Greşit-am ţie, Dumnezeul meu

Un scriitor german (Karl Berghoff), ne povesteşte despre un puşcăriaş, pe care el a încercat să-l aducă pe calea cea bună. Puşcăriaşul a plecat din casa tatălui său şi a început să ducă o viaţă dezmăţată şi vagabondaj, fapt pentru care a făcut de mai multe ori închisoare. Când a izbucnit războiul a fost trimis pe front. Aici, având mereu moartea în faţa ochilor, i-a venit mintea la cap. A început să-şi plângă viaţa dezordonată de până atunci şi s-a hotărât să se schimbe complet.

La prima permisie s-a întors acasă la tatăl său, dar acesta nici nu s-a uitat la el când l-a salutat. A dat să-i sărute mâna, dar tatăl nu i-a dat-o. A căzut în genunchi ca să-i ceară iertare, dar tatăl l-a privit cu scârbă şi l-a dat afară din casă. Iar el a trebuit să plece.

L-a alungat tatăl cel pământesc, dar l-a primit Tatăl cel ceresc şi acesta este cel mai important lucru. Chiar dacă pe pământ ne vor alunga toţi oamenii, să ştim că, dacă ne-am pocăit de păcate, Dumnezeu ne primeşte. De aceea, astăzi dacă vom auzi chemarea Lui Dumnezeu la pocăinţă, să nu ne împietrim inimile noastre, ci să ascultăm glasul Domnului. (cf. Evr 4,7).

Marele între părinţii cei desăvârşiţi, Cuviosul Antonie, spunea că: „Dumnezeu l-ar ierta şi pe diavol de păcatele lui, dacă s-ar smeri"!

Lasă un comentariu