Academia Română la 150 de ani - Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai" din Târgu-Mureş (1957-2016) (III) - Intelectuali, elite şi societate modernă

Un alt proiect, am spune identitar pentru Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai" din Târgu-Mureş, l-a reprezentat istoria intelectualităţii şi a elitelor intelectuale, cercetate din perspectiva studiilor universitare şi a destinului profesional.

Cercetarea istoriei intelectualităţii a intrat în atenţia istoriografiei româneşti în anii '70, când o serie de istorici, precum Virgil Cândea, care, în lucrarea Raţiunea dominantă, apărută în 1979, pleda pentru necesitatea cunoaşterii rolului intelectualului în societatea premodernă şi modernă. De asemenea, în 1982, istoricul clujean Sigismund Jakó într-un studiu metodologic, Despre începuturile intelectualităţii din Transilvania, sublinia necesitatea cunoaşterii pe baza arhivelor universitare a centrelor europene care au influenţat cultura transilvană. Pledoarii în favoarea cunoaşterii fenomenului „peregrinaţiei academice" au făcut şi istoricii Dan Berindei, Costin Feneşan, Alexandru Zub ş.a. În acest context, în 1979, la Editura Kriterion a apărut cartea istoricului de la Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai" din Târgu- Mureş, Tonk Sándor, Peregrinaţia transilvană în Evul Mediu (Erdélyiek Járása a Közep Karban). Cartea reconstituie lista cu cei 2.494 de studenţi ardeleni care au studiat la universităţile europene între anii 1117/48-1520, cercetătorul mureşean oferind o adevărată istorie a elitelor medievale transilvane: universităţile şi academiile în care s-au format, direcţiile şi amploarea peregrinaţiei academice, originea socială şi geografică a studenţilor, rolul comunităţilor orăşeneşti, săteşti şi bisericeşti în susţinerea tinerilor la studii, viaţa cotidiană a acestora şi integrarea lor în societatea transilvană.

Cercetările sistematice asupra fenomenului formării elitelor prin frecventarea universităţilor europene s-au reluat după anul 1989 pe fondul dezideologizării culturale şi restabilirii dialogului cercetătorilor din România cu istoriografia europeană, dar şi ca urmare a interesului manifestat în societatea românească faţă de rolul intelectualului în istorie, aspect multă vreme marginalizat de istoriografia marxistă. Astfel, în 1992, cercetătorii institutului Tonk Sándor şi Szabó Miklós au finalizat proiectul de reconstituire a listei cu tinerii ardeleni care au studiat la universităţile din Europa în perioada 1521-1700, prin publicarea cărţii Erdélyiek egyetemjárásá a korai ujkorban 1521-1700 (Studenţi ardeleni la începutul epocii moderne 1521-1700), (1992). În total, lista cuprinde 2.854 de intelectuali, care, într-o perioadă marcată cronologic de criza politică a Europei Centrale, datorată expansiunii otomane în secolul al XVI-lea, şi „redimensionării Europei" (P. Chaunnu), intervenită la sfârşitul secolului al XVII-lea, pe fondul Reconquistei austriece, au reprezentat principalii „agenţi" ai receptării curentelor culturale şi politice ale Europei premoderne. Avem astfel reconstituite principalele centre universitare în care s-a format elita intelectuală a Transilvaniei (Wittenberg, Heidelberg, Strassburg etc.) până la începutul secolului al XVIII-lea, respectiv Olanda, Elveţia, Anglia, Germania etc. Scurta prezentare a activităţii „academiţilor" după încheierea studiilor ne relevă impactul pe care opera lor religioasă, culturală, economică şi politică a avut-o asupra societăţii transilvane. Aceeaşi relevanţă o are pentru cunoaşterea intelectualităţii transilvane şi publicarea, în 1998, a cărţii Erdélyi peregrinusok. Erdélyi diákok európai egyetemeken 1701-1849 (Peregrini transilvăneni. Studenţi ardeleni la universităţile din Europa 1701-1849), autori Szabó Miklós şi Szögi László, prin care s-a reconstituit lista cu 4.570 de tineri ardeleni (maghiari, germani, evrei, români etc.) care au studiat la universităţile străine. Autorii remarcă modificările care au avut loc în geografia peregrinaţiei universitare, prin creşterea rolului Vienei, în detrimentul centrelor tradiţionale germane, Jena, Halle, Göttingen, Leipzig, Berlin şi din Olanda şi Elveţia. Cartea celor doi autori relevă faptul că peregrinaţia academică a constituit o punte de legătură între lumea catolică transilvană şi cea austriaco-italiană, pe de o parte, şi pe de altă parte, între lumea protestantă a Transilvaniei şi cea similară a Europei de Vest. Astfel, dincolo de factorul politic, cel confesional a jucat un rol aproape determinant în alegerea centrului universitar de studii. Sunt puse în evidenţă importante schimbări care au intervenit, atât în ceea ce priveşte originea socială a „academiţilor", cât şi a facultăţilor frecventate, prin interesul crescând arătat faţă de noile profesii propuse de societatea capitalistă: avocat, medic, inginer, artist etc.

Recent, în 2014, prin contribuţia cercetătorilor de la ICSU „Gheorghe Şincai", Simon Zsolt şi Szabó Miklós, în colaborare cu Szögi László şi Olosz Katalin, au apărut două volume dedicate frecventării universităţilor străine în perioada 1848-1919, Erdélyi diákok külföldi egyetemjárása 1849-1919 között (Studenţi transilvăneni la institutele de învăţământ superior din străinătate între 1849-1919. Cartea reconstituie întreg tabloul frecventării universităţilor din Europa, cu excepţia instituţiilor de învăţământ din Transilvania, Ungaria şi Slovacia. Sunt inventariaţi circa 9.618 de studenţi transilvăneni - germani, maghiari, români, evrei, sârbi - care, pentru un semestru sau pentru întreaga perioadă a studiilor, au fost înscrişi la circa 127 de universităţi din Europa Centrală şi de Vest.

Astfel, prin lucrările privind peregrinaţia academică a tinerilor ardeleni pe parcursul secolelor XII-XX s-a realizat una dintre cele mai reuşite radiografii asupra profilului cultural al Transilvaniei, a legăturilor ei de-a lungul timpului cu Europa.

În paralel cu cercetarea frecventării universităţilor din Europa Centrală şi de Vest s-au concretizat studiile dedicate formării intelectualităţii româneşti, aspect reconstituit, de asemenea, din perspectiva frecventării universităţilor. În cazul românilor, cercetările au vizat inclusiv instituţiile de învăţământ din Transilvania, Ungaria şi Slovacia. În anul 2000 a apărut lucrarea Istoria formării intelectualităţii româneşti din Transilvania şi Banat în epoca modernă, (autor Cornel Sigmirean), care punea în evidenţă faptul că între anii 1851-1919 la universităţile şi academiile din Transilvania, Ungaria şi Slovacia au fost înscrişi peste 7.159 de studenţi români. Studiile mai recente au reuşit să întregească istoria frecventării universităţilor de către români, inclusiv la cele din Vest. Acelaşi autor a publicat, în anul 2007, cartea Intelectualitatea ecleziastică. Preoţii Blajului (1806-1948), iar în anul 2013 cartea Elevi din Transilvania la Academia Militară de Honvezi „Ludovika" din Budapesta. În mare, s-a reconstituit întreg tabloul frecventării universităţilor din Europa Centrală şi de Vest de către români pentru perioada cuprinsă între secolele XV-XX (până în 1919).

(va urma)

Lasă un comentariu