În apropierea Spaniei există o insulă unde la fiecare înmormântare se face cunoscută vârsta celui care a murit prin bătăile de clopot. Acolo trăia şi o fată pe nume Maria. Dar, din nefericire, ea nu auzise niciodată vorbindu-se despre Mântuitorul. Tocmai în ziua când a împlinit paisprezece ani, fata auzi bătăile clopotului şi, fără să vrea, începu să le numere. Maria rămase uimită. Paisprezece bătăi - paisprezece ani? Cel care murise avea doar paisprezece ani? Fusese de aceeaşi vârstă cu ea?
De atunci gândul morţii o urmărea mereu. Să mori la paisprezece ani şi să fii înmormântat! Dar unde era acum mortul? Unde s-a dus sufletul său? Dacă ea ar muri, ce se va întâmpla cu sufletul ei? Fata fu cuprinsă de nelinişte şi frică. Deodată se văzu în faţa morţii. Oare nu are moartea putere peste toţi oamenii? Nu sunt toţi la dispoziţia morţii?
Toată ziua Maria a fost tristă. Se gândea mereu la cele paisprezece bătăi ale clopotului, la cel care murise aşa de tânăr şi la moarte. În sfârşit, când n-a mai rezistat, s-a adresat bunicii. Dar şi bunica se temea de moarte, de veşnicie. Ea n-o putea ajuta. Îi spuse Mariei să nu se mai gândească la aceste lucruri triste. Bunica însă n-a mai avut nici ea linişte. Gândul veşniciei o frământa şi pe ea. Astfel, şi-a adus aminte că în casă se afla undeva o Biblie. Au căutat amândouă şi au găsit-o. Numaidecât, Maria a început să citească în Biblie. Interesul ei creştea din zi în zi. A recunoscut repede că este o păcătoasă în faţa lui Dumnezeu şi că după moarte o aşteaptă judecata divină. Dar citind mai departe a înţeles că poate găsi salvare: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“ (Ioan 3.16).
Maria a crezut cuvintele Scripturii. A doua zi a alergat la Biserică, s-a spovedit, s-a cuminecat şi astfel s-a adăpostit în braţele sigure ale lui Dumnezeu. Din acel ceas, Maria a fost fericită şi liniştită. Mântuitorul îi luase frica morţii şi îi dăruise pacea sufletească. De acum înainte putea bate clopotul de câte ori trebuia; întristarea Mariei dispăruse definitiv.
