Candidaţilor la viitoarele alegeri le-am spune clar: Da, promisiunile nu costă bani, dar neonorarea lor ar demonstra că vă jucaţi cu sentimentele oamenilor!

Distribuie pe:

De la Revoluţie încoace, românii au fost mereu minţiţi în campaniile electorale. Dacă ar fi să contabilizăm promisiunile făcute (dar neonorate) în diverse campanii electorale - în urma cărora au avut de câştigat doar cei care au „minţit mai convingător" ne-ar trebui vreo două-trei pagini de ziar. Dar ca să nu scriem (şi să „vorbim") degeaba, vom da totuşi un „exemplu" de marcă - Traian Băsescu. Deşi, oficial, campania electorală - pentru locale şi parlamentare - încă nu a început, despre fostul preşedinte al României, timp de zece ani, un comentator spunea că: „a intrat într-o agitaţie similară regiunii seismice Vrancea"; iar televiziunile întrerup, aproape zilnic, emisiunile pentru fiecare zgâlţâială a faliilor de la… partidul pe care acum îl conduce.

Întrebarea este: există, oare, vreun român trecut de 18 ani, care să nu ştie că, până a deţine cea mai înaltă demnitate în stat (de fost preşedinte ales, dar, e drept, şi suspendat, dar reînscăunat), Traian Băsescu a fost un nelipsit ministru, primar sau parlamentar? Greu de crezut… Dar, chiar de-ar fi, majoritatea ştiu că domnul Băsescu a deţinut, ca şi alţi politicieni, demnităţile pomenite, promiţând, în stânga, în dreapta marea cu sarea. Că doar nu costă bani, dar minciunile aduc avantaje personale.

Acum, după experienţa acumulată, Băsescu - nemaiavând „la mână" pârghiile puterii de altădată - şi-a schimbat tactica. Încearcă să-i „îmbete pe români cu apă rece", condamnând tot ceea ce, crede el - nu convine auditorului. Unde? Tot pe posturile de televiziune (mai ales ale celor „de casă"!). Crezându-ne naivi (căci, proşti, oricum, n-om fi noi!) - deşi creduli şi dezinformaţi mai sunt destui - Băsescu se crede un fel de „Mesia" al politicii actuale. Omul providenţial… Practicând, altfel spus, diversiunea, la cel mai înalt nivel. Deşi, în eventuala postură de candidat la primăria Capitalei, şi-a amânat opţiunea (intenţia) pe ultima… turnantă (ca element… surpriză), Băsescu pozează acum în mare patriot, în apărător al românilor, inclusiv al celor din Diaspora, în partizan înflăcărat al unirii Republicii Moldova cu România şi cam în tot ce, şmechereşte, ştie că-i place să audă românului de pe stradă.

… Foarte bine! Dar, oare nu Băsescu a fost cel care - pe când se afla la butoane - a recomandat (iar „ordinul" s-a executat!) tăierea salariilor cu 25 la sută şi impozitarea (dacă nu s-a putut tăierea!) pensiilor? Nu tot el declara, pe când era ditamai preşedinte, că: „Statul român nu mai poate fi responsabil pentru cetăţenii săi"? Asta, câtă vreme „statul european - considerau (o fac şi acum) analiştii de marcă - este tocmai acea invenţie a oamenilor, care se vrea responsabilă pentru membrii săi; că democraţiile moderne sunt tocmai state sociale, şi nu state ale unei găşti, ale unei camarile, ale unei coterii de partid, aşa cum îşi dorea atunci (nu şi acum!) un preşedinte iresponsabil?!" Cum şi-o fi închipuit Traian Băsescu de atunci (nu şi cel de acum!) că s-ar descurca cei peste cinci milioane de pensionari, în cadrul aşa-zisului „stat minimal" (avansat de el ca soluţie)? Adică, cei care, prin munca lor - ca şi a generaţiilor precedente au construit cam tot ce s-a vândut (uneori, fraudulos) în România ultimilor 25 de ani? Cum să proclami ideea „soluţiei individuale" în cazul unui om ajuns la pensie? Nu acelaşi Băsescu ne spunea, într-un moment (mai) de realism şi luciditate, că „românii au înţeles sacrificiul"? Da, au înţeles, pentru că n-au avut ce face şi pentru că - vorba omului de rând - „niciodată sătulul nu crede, şi doar vorbeşte, în numele flămândului."

De ce am subliniat toate acestea lucruri? Pentru că se apropie campania electorală, iar de candidaţi mincinoşi „să ne ferim - cum spune o zicală populară - ca de leproşi"!

Din păcate, în toţi anii aşa-zisei „democraţii", am avut parte doar de asemenea candidaţi. Şi asta pentru că nu i-a tras nimeni la răspundere. O poate face, însă acum, electoratul: şi la „locale" şi la „parlamentare". Căci, cine a minţit o dată oamenii, o va face şi a doua, şi a treia oară! Politicienilor de doi bani (dar cu conturi mari în bănci!) să le arătăm, odată pentru totdeauna, că nu se poate minţi la infinit, că nu ne mai cumpără nimeni buna-credinţă cu mici, bere şi cârnaţi!

Lasă un comentariu