DEPENDENŢA DE JOCURILE PE CALCULATOR, MAI PERICULOASĂ DECÂT DROGURILE!

Distribuie pe:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de descopera.ro, a inclus printre bolile psihiatrice şi dependenţa de jocurile pe calculator, boala fiind plasată între patologia dată de dependenţe şi tulburarea obsesiv-compulsivă.

„Dependentul de jocuri pe calculator renunţă la unele activităţi pe care le făcea în mod obişnuit, pentru a putea petrece cât mai mult timp conectat la internet sau pentru a juca aceste jocuri. Activitatea la care se renunţă în mod obişnuit este cea fizică, ajungându-se, în cazuri grave, până la sedentarism. Tot din dorinţă de a fi cât mai mult timp prezent în joc, dependentul ajunge să se priveze de somn, să îşi neglijeze sănătatea sau igiena fizică şi să devină tot mai tăcut şi retras.

Jocurile online care îngăduie oamenilor să joace cu cineva, precum şi unul împotriva altuia pe Internet sunt o serioasă ameninţare la adresa sănătăţii tinerilor europeni.

Numeroase studii atestă că excesul de calculator poate fi nociv sănătăţii oamenilor, mai ales pentru copiii încă în formare. Aceştia se pot izola, pot trăi într-o lume a jocurilor şi pot imita personajele preferate. Dependenţa de calculator este dăunătoare nu doar copiilor, ci şi adulţilor. În China, un bărbat de 30 de ani a murit după ce a stat trei zile şi s-a jucat într-un internet-cafe din Beijing. Bărbatul a fost dus la spital, însă nu a supravieţuit. Astfel de cazuri ale oamenilor care au murit din cauza dependenţei de calculator, implicit dependenţa de jocuri, s-au înregistrat în toata lumea.

Orice om dependent de jocurile pe calculator este la limita epuizării fizice şi psihice, el distrugându-şi viaţa socială şi rupându-se total de realitate. Atenţie, dependenţa de jocurile pe calculator este mai mare decât cea de droguri! Efectele acestei dependenţe asupra copiilor şi adulţilor sunt drastice, de la dezorganizarea vieţii curente până la pierderea slujbei, a relaţiilor sociale, sentimentale şi familiale şi, în cazuri extreme, ajungându-se chiar la deces", atrage atenţia OMS.

Lasă un comentariu