Cele mai titrate echipe din acest mileniu în Cupa României joacă finala

Distribuie pe:

Din 2000 încoace, în mileniul trei, cele mai titrate echipe în Cupa României sunt Dinamo (6 trofee), CFR Cluj şi Rapid (cu câte trei), respectiv Steaua, cu două, ultimul cucerit chiar anul trecut, în faţa Universităţii Cluj. Dintre acestea, Rapid nu mai joacă în Liga 1 în acest sezon. Ceea ce face din Dinamo şi CFR cele mai titrate echipe ale competiţiei rămase pe prima scenă. În campionat, lucrurile sunt similare. În afara Stelei, de data asta, Dinamo şi CFR au cele mai multe titluri de campioană ale Ligii 1, după 2000. Au mai câştigat campionatul în această perioadă Rapid, Unirea Urziceni şi Oţelul. Ultimele două nu doar că nu se mai află în prima ligă, ci sunt şi desfiinţate. Ţinând cont de aceste cifre, nu pare deloc o surpriză că finala Cupei României va fi disputată de echipele cele mai titrate în această competiţie, din epoca modernă, şi totodată cele mai titrate în toate competiţiile, în afara Stelei. Dinamo s-a calificat în finală, trecând, pe rând, de Dacia Unirea Brăila, Pandurii, Astra şi Steaua. CFR Cluj a ajuns în ultimul act pe o rută oarecum mai uşoară: Baloteşti, Viitorul II, CSMS Iaşi şi ASA Târgu-Mureş. Câştigătoarele Cupei României din 2000 încoace: 2015 - Steaua, 2014 - Astra, 2013 - Petrolul, 2012 - Dinamo, 2011 - Steaua, 2010 - CFR, 2009 - CFR, 2008 - CFR, 2007 - Rapid, 2006 - Rapid, 2005 - Dinamo, 2004 - Dinamo, 2003 - Dinamo, 2002 - Rapid, 2001 - Dinamo, 2000 - Dinamo. Campioanele Ligii 1 din 2000 încoace: 2015 - Steaua, 2014 - Steaua, 2013 - Steaua, 2012 - CFR, 2011 - Oţelul, 2010 - CFR, 2009 - Urziceni, 2008 - CFR, 2007 - Dinamo, 2006 - Steaua, 2005 - Steaua, 2004 - Dinamo, 2003 - Rapid, 2002 - Dinamo, 2001 - Steaua, 2000 - Dinamo. Statistica întâlnirilor directe dintre cele două echipe îi este favorabilă formaţiei clujene. Din cele 29 de meciuri anterioare, CFR a câştigat 15, în timp ce Dinamo a avut doar 9 victorii. Restul de cinci partide s-au încheiat la egalitate. În acest sezon, cele două cluburi s-au întâlnit în campionat, în sezonul regular (o victorie CFR cu 2-0 şi un egal, 1-1), respectiv în Cupa Ligii, în sferturile de finală, unde s-a impus Dinamo, cu 2-0. Aşadar, egalitate perfectă: 1-1-1, golaveraj 3-3. În meciul cu numărul 30 dintre cele două echipe, „câinii roşii" au un atu: Mircea Rednic, care a pregătit-o, în trecut, şi pe CFR. Finala Cupei României, ediţia 2015/2016, dintre Dinamo şi CFR Cluj, se va disputa pe 10 mai.

Lasă un comentariu