CORECTITUDINEA POLITICĂ - IDEOLOGIE ŞI FENOMEN CONTEMPORAN GLOBALIZAT (I)

Distribuie pe:

După cum se poate observa, bulversarea socio-politicăşi cultural-spirituală, care a cuprins întregul mapamond, ca fenomen social în continuă extindere, nu este nici pe departe întâmplător, şi, din păcate, nici efemer, ci este peren şi coordonat de o ideologie care uziteză practici de aplicare dintre cele mai diverse şi perverse, toate fiind subsumate conceptului de „corectitudine politică" un corespondent nominal al cuvântului englez „political corectness". Asemenea efecte se resimt prin diverse forme, mai mult sau mai puţin disimulate şi deghizate, mai ales prin promovarea şi susţinerea discriminării pozitive, de care beneficiază grupurile minoritare, din toate punctele de vedere, care, din anumite raţiuni ascunse încă, interesează mai mult decât populaţia majoritară. În societatea românească contemporană, o asemenea discriminare pozitivă este foarte vizibilă sub raport etnic, fiind binecunoscute drepturile suplimentare de care beneficiază aceste grupuri, atât sub raport lingvistic, cât mai mult juridic şi economic, prin retrocedările nelimitate ale bunurilor imobiliare ale foştilor proprietari (nepoţilor şi strănepoţilor acestora), prin acţiunea principiului restitutio in integrum, deloc întâmplător, cu consecinţe care pot afecta suveranitatea şi securitatea naţională.

Fără a face un recurs istoric asupra acestui concept sociologic de sinteză, voi menţiona că acesta se originează în ideologiile totalitariste din toate timpurile, în prezent devenind ideologia oficială a Uniunii Europene şi a celor puternici în raport cu cei mai vulnerabili, pe care în mod ipocrit şi cinic pretind că îi apără. În ciuda numelui, care ar predispune în mod apriori spre asemenea intenţii samarinene, autorevendicându-se într-o ideologie profund umanistă, care apără un principiu moral al corectitudinii şi responsabilităţii, corectitudinea politică este o ideologie de factură exclusivistă, în care individul este subordonat, în mod absolut, Statului şi unor grupuri elitiste care impun un anumit mod de a gândi şi trăi, în raport cu acest sistem normativ şi axiologic ce îngrădeşte iniţiativele şi libertatea individului. Nu în mod întâmplător, la nivelul societăţii româneşti s-a constituit un organism politic care sancţionează „incorectitudinea politică"- abaterile de la această ideologie impusă, Consiliu Naţional de Combatere a Discriminării, responsabil de implementarea acestei ideologi în Romania. Forma cea mai concretă a acestor structuri represive este cea care vizează monitorizarea instituţiilor mass-media, acel Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca un organism represiv şi sancţionator ce apără principiile corectitudinii politice şi nu ale consumatorului de informaţie, difuzate prin intermediul acestor mijloace. Un mijloc eficient al corectitudinii politice poate fi considerat comunicarea online şi, mai ales, prin intermediul reţelelor de socializare - prin facebook, cu ajutorul cărora s-a ales preşedintele ţării şi comunică liderii politici, accesul la informaţie fiind evident limitat şi condiţionat de acest mijloc informatizat.

