City'us ia startul în play-off de pe locul 2

Distribuie pe:

În ultimul meci al sezonului regulat la futsal, Liga 1, City'us Târgu-Mureş şi Informatica Timişoara au terminat la egalitate 2-2, după un meci dramatic. În urma acestui rezultat, cele două formaţii vor porni de pe primele locuri în play-off. Adversara formaţiei noastre va fi Dunărea Călăraşi, echipă clasată pe locul al 7-lea. Meciul, aşa cum se anticipa, a fost unul spectaculos, cu două formaţii foarte bune care au oferit unul dintre cele mai bune partide de futsal din ultimii ani. Apărări exacte, portari în mare formă, ocazii nu foarte multe, golurile venind în urma unor mici neatenţii. Primii au punctat târgumureşenii, la mijlocul primei reprize. Covaci interceptează o minge în jumătatea proprie, pleacă pe contraatac şi îl învinge pe Iancu, cu un şut plasat: 1-0. Egalarea vine în minutul 27. Janic şutează de la aproximativ 10 metri şi, cu toate eforturile, Carlao nu poate respinge decisiv mingea: 1-1. În ultimele minute ale jocului, ambele echipe au recurs la portar-jucător, forţând victoria. Când se părea că nu se va mai întâmpla nimic, minutul 40 a fost plin de evenimente. Cu câte 5 greşeli de fiecare parte, orice fault urma să fie penalizat cu lovitură de la 10 metri. La un şut spre poartă, mingea se loveşte clar de mâna unui jucător de la Informatica, iar lovitura de penalitate este transformată precis de Răducu: 2-1. Mai erau 20 de secunde până la finalul jocului. Oaspeţii reuşesc egalarea, cu 9 secunde înainte de final, prin Savio, cu un şut din interiorul careului. Rezultat final: City'us - Timişoara 2-2, un punct care duce formaţia noastră pe locul 2 al clasamentului. Iată şi programul complet al jocurilor din play-off: CSMS IAŞI - INFORMATICA TIMIŞOARA, DUNĂREA CĂLĂRAŞI - CITY'US TÂRGU-MUREŞ, KSE TG. SECUIESC - AUTOBERGAMO DEVA, SEPSI SF. GHEORGHE - UNITED GALAŢI. Sistemul de desfăşurare este 2 victorii din 3 jocuri, cu prima partida pe terenul echipei mai slab clasate.

Lasă un comentariu