Câte ceva despre islam şi musulmani

Cuiva, din Franţa, cu adresa de internet, Ovidiu Sand, nu i-a plăcut editorialul de săptămâna trecută, intitulat „Europa sub teroarea islamului", tonul fiind, în opinia dânsului, prea alarmist. Domnia sa crede că prea am împărţit lumea în creştini şi necreştini, în situaţia în care, la ora actuală, Europa pare mai degrabă laică decât creştină, subliniind că în Suedia circa 85 la sută din locuitori sunt fără apartenenţă religioasă, în timp ce în Franţa doar 4 la sută din populaţie mai frecventează lăcaşurile de cult. Dacă lucrurile stau aşa, înseamnă că marele scriitor francez Andre Malraux ştia ce ştia când a spus: „Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc". Ce deducem noi din aceste vorbe înţelepte? Că religia este osatura existenţei noastre şi, fără ea, omenirea se va prăbuşi. Evident, referirea îi priveşte înainte de toate pe europeni. Cu alte cuvinte, oamenii nu pot trăi fără religie, iar în situaţia în care una va dispărea sau nu se va mai face simţită, alta îi va lua locul, iar, dintre toate, cea mai probabilă va fi cea islamică. Ea nu mai trebuie importată, pentru că există printre noi, cu adepţi cu tot şi cu o bază materială solidă. Referindu-ne la Franţa, pe care o ştim catolică, a doua ca pondere musulmană, după Bulgaria, cu un procent de 7,5 la sută din populaţie (4,7 milioane de locuitori), ea este cea mai afectată, întrucât islamul constituie a doua religie în stat, cu un număr de 2.500 de moschei în funcţiune şi alte 300 în construcţie. De altfel, Franţa lui Francois Hollande nu mai este cea a lui Moliere sau Honore de Balzac, iar aceasta se vede la tot pasul, vizitând Parisul sau urmărind la televizor o competiţie sportivă.

În ce-i priveşte pe musulmani, noi nu spunem că toţi sunt terorişti sau potenţial terorişti. Viaţa a demonstrat însă că majoritatea absolută a celor care au promovat şi promovează terorismul sunt islamici. Pentru a face insuportabilă viaţa planetei este suficient ca doar unul la o sută de mii din aceştia să fie dispuşi să se sacrifice, zic ei, în numele lui Allah. Iar din momentul în care cel dispus, sau obligat, să se arunce în aer detunând o încărcătură explozivă, făcând în rândul nemusulmanilor, zeci şi sute de victime, pronunţă numele lui Allah, este clar din ce direcţie vine. Ceilalţi musulmani, 1,5 miliarde la număr, pot fi ei pâinea lui Dumnezeu. Aceasta este marea problemă.

Să revenim, deci, la subiect. Conform documentaţiei studiate, islamul este religie, iar musulmanii sunt cei care practică această religie. Islam înseamnă pace între oameni şi supunere faţă de Allah. Islamul a fost fondat în secolul VII, pe teritoriul Arabiei Saudite, de către profetul Mohamed (Muhammad) (570-632), bazat pe textul religios denumit Coran. Islamismul s-a răspândit în Asia, Africa de Nord şi ulterior în Europa. Multă vreme Marea Mediterană a fost considerată graniţa între islam şi Europa. Oraşele sfinte sunt Mecca şi Medina din Arabia Saudită, unde anual au loc celebrele pelerinaje. Musulmanii se împart în două culte. Majoritatea (75-90 la sută) sunt sunniţi, iar 10-20 la sută sunt şiiţi. Marea schismă a islamului (iată că şi ei au trecut prin aceasta) a avut loc între anii 655-661, pricinuită de luptele pentru conducerea Califatului. Circa 80 la sută din şiiţi se află în Iran. Şi islamicii sunt divizaţi în circa 20 de subramuri. Religia islamică sau musulmană este acelaşi lucru. Mohamed, şi nu Mahomed, cum obişnuim noi să pronunţăm, este considerat de islamici ultimul profet al lui Dumnezeu (Allah), iar Coranul, o corectură adusă cărţilor iudaice şi creştine, adică Bibliei şi Torei. Altfel spus, învăţăturile din Coran ar fi emanaţii de ultimă oră, „ultimul cuvânt al lui Dumnezeu". Musulmanii îl recunosc pe Isus ca profet, dar îi contestă natura divină. Islamul este şi ea o religie monoteistă. Dumnezeul musulmanilor este Allah. Şi ei cred în învierea de după moarte.

