Domnule Traian Băsescu, mi-au ieşit prost ultimele analize! Ce naiba mi-au pus în cafea oamenii tăi?

Cum îţi spuneam: pentru prima oară în viaţa mea mi-au ieşit prost analizele! Nu mai am fier în mine nici măcar pentru un sfârâiac... Dar nu m-am gândit la ditamai Traian Băsescul decât mai târziu, abia ieri, când, după săptămâni de investigaţii, specialiştii de la trei spitale mari s-au declarat neputicioşi să pună un diagnostic ferm! Au cotrobăit prin mine ca prin propriile lor buzunare şi n-au găsit nicio explicaţie pentru pierderile de fier, de globule roşii!... Cu alea albe se pare că stau mai bine. Probabil prin compensaţie, s-au înmulţit frumos, drăguţele!... (Zic şi eu ca Bulă, bucuros că ieşise pozitiv la analiza Wasserman!...)

Şi nu mă gândeam eu la Traian Băsescu dacă unul dintre medicii specialişti nu mi-ar fi şoptit, ca pe o taină, că ar trebui să consult şi un toxicolog! Toxicolog?, m-am mirat eu! Şi s-a explicat bietul om, uşor jenat: nu trebuie exclusă nici varianta cea mai nenorocită! Adică? Aţi fost otrăvit!... Mie aşa îmi vine să zic, după unele simptome!... Dar să nu-mi cereţi să demonstrez!...

Şi unde găsesc eu un toxicolog? La ce spital?!... Aşa am aflat că nu avem în Ţară niciun medic toxicolog, specialist în otrăvuri şi leacurile aferente. Nici măcar la spitalul SRI...

...Primul meu gând a fost la Pompiliu Marcea, colegul nostru care a murit - zicea toată lumea, otrăvit! Numai bietul Marcea va fi ştiut cine avea de ce să-l otrăvească! Unii ziceau că „rabinul roşu", alţii dădeau vina pe KGB. Fireşte, a intrat şi Securitatea în hora celor bănuiţi! Eu, cu privire la subsemnatul, nu pot să am decât o singură bănuială, cea mai logică şi singura: m-o fi otrăvit cine m-a mai ameninţat o dată cu această sancţiune! În urmă cu şapte ani!...

După şapte ani însă nu m-a iertat?! Nu s-a prescris culpa mea fatală?!...

Nu m-a iertat, căci nici eu nu m-am astâmpărat şi, în urmă cu câteva luni, mă pune dracu să-l reclam pe individ, a cărui identitate nu contează aşa de mult cât contează apartenenţa sa la „echipa lui Băsescu"! Da, o anumită persoană, din gaşca prezidenţială, în vara anului 2009 m-a căutat să-mi dea un sfat prietenesc: dacă mi-e dragă viaţa, să-l las în pace pe Traian Băsescu, aflat în cursă pentru al doilea mandat la Cotroceni!... Încercam şi eu marea cu degetul, adică încercam să strâng semnături pentru o candidatură tot la Cotroceni. Iar cine se mira de insolitul meu demers, primea invariabil răspunsul: ştiu că n-am nici o şansă, dar candidez să-l împiedic pe Băsescu să mai iasă o dată preşedinte! E prea mare ruşinea şi primejdia!...

Cu alte cuvinte, când mi s-ar fi oferit ocazia, ca candidat prezidenţial, să vorbesc la toate televiziunile, în faţa întregii ţări, intenţionam să spun despre Traian Băsescu tot ce ştiam eu că se ascunde sub înfăţişarea sa de golănaş, de puşlama simpatică, uns cu toate alifiile de la gura portului!

Aşa că omul lui Băsescu m-a căutat şi, printre altele, m-a sfătuit să mă întorc la cărţile mele. Nu-i păcat să rămână nescrise?!...

Am cerut detalii şi mi s-au oferit în termenii cei mai clari: s-ar prea putea s-o păţesc şi eu ca XYZ, marele ziarist, căruia aceiaşi oameni ai Băsescului i-au administrat o pilulă, sau o licoare, o cafea sau o bere, una singură, după care starea de sănătate a intransigentului comentator politic s-a deteriorat în văzul întregii ţări. Moment în care, când totul părea pierdut, i s-a oferit năpraznicului condeier antidotul cafelei ucigaşe cu precizarea: dacă te apuci iar să dai în cine nu trebuie, adică în Băsescu şi afacerile lui, nu vei mai primi niciun antidot!...

