Matei Corvinul era fiul lui Ioan Corvinul. Fiind foarte vrednic, ungurii l-au ales şi rege al lor. Matei era un rege iubitor de dreptate şi ţinea ca toţi slujitorii să fie drepţi cu poporul. Ca să-i vadă cum se poartă, umbla adesea prin oraşe preschimbat cu haine în care să nu poată fi recunoscut. Odată, pleca spre Cluj, unde se născuse. Suita şi-o lasă în Hunedoara, iar el veni singur în oraş, îmbrăcat ca un om sărac să vadă cum se poartă boierii şi slujbaşii cu oamenii. Umblând pe stradă, a fost înhăţat de un om al primarului şi dus cu sila la acesta să-i taie lemne. A tăiat cât a tăiat, apoi a spus că pleacă şi şi-a cerut plata pentru lucrul făcut. Atunci primarul l-a înjurat, iar servitorul primarului i-a tras o bătaie bună, aşa că a trebuit să taie toate lemnele din grămadă. Pe când tăia şi-a însemnat câteva bucăţi scriindu-şi numele pe ele. A doua zi a venit şi suita sa la Cluj, iar Matei s-a îmbrăcat în hainele lui de rege. S-a dus apoi la primar şi l-a întrebat cum merg lucrurile în oraş, dacă săracii găsesc dreptate şi nu sunt apăsaţi de cei mari. Primarul a început să se laude că el e ca un părinte cu ei şi nimeni nu e năpăstuit. Atunci regele l-a întrebat.
- Dar mie, ieri, de ce nu mi-ai plătit lucrul, ba m-ai şi bătut?
- Aşa ceva nu se poate! - a răspuns primarul. La mine nu a fost om muncitor pe care să nu-l fi omenit. Atunci a poruncit Matei să iasă cu toţii afară şi ducându-i la grămada cu lemnele tăiate de el, a poruncit să o răscolească şi să caute bucăţile semnate de el. Acum primarul n-a mai putut tăgădui şi, căzând în genunchi, s-a rugat pentru iertare. Dar Matei n-a vrut să-l ierte, ca să bage spaima în toţi asupritorii. Pe primar l-a spânzurat în faţa porţii, iar pe servitorul care l-a bătut l-a tras în ţeapă. De aceea toţi îi ziceau regelui „Matei cel drept".
