N-au avut milă nici de îngeri…

„La 31 decembrie 1944, comandamentul suprem S.S. a cerut lagărului din Birkenau un raport general asupra copiilor - prizonieri. Cu toate selecțiile făcute, mai existau acolo foarte mulți copii - cei care fuseseră smulși de lângă părinții lor la prima selecție. Naziștii au hotărât că și aceștia trebuiau să piară, dar cât mai iute și mai ieftin. N-ar fi putut fi azvârliți într-o groapă, anume destinată, turnând peste ei benzină și dându-le foc, cu lemne aprinse, așa cum făceau întotdeauna înainte? Nu, căci benzina se împuținase, iar munițiile trebuiau pe front", spune doctor Olga Lengyel, în cartea sa „Cuptoarele lui Hitler". „Dar pentru asta naziștii întotdeauna găseau soluții. Ne-au dat ordin să-i îmbăiem pe copii. În Birkenau, ordinele nu puteau fi comentate, ele trebuiau executate, oricât de inumane ar fi fost. Pe imensa șosea principală a lagărului - drum al calvarului străbătut de milioane de deținuți - micuții prizonieri își începuseră procesiunea funebră, într-un nesfârșit convoi.

Cu capetele tunse, cu veșmintele zdrențuite și piciorușele goale, pășeau anevoie prin omătul ce li se topea sub tălpi, dezgolind stratul de gheață de pe șosea. Unii alunecau și se prăbușeau. Fiecare cădere, era urmată de o plesnitură de bici necruțătoare. Dintr-o dată ninsoarea începu din nou să cearnă. În veșmintele lor jerpelite, acoperite de fulgi de nea, copiii mergeau clătinându-se înainte, spre moarte. Sub loviturile de bici rămâneau tăcuți, tăcuți ca nămeții de zăpadă, și își continuau drumul zgribuliți de frig, incapabili să mai plângă, resemnați, sleiți, înfricoșați. Micuțul Thomas Gaston se prăvăli. Ochii săi mari și căprui îi străluceau de febră și de spaimă. Obsedat de biciul care se rotea amenințător deasupra lui, îi urmărea mișcările cu privirea rătăcită. Și loviturile cădeau neîncetat pe trupul micului Thomas arzând de febră. L-am ridicat de jos și l-am dus pe brațe. De câte ori îl bătuseră până acum! Un răcnet răgușit rupse tăcerea:

- Stehen bleiben! (Stați pe loc!) Ajunsesem la scăldătoare. Câteva minute mai târziu ne-au pus să-i „îmbăiem" pe copii în apa rece, plină de bucăți de gheață. Nu aveam prosoape cu ce să-i uscăm. Le-am pus din nou hăinuțele zdrențuite pe trupușoare, pline de apă, care curgea pe ei șiroi, după care au fost trimiși din nou în coloane, ca să aștepte. Era sistemul la care au recurs «ingenioșii» naziști, ca să rezolve definitiv, și ieftin, problema copiilor, problema inocenților din Birkenau. După ce toți copilașii erau îmbăiați, erau trecuți în revistă. În ziua aceea, trecerea în revistă a durat cinci ore. Cinci ore după baia aceea rece, plină cu sloiuri de gheață, timp în care copiii au trebuit să stea nemișcați în ger și în zăpadă. «- Micul Iisus o să vină imediat să te ia!», mârâi un gardian SS batjocoritor către un copilaș ce stătea în coloană nemișcat, cu buzele învinețite și aproape complet înțepenit de frig. În timp ce ne târam cu greu picioarele pe șoseaua lagărului, deținuții care lucrau la săpături, își lăsară din mână, pentru o clipă, sapele și târnăcoapele, uitându-se la noi. «- Mămica!», gângăvi mititelul Thomas Gaston. Trupul său mistuit de febră era deja în ghearele morții. Ne îndreptam spre bărăci. Copilașii care mai rămăseseră în viață se mișcau ca niște automați, mai mult morți decât vii, de sleiți ce erau. În starea aceea ei au fost duși înapoi, în aceleași grajduri friguroase de unde fuseseră scoși mai înainte. Micul Thomas și-a dat sufletul pe drum, la fel ca atâtea alte sute și sute de copii. Noi, cele care l-am cărat pe brațe, a trebuit să-i depunem cadavrul în dosul barăcilor, căci așa ne sileau ordinele, deși știam ce șobolani mari și grețoși stăteau acolo la pândă ca să devoreze carnea încă caldă a trupului. Cădeau fulgi mari de zăpadă… Auzeam șobolanii mișunând, dar nu puteam face nimic decât să închidem ochii și să ne rugăm să vină clipa judecății! Dreptate!... Prag de An Nou… În toate colțurile pământului, dincolo de sârmele ghimpate ale lagărului nazist, oamenii liberi își strângeau mâinile și închinau paharele, urându-și unul altuia: An nou fericit! În Birkenau, guzganii se înfruptau cu lăcomie din trupurile copiilor Europei!".

Lasă un comentariu