Eu însă nu candidam chiar de capul meu: fusesem mânat în luptă de câţiva popi mai îndrăciţi, care mă duseseră şi pe la Mânăstirea Petru Vodă, unde primisem binecuvântarea Sfinţiei Sale Părintele Iustin. Aşa că nu puteam să dau înapoi numai aşa, că necunoscutul I.T. venea la mine cu un mesaj din partea unui individ, numitul Traian Băsescu, cu care în viaţa mea nu am schimbat nici măcar un salut, un bună ziua neutru! Şi pentru care nu aveam nicio urmă de respect, de consideraţie!

Ba dimpotrivă: oroare şi repulsie!

Deci mi-am văzut mai departe de candidatură, am strâns mai departe semnături, din păcate nu le-am strâns pe toate eu, am mai apelat şi la necunoscuţi, contra cost, desigur, iar semnăturile adunate de aceştia, o bună parte, s-au dovedit a fi incorecte sau false. Mâna (echipei) lui Băsescu acţionase eficient, prin acei necunoscuţi, la care nu poţi să nu recurgi când ai de adunat 250.000 de semnături pentru candidat independent!....

Drept care candidatura mea a fost invalidată şi eu, trimis de pe teren în tribună, n-am mai avut niciun accces la televiziuni, la presă! În mod bizar sau deloc ciudat sau bizar, în cele şase luni care se scurseseră de când mi-am anunţat intenţia de a candida, niciun ziar, niciun post TV nu a catadicsit să mă întrebe ce caut eu în selecta companie a candidaţilor de teapa dumnealor Sorin Oprescu, Remus Cernea, Crin Antonescu... Repet: nimeni, din mass-media românească, nu m-a deranjat cu vreo întrebare, nici măcar după ce înscrierea mea a fost, după două zile, invalidată de cerberii de la BEC!... Nu mi-a cerut niciun ziarist vreo explicaţie!... Nu era cazul? Nici măcar nu m-au luat la mişto!... Kerem total!...

Nu-s prost, am înţeles ce era de înţeles, m-am lăsat de Cotroceni şi m-am întors la cărţi! Am scos câteva după 2009, toate extrem de bune, de valoroase pentru cultura română! Decisive! Veritabile capodopere, în frunte cu trilogia Şeitanii şi cu Pariul valah! Başca Unu în limba română! Cărţi fără pereche! Fundamentale! Piramidale! Etc. etc.!

Dar, unde-i multă minte e şi multă prostie! Aşa că am căzut şi eu în capcana întinsă de maleficul Băsescu, crezând că dacă individul nu mai este preşedinte şi nu mai este apărat de imunitate, i-a sunat ceasul să dea socoteală în faţa Ţării de toate fărădelegile, ştiute şi neştiute! De unde să ştiu eu că şmenarul din Filimon Sârbu, înainte de a părăsi butoanele, bucşise cu oamenii săi toate instituţiile care se ocupă de aplicarea şi mai ales neaplicarea legii în România?!

Când am auzit că a ajuns procuror general un adversar tenace al ilegalităţilor comise de Băsescu, mi-am luat inima în dinţi şi mi-am zis că acesta este momentul să pun şi eu umărul la demascarea şi demontarea mafiei pe care Băsescu şi ai săi au organizat-o încă dinainte de 1990 (sic!).

Şi, scurt pe doi, în vara anului trecut mă adresez cu un memoriu la DNA, la Parchetul General şi la Parchetul Militar, în care povestesc cele petrecute în 2009, întâmplări interesante şi din perspectiva faptului că omul lui Băsescu nu s-a sfiit să-şi decline identitatea, lăudându-se cu apartenenţa sa la serviciile speciale, la Securitatea de dinainte de 1990 şi la serviciile care i-au continuat benefica activitate după 1990. Am verificat: omul meu, domnul IT, lucrase după 1990 şi la SRI, dar şi la SIE. Drept care memoriul meu a ajuns până la urmă la Parchetul Militar... Le-am dat numele omului, numărul de telefon, adresa de internet, numele firmei pe care o avea în 2009...

