„Aveţi-vă ca fraţii! Nu vă sfădiţi!"

Videoclipul „Despre smerenie" al trupei „Taxi", cu 33 de participanţi (Dan Teodorescu, liderul grupului, Alexandra Ungureanu, Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Dan Bitman, Cornel Ilie, Monica Anghel, Virgil Ianţu, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Ştefan Bănică jr., Robin Proca, Andi Moisescu, Dani Oţil, Paula Chirilă, Horia Moculescu, Toni Grecu, Irina-Margareta Nistor, Dan Byron, Teo Trandafir, Oreste Teodorescu, Pavel Bartoş, Ada Milea, Călin Goia, Mircea Cărtărescu, Horia Vârlan, Laura Lavric, Andreea Esca, Răzvan Simion, Alexandru Andrieş, Emilia Popescu, Grigore Leşe, Mircea Baniciu), vedete din lumea muzicală, actori, scriitori, a rupt România în două, împărţind-o în două tabere aflate, din păcate, în conflict de interpretări şi idei, videoclipul fiind considerat, de foarte mulţi români, o critică, un atac la Catedrala Mântuirii Neamului, în construcţie la Bucureşti.

Cum s-a născut acest „măr al discordiei", care a stârnit, în cazul unora, patimă, îndreptăţite şi înverşunate reacţii, în cazul altora - laude şi felicitări? Cică se făcea că, mai-marele trupei „Taxi", Dan Teodorescu, ar fi visat că l-ar fi căutat pe Dumnezeu, în Catedrala Mântuirii Neamului, în construcţie, dar nu l-ar fi găsit acolo. Cică, de vină ar fi putut să fie fi suprafaţa prea mare pe care ea se construieşte… Dar îl găseşte pe Dumnezeu „într-o bisericuţă mică de lemn", deci Bunul Dumnezeu fiind doar adeptul „lemnului şi al spaţiilor mici", cum reiese şi din versurile videoclipului.

Oare „îndrăzneala" lui Dan Teodorescu de a visa că se poate întâlni cu Dumnezeu, nu-i cam mare, sfidătoare, arogantă? Este doar o întrebare! Ce spune el, în legătură cu visul lui, ca şi versurile videoclipului, oare să fie chiar o lecţie de „smerenie"? Nu-i cumva vorba tocmai despre o dovadă de ipocrizie, de orgoliu supradimensionat, de băţoşenie, prin care trupa „Taxi" şi prietenii lui dau lecţii unor români naivi? Deoarece, se ştie, foarte mulţi din cei 33 au avut şi au parte de multe privilegii postdecembriste, cu venituri substanţiale, unii ducând, azi, chiar o viaţă îmbelşugată, lipsită de grija zilei de mâine, câştigă chiar mai mult decât bine, raportându-ne la salariile şi pensiile de mizerie ale românilor. Un român chiar îi reproşa, pe un ton supărat, lui Ştefan Bănică junior, că doar cu banii câştigaţi într-o singură seară, la un singur concert, îşi poate cumpăra o garsonieră în Bucureşti. Or, zău că nu-i permis, chiar şi dacă sub teroarea vreunui gând rău s-ar afla, ca cineva să ia religia, credinţa noastră strămoşească, biserica Domnului, chiar şi în glumă, peste picior!

Unii dintre cei care au reacţionat vehement la difuzarea videoclipului, arătau cu degetul spre liderul trupei „Taxi", Dan Teodorescu, făcându-l principalul vinovat pentru această rupere a României în două! Îşi cere el scuze „de la cei ofensaţi", dar nu din convingere, ci, pur şi simplu, fariseic! Surprinşi de reacţiile românilor (oare de ce?), vin replicile, cam nelalocul lor, ale Oanei Pellea, ale lui Mircea Cărtărescu (nu ne miră chiar deloc!), ale lui Andi Moisescu, ale Irinei-Margareta Nistor (căreia, şi acum, ca şi înainte de 1989, bine i-a mai mers!) şi ale gureşei Teo Trandafir. Referindu-se la videoclip, Cărtărescu-i chiar încântat de un „cântec foarte frumos, cu versuri inteligente." Pe Andi Vasluianu nu-l interesează ce spune lumea, aşa dă de înţeles, din moment ce declară: „Fiecare simte cum crede. Cei care s-au supărat nu înţeleg mesajul! Eu cred doar în Dumnezeul meu!".

