A umblat cu multe şiretenii

La început, ca la toate începuturile, Sibiul era numai un sătuleţ care se chema Sibiel. Avea numai aşezări româneşti, ca în toate aşezările vecine, dar era prea sărac, fără vreun meşteşugar măcar, la care să-şi poată lucra oamenii câte ceva de trebuinţă, pe acasă. Aflară sătenii de un cizmar neamţ, Herman, şi se duseră la el şi-l rugară să vină în satul lor căci le era de mare trebuinţă. „Bine, am să vin - zise cizmarul - dar găsesc eu acolo loc de casă, masăşi ce-i mai trebuie omului ca să se aşeze?". Bucuroşi, nevoie-mare, sătenii îi răspunseră într-un glas că-i vor face şi loc de casăşi ce va mai vrea. Herman le ceru să facă legământ, ca „tot ce vor vorbi sfânt să rămână." Sătenii, aflaţi la mare strâmtoare, încuviinţară fărăsă tălmăceascăşi răstălmăcească vorbele neamţului, iar Herman le spuse: „Nu vă cer loc mai mare pentru casă decât atât cât pot întinde o piele de bivol." Bucuroşi pentru modestia meşteşugarului, oamenii se învoiră să-i dea încă pe atât. A doua zi, Herman, neamţul, vine cu pielea de bivol, s-a aşezat turceşte pe ea şi începe să taie o fâşie, o nojiţă de-alea numai ca dunga cuţitului de latăşi după ce isprăveşte, cheamă pe săteni să-l ajute la măsurat. Când văd românii că sunt păcăliţi de Herman, ce erau să mai facă? S-au apucat de măsurat întinzând nojiţa cât nu avuseră ei de gând. Iar pe deasupra au trebuit să-i mai dea încă pe-atât loc, după cum făcuseră jurământul - ba, încă tot pe loc bun şi pe ales. Herman şi-a clădit casa şi şi-a adus multe neamuri de meşteşugari împrejurul lui, care s-au tot înmulţit şi satul a crescut atât cu români, cât şi cu nemţi. Românii i-au schimbat numele în Sibiu pentru că mereu le creştea satul şi nu mai era Sibiel, iar odraslele lui Herman l-au botezat „Hermanstadt" - oraşul lui Herman, pentru că, tot aşa, era mai mare şi cu mai mulţi meşteşugari nemţi înstăriţi.

Lasă un comentariu