Cercetările istoricilor de la Târgu-Mureş demonstrează faptul că numărul românilor care au studiat la universităţile străine a fost foarte mic, insignifiant în Evul Mediu. Împărtăşind religia ortodoxă, românii nu au beneficiat, precum germanii sau maghiarii, de facilităţile oferite de apartenenţa religioasă la catolicism, calvinism, luteranism sau la religia unitariană pentru a frecventa universităţile europene. Momentul care a deschis în mod constant legăturile românilor cu universităţile din Europa a fost unirea religioasă cu Roma de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Ataşamentul clerului faţă de Biserica Greco-Catolică, rezultată din unirea religioasă, se putea obţine prin educaţie, prin cultură. Astfel, istoria intelectualităţii la românii din Transilvania a început după anul 1700, prin trimiterea de tineri la studii în instituţiile de învăţământ de la Roma, Tirnavia şi Viena.
După primii paşi făcuţi în secolul al XVIII-lea, fenomenul va cunoaşte amploare în secolul al XIX-lea. Între anii 1801-1919, la instituţiile de învăţământ superior din fostul Imperiu dunărean, respectiv din Transilvania, Ungaria, Austria, şi la universităţile din Vest au studiat 15.206 români; cu menţiunea că majoritatea au urmat instituţiile de învăţământ de pe teritoriul Ungariei istorice. Conform istoricului Gustav Otruba, frecventarea universităţilor din fostul Imperiu austro-ungar de către români a cunoscut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după evrei şi polonezi, cea mai mare dinamică în promovarea tinerilor la universităţile din Imperiul austro-ungar.
Volume de studii Intelectualitatea din Transilvania în epocile premodernă şi modernă (Ioan Chiorean, 2008), Intelectualii şi societatea modernă. Repere central-europene, (2007, editor Cornel Sigmirean), Culture, Elites and European Integration/Culture, Elites et integration european (coord. Cornel Sigmirean, Iulian Boldea, Simion Costea Editions Prodifmultimédia, Paris, 2011), au fost dedicate reconstituirii istoriei diferitelor categorii de intelectuali, preoţi, artişti, jurişti şi a modului de recrutare socială a intelectualităţii, ierarhizarea categoriilor intelectuale, reconstituiri care privesc exilul, călătoria şi transferurile culturale intermediate de intelectuali în epoca modernă. Prin volumul de studii Universităţi, intelectuali, cultură în Transilvania secolului al XIX-lea (coord. Cornel Sigmirean, 2013), s-au propus noi perspective asupra cercetării istoriei intelectualităţii, marcând noi teritorii ale cunoaşterii profesiilor intelectuale şi ale rolului intelectualilor în cultura şi politica Transilvaniei. Studiile cuprinse în volum au reconfigurat aspecte care pun în evidenţă rolul universităţilor din Europa în formarea intelectualităţii româneşti în secolul al XIX-lea. De asemenea, s-a evidenţiat rolul Universităţii din Viena, instituţie de referinţă a sistemului de învăţământ din fostul Imperiu austro-ungar, universitate în care a studiat o mare parte a elitei intelectuale transilvane. Frecventarea universităţilor şi a colegiilor din Europa, în primul rând din spaţiul german, a reprezentat pentru societatea transilvană o permanentă provocare culturală, atât la nivelul învăţământului superior, idealul humboldian de universitate dominând întreg secolul al XIX-lea, cât şi ca model societal. Studenţii saşi care au învăţat în Germania au avut o contribuţie majoră în procesul de receptare a modelului de cultură şi civilizaţie germană în spaţiul transilvan. Însăşi construcţia naţiunii la românii, maghiarii şi saşii din Transilvania a stat sub semnul modelului german, intelectualii veacului al XIX-lea fiind cei care au iniţiat marile proiecte naţionale, revoluţia de la 1848 şi mişcările politico-naţionale din „secolului cel lung" fiind opera intelectualităţii. Istoria modernă este, în mare parte, o construcţie intelectuală.
În secolul al XIX-lea, un secol al intelectualităţii şi culturii, al încrederii aproape nelimitate în teologiile modernităţii, liberalism, socialism, naţionalism, mulţi intelectuali au prefigurat prin destinul lor idealurile şi temerile secolului al XX-lea, aspecte analizate în volumele Elites and the South-East European Cultures, (coord. Iulian Boldea, apărut la Editioni Nova Cultura, Roma, 2015) şi Intelectualii. Ideologii şi destin politic, ( coord. Cornel Sigmirean, 2015). Novák Zoltán, prin volumul Elitek Háromszéken a 19-20. században. A politikai, gazdasági, kulturálsi és egyházi élet szereplõi/Elite în Trei Scaune în sec. 19-20. Actorii vieţii politice, economice, culturale şi ecleziastice, (apărut în 2015), pune în evidenţă aspecte care privesc mobilitatea elitelor intelectuale, conversia şi reconversia lor în funcţie de regimul politic aflat la putere, în mod concret, „complicitatea" elitei minorităţii maghiare la consolidarea regimului Ceauşescu în primii ani de la preluarea puterii.
(va urma)
