Un om fusese deseori îndemnat de un prieten să se gândească din timp la mântuirea sufletului său. Dar acesta râdea şi spunea: „Ah, când va veni moartea, voi spune: Doamne, ai milă de mine, păcătosul, şi Dumnezeu mă va primi. Acum vreau să-mi trăiesc viaţa."
Prietenul credincios l-a avertizat povestindu-i următoarele:
- În timpul serviciului militar aveam un căpitan care vorbea ca tine, spunând: «Când va trebui să mor, ştiu un verset pentru salvarea sufletului meu: Doamne, ai milă de mine, păcătosul! Aceste cuvinte sunt suficiente pentru Dumnezeu, care este milos.» Odată călăream împreună cu întreaga trupă peste un pod îngust. S-a produs o înghesuială mare pe pod, şi căpitanul a fost împins cu calul său peste balustrada joasă a podului, căzând cu o înjurătură în râu. A fost scos de acolo doar ca şi cadavru. Aş dori mult ca această întâmplare să fie o avertizare pentru tine."
-„Aşa repede nu va veni moartea la mine." Dar, puţin mai târziu, omul acela duse un sac la moară. Pe drumul spre casă intră în mai multe cârciumi şi se întoarse acasă băut. Soţia sa îl găsi pe soţul ei căzut pe scări. Deoarece nu scotea niciun sunet, ea a crezut că este foarte băut şi adormise. Dar el îşi fracturase ceafa şi murise pe loc. Nu i-a mai rămas timp pentru a rosti versetul său.
Eu ştiu una şi bună: ,,Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera." (Galateni 6,7)