După câteva luni sunt convocat la Parchetul Militar ca să mi se comunice rezultatul cercetărilor, al anchetei: Parchetul Militar nu au reuşit să dea de domnul ofiţer!...

Deh! Eu nu ştiusem să le dau şi numărul apartamentului, scara, strada, număr, bloc etc..., iar ei, detectivii de la Procuratură, nu au avut cum să-l găsească!... Repet: le-am dat numele omului, numărul de telefon, adresa de internet, numele firmei unde era patron reclamatul! Inclusiv precizarea esenţială: pensionar SRI şi SIE... Date insuficiente însă pentru a-l găsi şi lua la întrebări pe individ! Dosar închis, deci!

Între timp am mai făcut o prostie, şi mai deşteaptă: am crezut că legea partidelor este şi pentru unul ca mine valabilă. În septembrie 2015 am depus dosarul pentru Partidul Lista Naţională. M-au plimbat trei luni, până în 16 decembrie, când, la a treia înfăţişare, au fost rostite cuvintele magice: în pronunţare! Şi aştept de atunci pronunţarea... A fost blocată la Parchetul General, mi s-a spus că tot aşa: de oamenii lui Băsescu! Ştiu ei ce ştiu oamenii ăştia, iar ce ştiu este foarte adevărat: Partidul Lista Naţională a fost gândit pentru adversarii României, să-i punem la zid cât mai curând, dacă nu pe toţi, măcar pe cei mai periculoşi, cu Traian Băsescu în frunte! Cu oamenii lui cu tot!... Partidul se cheamă Lista Naţională, dar de fapt vor fi două liste, una cu oamenii pe care îi invit şi îi aştept alături de mine, şi, alta, lista care îl are în frunte pe Traian Băsescu, Lista Anti-naţională, Lista Puşcăriabililor, a celor care fac de ruşine şi ocară numele de român...

M-a pus naiba să le spun celor care aşteptau cu nesaţ înregistrarea PLN-ului: să stea liniştiţi, avem soluţie de avarie, pentru situaţia în care partidul va fi respins de la înregistrare!... Cunosc regula lui Băsescu: îşi trimite oameni în toate partidele. Se va fi găsit cine din anturajul meu politic să-l informeze că subsemnatul tot nu se dă bătut! Chiar şi dacă nu i se înregistrează partidul!... Oare asta să fi umplut paharul răbdării şi toleranţei fostului preşedinte, care azi, aş zice, este de departe omul cel mai puternic din România, mai puternic ca oricând?!

Poate că greşesc sau exagerez! Cert este numai buletinul medical cu rezultatele analizelor, precum şi starea mea generală: ameţeli, obosesc repede, răsuflu greu... Dar chiar dacă mă înşel şi mi se va găsi leacul în cadrul legiuit şi instituţional al spitalelor, datele problemei nu se shimbă! Toate celelalte expuse mai sus rămân adevărate, în aşteptarea unor procurori şi judecători care n-au semnat nicio înţelegere cu diavolul de Băsescu! Diabolicul personaj care i-a întrecut pe toţi ceilalţi tovarăşi de rele la un loc: Roman, Iliescu, Năstase, Constantinescu, Brucan... Le-a dat clasă la toţi!

Iar dacă nu mi se va găsi leacul, dacă va fi să mă căciulesc la Băsescu & his band după antidot, respectuos le aduc la cunoştinţă - am zis cunoştinţă, nu conştiinţă!, le aduc la cunoştinţă haimanalelor băsiste că putem negocia şi bate palma ca-ntre oameni serioşi şi de cuvînt: am şi eu două nepoate pe care visez să le văd mari, la casa şi cu rostul lor, poate mă va binecuvânta Domnul şi cu alţi nepoţi! Probabil că am greşit în 2009, când nu ne-am înţeles, poate că şi din cauza emisarului, nu prezenta încredere, aşa, la prima vedere! Mea culpa!

Sunt însă băiat înţelegător, joaca-i joacă şi politica-i politică până la un punct, când lucrurile se radicalizează şi se simplifică: între viaţă şi moarte nu mai încape altă miză! Aleg viaţa. Cât mă costă, domnule preşedinte? Ce trebuie să fac pentru a primi antidotul cafelei pe care am băut-o cu cine nu trebuia?!

Lasă un comentariu