Punctuaţie şi ortografie (XI)

Distribuie pe:

Paranteză, paranteze s.f. 1. Semn de punctuaţie care constă din două arcuri de cerc sau din două dreptunghiuri cărora le lipseşte o latură lungă şi între care se izolează o explicaţie, un adaos, un amănunt legat de restul unui text dat. 2 [...] 3. Fig. Digresiune; loc. adv. În paranteză - în treacăt (din fr. paranthese).

Explicaţia din DEX se referă şi la aspectul grafic al acestui semn de punctuaţie. Ţinând seama de „arcuri de cerc" şi de „laturi ale dreptunghiului", Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie (p. 84) distinge cele două tipuri de paranteze: parantezele rotunde sau drepte. În exemplele pe care le vom prezenta, sunt folosite ambele tipuri de paranteze. Sub aspectul frecvenţei, parantezele drepte sunt mai rare.

Ar mai fi de amintit că şi în situaţia parantezelor şi a virgulelor, a celor două puncte (:), a semnului grafic punctul şi virgula, a liniei de pauză se menţionează caracteristica interioară, adică la nivelul propoziţiei, excepţie făcând juxtapunerea la nivelul frazei (e bine să folosim termenii enunţ, comunicare).

De cele mai multe ori, parantezele marchează un adaos explicativ, o precizare, o întregire a unei idei.

Ex. Arhetipul Mioriţei (varianta Russo-Alecsandri) oferă originalitatea sensurilor date contopirii individului cu universul.

Paranteza include varianta cea mai cunoscută dintre cele cuprinse de Adrian Fochi în Mioriţa. Tipologie, circulaţie, geneză, texte, Editura Academiei, Bucureşti, 1964.

Unele întregiri biografice sunt redate între paranteze: „Fiul maiorului Alexandru Macedonski" (viitorul ministru de Război după alegerea lui Al. I. Cuza) şi al Mariei s-a născut la Bucureşti în 1854, fiind contemporan cu Mihai Eminescu.

O întregire, prin exemplificare, am întâlnit în explicarea ritmului trahaic, frecvent în creaţia populară, dar şi în poeziile culte, inspirate din folclor (cum ar fi: Revedere de M. Eminescu, Cântece (IV) de Octavian Goga).

Parantezele rotunde se folosesc uneori în titluri, fiind unele completări: Odă (în metru antic) de M. Eminescu. Publicată în decembrie 1883, Titu Maiorescu consideră poezia o admirabilă odă în metru antic. Referirea din manualul de liceu pentru sintagma metru antic este la faptul că strofele cu aceeaşi formă şi versurile aceeaşi structură metrică (strofele fiind tertine, iar discursul poetic având după fiecare strofă un cuvânt simbolic).

Titlul Călin (file din poveste) conţine în paranteze o precizare referitoare la basmul Călin Nebunul (creaţia populară). Subtitlul prezentat în paranteze atrage atenţia asupra unor elemente fabuloase, valorificându-se mitul Zburătorului.

În operele dramatice, între paranteze rotunde se includ didascaliile (indicaţiile scenice prezentate în legătură cu descrierea decorului, mişcarea în scenă a personajelor, gesturile acestora, tonalitatea vocii ş.a.)

La începutul actului I al comediei „O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale se prezintă cadrul desfăşurării acţiunii (O anticameră bine mobilată. Uşă în fund, cu două ferestre mari de laturi. La dreapta, în planul din fund, o uşă, la stânga, altă uşă, în planul din faţă. În stânga, planul întâi, canapea şi un fotoliu).

Indicaţiile scenice cuprinse în paranteze se referă la trăirile personajelor, reacţiile acestora. Voi extrage un fragment din comedia „O noapte furtunoasă" de acelaşi autor: Chiriac (înfiorat) Ce-ai găsit, jupâne?

Jupân Dumitrace: Uite. (Scoate din buzunar o legătură de gât)

Ipingescu: Frumoasă legătură, de şic!

Chiriac: Aş! ad-o-ncoa, jupâne, asta-i legătura mea, n-o ştii dumneata?

Legătura (cravata) fusese găsită de soţul înşelat pe pernele patului Vetei, al nevestei sale.

Parantezele drepte [ ] se utilizează când adaosul îl facem noi, în textul citat:

Mai spusese [Chera Duducă] că doreşte mult să-i ceară mătăsuri lui Andronache.

Lasă un comentariu