Cuget, deci exist - Viaţa pământului - viaţa noastră

Acest adevăr, pe care primăvara îl readuce în atenţie, este pentru foarte mulţi dintre noi şi testamentar, avându-l în zestrea de suflet de la părinţi. L-am aflat înainte de a fi de ajutor la sapă ori la coasă.

Ne întrebam unde se tot duc şi de unde se întorc; de ce se scoală cu noaptea în cap, mereu grăbiţi să ia treburile de la capăt?! Îi urmăream cu ochii de copii, avizi să descopere mersul lumii.

La început, credeam, în naivitatea noastră, că aleargă după soare, ei care aveau să ne fie cea mai pilduitoare lecţie despre statornicia şi rostul rădăcinilor lor!

Da, linia vieţii lor trebuia citită în palma pământului! De aceea şi azi, când privesc câmpul, livada, grădina - am în faţă şi imaginea omului care le înnobilează, iar aceasta nu-mi apare ca un dar al naturii, ci un monument al priceperii şi al hărniciei de gospodar. Aşa se face că, încercând să scriem despre pământ - bunul cel mai de preţ al ţării - în fapt mă uit în sufletul şi la palmele ţăranului. Adică, ale aceluia, vorba poetului, „curat în demnitate ca pietrele de râu" care, înainte de a primi de la pământ, îi dăruieşte, răbdător şi tenace, prinosul muncii sale.

Pământul… În rotaţia anotimpurilor, l-am găsit mereu altfel, precum se doreşte impactul dintre om, ploaie, soare. Învăluit în aburii primăverii, când „ziua vine ca o dreptate făcută pământului", cum zice Blaga, mângâiat de o adiere caldă sau potopit de raze fierbinţi, de se încărca aerul cu miros de grâu copt… l-am văzut şi când adoarme soarele în lanuri de porumb… atunci, pământul parcă tresare învăluit în uimire!

Se subînţelege, aşadar, de ce am alăturat, şi în titlul gândurilor aşternute aici, viaţa pământului cu viaţa noastră!

Lasă un comentariu