Într-adevăr, personal nu prea înţeleg rostul unor personalităţi, în acel videoclip, cântat de Dan Teodorescu, susţinut de cei 33, precum Victor Rebengiuc, Dan Bitman, Monica Anghel, Oana Pellea, Ştefan Bănică jr., Horia Moculescu, Toni Grecu, Mircea Cărtărescu, Alexandru Andrieş, Emilia Popescu, Mircea Baniciu, într-o companie şi o vecinătate deloc onorabilă în acest caz, care a stârnit un adevărat scandal. Aşa cred. Că mulţi de acolo s-au „lipit", doar să se vadă, să se audă, în sfârşit, de ei, nişte nulităţi, să se afle în treabă, este cu totul o altă poveste, o altă, problemă! Singurul care a avut mustrări de conştiinţă, excepţie este rapsodul Grigore Leşe, care repede şi-a dat seama ce se urmăreşte prin acel videoclip, care a stârnit critici şi atâta înverşunare şi a împărţit opinia publică în două. S-a delimitat şi a declarat că el nu doreşte să mai apară în videoclip, aşadar să fie scos de acolo, declarând că el, ca român, a înţeles, prin videoclip, o sprijinire a bisericuţelor de lemn, însă el nu ar fi împotriva Catedralei Mântuirii Neamului. „Eu - spunea Grigore Leşe - am cântat în mari catedrale din lume!". Ele există! Pe cine supără, oare, o catedrală a românilor?

Conotaţiile din textul melodiei, interpretarea clară încă din primele versuri nu pot păcăli pe nimeni, zadarnic unii vor să sfideze şi să jignească inteligenţa românilor! De ce, oare, acest clip apare tocmai înainte de Paşti? De ce, oare, la români locul lui Dumnezeu ar fi doar în „spaţii mici" şi de „lemn"? Să fi uitat ei, cei 33, că, în Ardeal, românii nu avem voie să ridice decât bisericuţe mici şi numai din lemn, ca să li se poată da foc, cum a făcut Bukow, să ardă mai repede, lor, românilor ardeleni, interzicându-li-se să-şi ridice biserici „de zid"?! I-am întreba pe grăbiţii participanţi la videoclip, dacă au fost prin această bătrână Europă, prin Grecia, Franţa, Italia, Spania, Germania. Nu au văzut acele uriaşe catedrale, cu secole în urmă ridicate pe acolo? Au protestat, cumva, măcar cu gândul, grecii, francezii, spaniolii, italienii, nemţii împotriva lor? Oare nu-i nevoie, chiar şi în situaţia actuală, în care România se află, unde se află, sărăcită de 25 de ani de guvernanţii ei, de acea Catedrală a Mântuirii Neamului, ridicată, după cum se ştie, după un proiect de peste o sută de ani? Toate neamurile din această Europă şi-au ridicat, pentru rugăciune, catedrale mari, încăpătoare, şi nimeni n-a atacat vreodată mărimea lor! „Catedrala aceasta nu-i un atentat la smerenie!" - spunea Andrei Andreicuţ, mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Chiar sunt convinşi ei, ca bucureşteni, că acea Catedrală Patriarhală actuală, din Dealul Mitropoliei, este suficientă, ca spaţiu, ca destinaţie, neîncăpătoare pentru credincioşii ortodocşi ai Capitalei, mari iubitori ai credinţei străbune? Ideea unei Catedrale a Mântuirii Neamului, când 80% dintre români sunt declaraţi ortodocşi, nu înseamnă megalomanie! Nici lipsă de smerenie! Despre acest aspect de ce nu-şi spun părerea, de ce nu se pronunţă cei care au îngăilat videoclipul „Despre smerenie"? Oare tocmai aceasta să fie „smerenia" lor? Bine, potrivit şi înţelept ar fi fost ca acest videoclip, care-i dezbină pe români, să nu fi fost difuzat. Să fi fost retras tocmai de trupa „Taxi"! Ceea ce s-a şi întâmplat!

