„Eu nu voi vota niciodată cu un străin de neam şi de lege, cu un om de altă etnie" (C.V. Tudor, fost lider al P.R.M.)
„Supărat" pe dreptul la opinie al patriotului Vadim, Iohannis a recurs în mod virulent la discreditarea naţionalismului, însuşindu-şi astfel „lecţia" noului limbaj mondial, prin remarca pe care a făcut-o în campanie la motto-ul de mai sus: „Prim-ministrul României nu a schiţat niciun gest prin care să se delimiteze de acest discurs naţionalist, discriminator, xenofob: ba dimpotrivă" (II, pg. 145)! Înscriindu-se aşadar pe o linie vădit antinaţională, Iohannis s-a poziţionat de cealaltă parte a baricadei (antiromâneşti), reprezentată de „intelectualii" din reţeaua lui Soroş, de la G.D.S., cărora li s-a prezentat ca fiind un apologet al „toleranţei" (II, pg.154) şi al condamnării „abuzurilor" (II, pg.155).
Deşi întâlnirea lor, apreciată ca „foarte bună" (II, pg.154), i-a adus lui Iohannis susţinerea lui Pleşu „încă de la început" (II, pg.155), în schimb o parte dintre români, dezamăgită de relaţia lui cu grupul de pe frontul secret ruso-maghiar (K.G.B. - A.V.O) fondat de tandemul dubios Brucan-Soroş, devenit „celebru" nu numai pentru împotrivirea înverşunată faţă de Biserica Ortodoxă Română, ci şi pentru subminarea constantă a intereselor noastre naţionale (a cerut excluderea României de pe lista ţărilor beneficiare de sprijin financiar, a promovat cultul homosexualităţii etc), şi-a dat seama că augustul imperator Iohannis, fidel executant, nu este român nici de gând, nici de simţire, după cum ne dovedeşte prin faptele sale... Este anti-naţionalist. Şi iată ce ne spune distinsul prof. univ. dr. C. Lupu, din Sibiu, despre naţionalism: „Naţionalismul nu este un fenomen negativ, cum încearcă abuziv să convingă poporul promotorii globalismului în zona de influenţă la care este astăzi România arondată".
