curaj să accepţi orice îţi pregăteşte viaţa, şi bune şi rele, să nu te dai bătut la orice necaz şi încercare. Pe acest drum poţi să ai mai mulţi sau mai puţini semeni alături de tine, poţi să fii ajutat de aceştia să îţi fie viaţa mai uşoară, să fii ajutat din când în când să îţi duci crucea care ţi se pare foarte grea uneori, poţi fi purtat în braţe de Bunul Dumnezeu. Trebuie să ai curaj, trebuie să fii demn, să mergi mai departe până ajungi la ,,ţinta alergării".
Într-o după-amiază, în timp ce-l aşteptam pe soţul meu să vină de la o întâlnire de afaceri, povesteşte Jeanne Knappe, m-am hotărât să intru într-un muzeu de artă. Abia aşteptam să mă desfăt în linişte cu frumuseţile şi capodoperele din muzeu. Doi tineri, ce contemplau la rândul lor picturile, vorbeau neîntrerupt între ei. I-am urmărit o clipă şi am văzut că ea era cea care vorbea tot timpul. Trebuie să mărturisesc faptul că m-a impresionat răbdarea de care dădea dovadă soţul, faţă de şuvoiul nesfârşit de cuvinte pe care soţia îl revărsa asupra lui. Deranjată de zgomotul pe care îl făceau, am plecat mai departe. Plimbându-mă pe holurile muzeului, i-am mai întâlnit de câteva ori pe cei doi tineri zgomotoşi. De fiecare dată când auzeam cascada de cuvinte, plecam rapid mai departe.
Stăteam în faţa magazinului de suveniruri din incinta muzeului, când i-am văzut pe cei doi tineri apropiindu-se de ieşire. Înainte de a pleca, bărbatul scoase din buzunar un obiect alb. Acesta s-a transformat într-un baston lung, cu ajutorul căruia el s-a dus la garderobă, pentru a lua haina soţiei.
- Este un om curajos, spuse funcţionara de la garderobă, surprinzându-mi privirea... Mulţi dintre noi ar renunţa la viaţă dacă ar orbi la o vârstă atât de fragedă. În perioada de recuperare, el a jurat că va duce în continuare viaţa pe care a dus-o înainte de accident. Aşa că el şi soţia lui continuă să vină la muzeu, ori de câte ori organizăm expoziţii de picturi.
- Dar care este rostul venirii lui aici? am întrebat eu. Nu vede nimic.
- Nu vede?! Dar vă înşelaţi. Vede totul. Mai mult chiar decât vedem noi, spuse funcţionara. Soţia lui îi descrie fiecare pictură în parte, pentru ca el să o poată vedea cu ochii minţii.
În ziua aceea, am învăţat o lecţie despre răbdare, curaj şi dragoste. Am văzut cum o tânără soţie îi descrie cu multă răbdare soţului ei nevăzător, fiecare tablou în parte, dar am văzut şi curajul soţului ei, care nu se lăsa doborât de nenorocire şi continua să-şi trăiască viaţa ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Şi am mai văzut o dragoste neţărmurită, pe care aceşti tineri o degajau prin toată fiinţa lor.
