A venit primăvara. Pădurile (atâtea câte au mai rămas netăiate) au înfrunzit, păsările s-au întors în ţară, iar banii ţării au zburat din ţară, direct în Panama. Din lipsă de utilaje şi subvenţii de la stat, campania agricolă bate pasul pe loc (bine, nici n-are rost să ne stresăm, întrucât produsele agroalimentare vin din import, frumos ambalate şi doldora de e-uri, numai bune de consum).
În schimb, campania electorală, deşi, oficial, n-a început, este în toi. În curând, stimaţi cetăţeni, vom avea, autostrăzi, şcoli şi spitale noi, piste pentru biciclete, triciclete şi trotinete, locuri de muncă, indemnizaţii, nu numai pentru mămici, ci şi pentru tătici, bunici, unchi şi mătuşi, corupţia va fi o tristă amintire şi, în general, vom recupera tot ce n-am izbutit să facem în peste un sfert de secol de libertate, democraţie şi vorbărie.
Startul la încredere şi la viitoarea bunăstare îl dă chiar Capitala (pe care, neavând încotro, am fost nevoiţi s-o suportăm, dar nu mai mult de 24 de ore): pe marile bulevarde ale fostului „mic Paris", din mormane de gunoaie rămase nemăturate de astă iarnă, dintre sticle sparte, ambalaje şi caca de câine, au răsărit mândre afişe cu imagini ale celor pregătiţi să-i fericească pe locuitori în următorii patru ani: rotofei, cu un aer de siguranţă şi un discret început de chelie, viitorii dregători locali îşi asigură electoratul că, dacă nu va curge lapte şi miere, cel puţin vor fi înlocuite bordurile, proces care a şi început, pe ici, pe colo; nu contează că trotuarele sunt crăpate şi pline de gropi, în viaţă nu poţi să ai totul. Şi sloganurile de campanie sunt hazlii nevoie mare: „El e tati!" - exclamă un puşti, de pe un afiş lipit pe-o casă fără geamuri, arătând spre tăticul candidat, de alături, care tătic priveşte, încruntat, în zarea îndepărtată, unde se află, pesemne, primăria la care candidează. „Chemaţi-l pe Cristi!" - scrie pe alt afiş, care-i face reclamă unui Cristian şi mai nu ştiu cum, candidat la nu ştiu ce sector pentru nu ştiu care funcţie pe care, dacă o va ocupa, se va uita, probabil, cum îşi înfig câinii colţii în picioarele cetăţenilor, ca în „filmuleţul" de pe internet, în care un tânăr (frumos şi liber, nu încape vorbă) se lasă muşcat de un patruped, îngăimând, moale: „Cristi, băi Cristi!". Ori „Cristi" să-l fi chemat pe câine? Nu era prea clar, dar toată intelighenţia de pe facebook s-a distrat pe cinste. Atâta spirit, atâta simţ al umorului, băi Cristi!
…În fond, ce mare brânză să fii primar, chiar al unui oraş cu probleme, cum e Bucureştiul? Ce-i drept, cu dl Ludovic Orban n-a fost să fie: ce mândreţe de flăcău era, şi cum a ieşit dânsul „galbin ca turta de ceară" din sediul DNA, din motive necunoscute dar bănuite! Nu-i nimic, viaţa merge înainte, oameni de neînlocuit nu există decât în cimitir, aşa că dl Marian Munteanu e pregătit să ia de coarne taurul administraţiei: îl văzurăm la televizor, hotărât, optimist, degeaba încercau realizatorii să-l îmbârlige cu întrebări îmbârligătoare: „E foarte simplu!" - răspundea dânsul, de parcă pe tot parcursul vieţii sale „anterioare" (ca să-l cităm pe dl Iohannis), altă treabă nu avusese decât să fie primar: în primul rând, va elimina, rapid, furtul şi pe furăcioşii din primărie; în al doilea rând, va forma „comitete civice" (sau cam aşa ceva), în sensul că echipe de cetăţeni vor supraveghea, zi şi noapte, tot ce mişcă în instituţie, stând cu ochii pe angajaţi, ca pe butelie; în al treilea rând, tot aşa şi iar aşa. E simplu, turuia dl „cvatindat", mai rău ca o vuvuzea. Iată că liberalismul românesc n-a dormit pe el vreme de 25 de ani.
…Însă cea mai tare fază în materie electorală s-a consumat pe pagina de socializare a dlui Băsescu: acţiunea se petrece într-o sufragerie mobilată cu o bibliotecă. La masă stă chiar dl Traian care, în debutul filmuleţului, dă cu pumnul în ea. Din străfundurile paginii de socializare îşi fac apariţia şi se aliniază, pe bordura covorului persan, şase candidaţi, falnici bărbaţi, câte unul pentru fiecare sector. Stau înfipţi cu picioarele răşchirate pe covorul moale. Seamănă leit, atât ca medie de vârstă cât şi ca înălţime, costum şi cravată. Dl Băsescu îi trece în revistă, le strânge mâna, îi prezintă ca pe nişte „oameni cinstiţi, cu o viaţă curată, care vor să se dedice bucureştenilor". Apoi le porunceşte: „Puneţi Bucureştiul în mişcare!". Numaidecât, cei şase iau „pe loc repaus" şi răspund într-un glas, întinzând mâna dreaptă, cu un deget ridicat (degetul mare, să nu avem discuţii): „Punem Bucureştiul în mişcare!", după care (bănuim, căci filmul se termină în acest moment paroxistic) se relaxează, se dau jos de pe covor şi îşi văd de campanie.
Cârcotaşii au comentat în fel şi chip imaginile: cică, în biblioteca din sufrageria electorală de pe pagina de socializare nu era nicio carte. Bine, nu că ar fi folosit la ceva, dar măcar acolo, să fie de-un decor… Totuşi, uitându-ne mai bine, parcă am ochit, prizărit pe un raft, volumul „Douăzeci de mii de leghe sub mări", sau „Bătrânul şi marea", sau „Doi ani de vacanţă", sau „Zece ani de mandat, doi ani de pensie", sau „Cum să ne dăm cu vaporul în baie" sau cam aşa ceva, oricum era o carte de specialitate…
…Una peste alta, Capitala, ţara nu duc lipsă de aspiranţi la primărie. De exemplu, numai în comuna Drăguşeni din judeţul Suceava, cetăţenii au de ales între Cepoi Vasile, Cepoi Vasile şi Cepoi Vasile.
Partidele s-au „şmecherizat", vezi bine, mizează pe fraiereala cetăţenilor, dar s-ar putea ca, în sfârşit, alegătorii vor şti să aleagă între cepoi, cepe degerate, schimbători de borduri şi alte vuvuzele….