Azi, în anul 2016 de la Domnul, văzând astfel de machiaverlâcuri, oare te mai poţi întreba, precum Eminescu: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie"? Din păcate, după cum se vede, altele sunt azi interesele, preocupările, strategiile, scenariile rocamboleşti! Mai-marii clipei ne hărţuiesc mereu, ne vând, de sub picioare, pământul strămoşilor. Aici, la Porţile Răsăritului, unde peste noi au năvălit atâtea valuri barbare, am rămas cu credinţa noastră strămoşească, iar limba, moşia, „nevoile şi neamul" au fost apărate de înaintemergători, de cei care au rotunjit conturul Ţării-Mamă! Ei, providenţialii apărători ai Neamului, care au auzit, de atâtea ori, chemarea pământului, dar şi a limbii şi a Bisericii strămoşeşti, au pus mereu, mai presus de orice, credinţa creştină, tradiţiile, revigorarea naţională, drepturile strămoşeşti, idealul românesc, legea străbună. Prin timp ne-a fost „Cel Sfânt tărie", am ieşit din cumplitele încercări şi încleştări cu Crucea-n frunte. Ca neam credincios! La ei, la înaintaşi, să ne gândim în momentele grele, nu să ne certăm între noi!

Tocmai de aceea, acea „Schimbare la faţă a României", dorită şi de Emil Cioran, nu poate fi posibilă, decât implicându-ne, apărându-ne valorile şi Biserica. Deoarece Biserica Ortodoxă Română a fost mereu lângă ideea istorică, înălţătoare, a românilor. Noi, românii, ortodocşi şi greco-catolici, cu un singur Dumnezeu deasupra, trebuie să mulţumim Tatălui Ceresc pentru tot ce ne-a dat şi cât ne-a dat, că ne-a apărat în faţa urgiilor de tot felul, nu să fim tot mai dezbinaţi şi să ne urâm! Noi, cei care istoria n-am învăţat-o din cărţi, ci am trăit-o, trebuie să fim uniţi, nu dezbinaţi, să alungăm dezunirea, acel blestem din războiul româno-român, în care numai noi, românii, pierdem, nu alţii!

Rostul acestui editorial este şi o necesară chemare la unitate românească. Să luptăm, toţi împreună, pentru binele comun, pentru demnitate naţională, pentru apărarea Bisericii, a credinţei străbune, a limbii noastre, pe care o dorim acasă stăpână, ca nu cumva, într-o zi, harta ei să devină mai mică decât cea a României! Cu gândul la o refacere a acelei Românii Mari, aşa cum ne-au lăsat-o, la 1 Decembrie 1918, strămoşii, făuritori ai Unirii, lângă noi, azi, când înaintăm spre cei o sută de ani de la Unirea cea Mare, îi aşteptăm pe fraţii basarabeni şi bucovineni de dincolo de hotare. Să fim un singur pământ! O singură Ţară! O singură limbă! Un singur drapel! O singură voinţă! Totul, cuprins în braţele Bisericii strămoşeşti, „mama noastră a tuturor!", cum spunea Eminescu. Totul, sub semnul identităţii naţionale, a memoriei identitare a românilor, în contextul civilizaţiei europene, considerat cel mai vechi neam al Europei!

Şi să nu ne uităm înaintemergătorii care au avut un rol esenţial în cultivarea credinţei şi a întăririi rolului Bisericii în morala creştină. Încă în secolul al XVI-lea, în prefaţa la „Întrebarea creştinească" (1559), diaconul Coresi deschidea drumuri de lumină, precum o făceau şi mitropolitul Varlaam, în acel „Cuvânt către cetitoriu al Cazaniei", şi Simion Ştefan, prin „Noul Testament" (1648), cronicarii Grigore Ureche şi Miron Costin, prin militantismul lor. Toate acestea sunt inatacabile dovezi ale atestării clare a continuităţii, dovezi ale revelaţiei limbii şi ale credinţei strămoşeşti!

De toate acestea să ţinem cont şi să nu ne certăm, prosteşte, tocmai când e atât de mare nevoie de unire! Într-o lume a tendinţelor ameninţătoare ale globalizării şi uniformizării, într-o Uniune Europeană, federalizată, urmărindu-se mondializarea, nu păstrarea specificului naţional, a identităţii naţiunii prin limbă şi cultură, Uniune devenită un fel de Şarpe Boa, Uniune a regiunilor, nu a naţiunilor, să nu uităm credinţa în Biserica strămoşească, în Bunul Dumnezeu! Gândul nemurit să fie la dăinuire, la Imnul de Stat, la Tricolor, la simbolurile noastre naţionale, la Biserică, la credinţă. Oare nu sunt destule loviturile date Bisericii? Oare nu-i destul că Marko Bela vedea, mai ani, în bisericile ortodoxe doar „cupole în formă de ceapă", că maghiarii şi secuii protestau, la numirea, ca episcop al Covasnei şi Harghitei, a IPS Ioan, azi mitropolit al Banatului, înfuriaţi că lor nu li s-a cerut voie, că numirea lui s-a făcut fără acordul şi acceptul lor în ţară românească?! Oare nu-i destul că, la 1848-1849, peste 300 de biserici româneşti, odată cu satele, au fost rase de pe faţa pământului, iar pe vremea Diktatului de la Viena, când nordul Ardealului a fost dat Ungariei horthyste şi fasciste, odată cu uciderea, bestială, a românilor, bisericile româneşti din teritoriul cedat au fost incendiate, batjocorite, dărâmate? Sau asta, pentru unii nu are nicio importanţă?! Chiar, de ce era nevoie de acel penibil videoclip, care i-a învrăjbit pe români?