Cu toate că noi suntem familiarizaţi cu musulmanii din Turcia, Balcani şi ţările arabe, grosul acestora este localizat în sud-estul Asiei. În Indonezia trăiesc 12 la sută din musulmanii lumii. Urmează apoi Pakistan cu 11 la sută, India - 10,9 la sută şi Bangladesh - 9,2 la sută. Comunităţi mari de musulmani se întâlnesc şi în China, Rusia şi apoi în Europa.

Revenind la ce ne doare pe noi în mod special, adică la Europa, din statistici aflăm că aici locuiesc deja peste 40 de milioane de musulmani şi procentul lor este într-o continuă creştere. Musulmanii trăiesc tradiţional în Balcani: Albania - 58 la sută, după religie, Bosnia şi Herţegovina - 40 la sută, Bulgaria - 13 la sută, Kosovo - 95 la sută, însă suma acestora nu depăşeşte 6 - 7 milioane, iar o parte din ei se regăsesc deja în efectivul ţărilor occidentale. Ponderea mare o au imigranţii din fostele colonii ale marilor puteri, îndeosebi din nordul Africii, dar şi din Pakistan, Bangladesh, India, Sri Lanka, Turcia etc. Aceştia au alimentat decenii la rând piaţa muncii din ţările apusene, au contribuit la progresul economic al acestora, „lucrare" care acum are efectul de bumerang. Toate au un cost. Iată care este, la ora actuală, ponderea populaţiei musulmane în principalele ţări ale Europei: Franţa - 7,5 la sută (4,7 milioane de persoane); Olanda - 6 la sută (un milion de persoane); Belgia - 5,9 la sută (630.000); Germania - 5,8 la sută (4,7 milioane); Elveţia - 5,7 la sută; Suedia - 4,9 la sută; Anglia - 4,8 la sută (2,96 mil); Grecia - 5,3 la sută (610.000); Norvegia - 3 la sută. Ţările europene cu cei mai puţini musulmani sunt Ungaria şi România, ambele cu câte un procent de 0,3 la sută. În România trăiesc, conform ultimului recensământ, 67.566 de musulmani, dintre care majoritatea covârşitoare (85 la sută) în judeţul Constanţa şi 12 la sută în Tulcea. În judeţul Constanţa ei au o pondere de 6 la sută din total. Toţi sunt sunniţi. Musulmani, doar în limita a câtorva procente găsim însă şi în Bucureşti, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Drobeta-Turnu Severin. Cei mai mulţi sunt tătari şi apoi turci. Avantajul nostru este că cei din fostele ţări socialiste au o educaţie mai puţin religioasă şi, ca atare, riscul de a avea fundamentalişti este mai mic. Cei din zona arabă, conflictuală (Siria, Irak, Afganistan) şi cei din sud estul Asiei sunt în situaţia de a pune probleme mai mari.

Evident, cele două religii: creştinismul şi islamismul sunt într-o competiţie acerbă, şi uneori neloială. Să nu uităm de acel război sfânt „Jihadul", considerat al şaselea stâlp al credinţei lor. A existat, cândva în istorie, şi din partea creştinilor, a catolicilor îndeosebi, un puternic avânt de încreştinare. În primele secole ale mileniului al doilea au fost cel puţin şapte cruciade, pentru eliberarea Mormântului Sfânt. Se pare că istoria se repetă sub altă formă, în alte condiţii şi la alte dimensiuni. Datoria noastră este să ne apărăm atât glia, cât şi credinţa, şi mai ales să anticipăm evenimente pentru a le preveni. Poate că o mai bună cunoaştere reciprocă a celor două religii ar putea duce la o mai bună înţelegere. Extremismul trebuie înlăturat şi dintr-o parte şi din alta, dar respectul să fie reciproc. Deocamdată, extremiştii musulmani au distrus valori inestimabile în propriile ţări şi au creat panică în întreaga lume. De acţiuni teroriste împotriva creştinilor am auzit nu numai în Europa, ci şi în India, Indonezia, Bangladesh sau Afganistan. Sunt forme de exprimare ale unei intenţii cu ţel anume şi lucrul acesta nu trebuie neglijat. Noi nu putem culpabiliza în bloc întreaga lume musulmană, dar să nu uităm că buna-credinţă poate fi confirmată, doar dacă se ia atitudine la ei acasă şi pentru ai lor, şi are ca rezultat oprirea stupidei agresiuni. Părerea noastră este că pe planeta Pământ este loc, şi pentru unii şi pentru alţii, chiar dacă ne apropiem de 7,5 miliarde de suflete. Coexistenţa paşnică este singura alternativă. Altfel ce se va alege din secolul XXI, din mileniul III?

Lasă un comentariu