Să ne trezim, e cazul, „din somnul cel de moarte" şi, în aceste momente, în care Biserica-i lovită, cu un scop anume, urmărindu-se compromiterea unei idei, să ne amintim şi de mitropolitul Andrei Şaguna, primul preşedinte al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), susţinător de politică naţională, cu caldă iubire de oameni, implicat profund în problemele sociale ale timpului, prin numeroase acte caritabile, demn de un adevărat Mecena, comparat cu un al doilea Moise, cu un Solomon, printr-o viaţă total consacrată binelui comun, prin acţiuni folositoare şi măreţe: editarea de manuale pentru şcolile poporale ale Asociaţiunii, înmulţirea şcolilor confesionale, la peste 800, cursuri serale pentru neştiutorii de carte, pentru a învăţa scrisul, cititul şi socotelile, chemarea preoţilor şi a învăţătorilor să contribuie la luminarea poporului. A înfiinţat gimnazii, cei săraci au fost ajutaţi financiar să-şi continue studiile, studenţilor şi elevilor merituoşi le-au fost date burse, a dat ajutoare pentru văduve, pentru calfe şi învăţăceii de meserii.

Oare nu-i destul că am ajuns slugi la noi acasă? Nu-i destul că, nu de puţine ori, am urcat Golgota Neamului? Trebuie să ne certăm mereu? Ca român ortodox din moşi-strămoşi, aşa cum voi rămâne neam de neamul meu, n-am atacat niciodată bisericile altor neamuri. N-o fac şi n-am s-o fac, atâta timp cât Biserica mea ortodoxă nu va fi atacată. Iar când este atacată, lovită, voi riposta ca român, credincios ortodox, ca intelectual român, dăruit acestui neam atât de încercat în istoria sa! O spun cu prietenie, nu cu vreo pornire necuvenită, nu cu ură! Şi-i îndemn pe cei aproape de rătăcire: reveniţi-vă, regăsiţi-vă lângă neamul românesc!

Spre zările nădejdii privind, în necesara întoarcere la izvoarele Neamului, sub învolburările vremii, „între Dumnezeu şi neamul meu", cum spunea Petre Ţuţea, să ne amintim şi versurile lui Mircea Dem. Rădulescu: „Al nostru e pământ din vechi pământ / Şi sânge din latinul nostru sânge, / E trup din osul nostru frânt…". Acesta-i Ardealul sub veghea credinţei noastre. Şi tot bine-i să le amintim unora versurile poeziei lui Octavian Goga - „Bisericuţă din Albac": „Bisericuţă din Albac, / Tu eşti al vremurilor semn / Tot bietul nostru plâns sărac / E-nchis în trupul tău de lemn // … // Rămâi aici, fă-ţi un popas, / Fii sfetnic bun din veac în veac / Şi spune-acasă ce-a rămas, / Bisericuţă din Albac."

E bine, mai ales în astfel de momente, când ne apropiem de suta de ani de la Unirea de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, când s-a născut România Mare, să ne amintim mereu că recuperarea demnităţii naţionale are mare nevoie de Biserică, de credinţă, de voinţă românească, odată cu avertizarea „De va strica cineva templul lui Dumnezeu, şi pe el îl va strica Dumnezeu" (I, Cor. 3,17). Şi, mai cu seamă, să ne aducem aminte de îndemnul mitropolitului Andrei Şaguna: „Fiţi pe pace! Aveţi-vă ca fraţii! Nu vă sfădiţi!".

P.S. Senatul a respins propunerea legislativă a deputatului Remus Cernea (ştim cu toţii ce hram poartă!), ca Statul Român să nu finanţeze construirea Catedralei Mântuirii Neamului!

Senatorii merită, de data aceasta, felicitări!

Lasă un comentariu