Efectele perverse ale acestei ideologii morale şi politice rezultă nu doar prin scopurile mascate şi caracterul său „profund umanist", de garantare a protecţiei şi securităţii indivizilor „dezavantajaţi", ci, în primul rând, din caracterul paradoxal dintre scop şi mijloace, avantajându-i pe cei puţini, elitele şi structurile sociale care impun regulile de convieţuire şi de viaţă, şi nu cetăţenii obişnuiţi. Structurile manifeste care susţin în plan naţional, sub directa coordonare din afară a acestora, ca adevăraţi „câini de pază" ai corectitudinii politice, ca să parafrazez această sintagmă ce face referinţă asupra presei, sunt, în primul rând, asociaţiile de tot felul (mai ales cele legate de evenimentele din decembrie 1989, de care unii revoluţionari beneficiază pe nedrept) şi ONG-urile, născute ca ciupercile după ploaie, erijate în elite reprezentative ale diverselor categorii sociale dezavantajate, cum ar fi: comunităţile minoritare etnice, homosexualii, lesbienele, travestiţii, oameni cu diverse dizabilităţi etc., care, prin „grija" faţă de aceste categorii vulnerabilizate, folosindu-le ca mijloace în vederea atingerii adevăratelor scopuri, nu urmăresc altceva decât anumite interese individuale şi de grup, în defavoarea acestora şi a populaţiei majoritare. Tot pe un asemenea principiu al discriminării pozitive, s-a acţionat şi atunci când s-a aprobat majorarea salariilor unor privilegiaţi ai unei categorii profesionale pentru corectitudinea şi responsabilitatea profesională, cum sunt magistraţii, sau a „pensiilor nesimţite" şi majorate pe ascuns ale unor foşti şi viitori demnitari, în dispreţ total faţă de majoritatea cetăţenilor care trăiesc la limita subzistenţei, unii cu pregătire, profil moral şi educaţie net superioare faţă de aceşti parveniţi ai societăţii. Un instrument al corectitudinii politice poate fi considerat şi acel „mecanism de cooperare şi verificare" (MCV), care are menirea să asigure un proces de aderare armonios şi totodată să protejeze politicile şi instituţiile europene în România şi Bulgaria, prin acesta ajutând cele douăţări să soluţioneze problemele nerezolvate până în momentul aderării acestora în Uniunea Europeană.

După cum era firesc, corectitudinea politică este regăsită în plan politic, fiind obiectivată în acest mediu compromis prin promovarea în ierarhiile politice a unor indivizi pe criterii străine competenţelor şi instruirii multora dintre aceştia, mai ales la nivelul autorităţilor politice şi administrative locale, cum ar fi alegerea primarilor şi numirea prefecţilor, a directorilor instituţiilor deconcentrate, servicii şi chiar a actualului Guvern Român, de pretinşi tehnocraţi, mai corect spus, de birocraţi (biropatologia fiind o boală a societăţii româneşti contemporane), unii dintre membrii acestei structuri confuze şi lipsite de performanţă aparţinând unor asemenea structuri elitiste din afarăşi/sau din cadrul unor ONG-uri autohtone, sau şi mai grav, din cadrul mass-media, sub forma acelor ofiţeri acoperiţi, regăsiţi şi în alte structuri instituţionale, ca practică promovată de acest curent ideologic. Nu în mod întâmplător a fost impus un asemenea simulacru de guvern, această decizie luată din afară, cu voinţa politică tacită din interior, fiind un experiment politic la nivelul ţării noastre, urzit în laboratoarele psihosociale şi politice din afară, prin el urmărindu-se gradul de toleranţă al populaţiei cu această nou formă de guvernare birocratică, în scopul schimbării guvernării politice şi a diminuării puterii politice în favoarea guvernării puterii corporatiste, specifice societăţii viitorului.

(va urma)

După cum se poate observa, bulversarea socio-politicăşi cultural-spirituală, care a cuprins întregul mapamond, ca fenomen social în continuă extindere, nu este nici pe departe întâmplător, şi, din păcate, nici efemer, ci este peren şi coordonat de o ideologie care uziteză practici de aplicare dintre cele mai diverse şi perverse, toate fiind subsumate conceptului de „corectitudine politică" un corespondent nominal al cuvântului englez „political corectness". Asemenea efecte se resimt prin diverse forme, mai mult sau mai puţin disimulate şi deghizate, mai ales prin promovarea şi susţinerea discriminării pozitive, de care beneficiază grupurile minoritare, din toate punctele de vedere, care, din anumite raţiuni ascunse încă, interesează mai mult decât populaţia majoritară. În societatea românească contemporană, o asemenea discriminare pozitivă este foarte vizibilă sub raport etnic, fiind binecunoscute drepturile suplimentare de care beneficiază aceste grupuri, atât sub raport lingvistic, cât mai mult juridic şi economic, prin retrocedările nelimitate ale bunurilor imobiliare ale foştilor proprietari (nepoţilor şi strănepoţilor acestora), prin acţiunea principiului restitutio in integrum, deloc întâmplător, cu consecinţe care pot afecta suveranitatea şi securitatea naţională.

Fără a face un recurs istoric asupra acestui concept sociologic de sinteză, voi menţiona că acesta se originează în ideologiile totalitariste din toate timpurile, în prezent devenind ideologia oficială a Uniunii Europene şi a celor puternici în raport cu cei mai vulnerabili, pe care în mod ipocrit şi cinic pretind că îi apără. În ciuda numelui, care ar predispune în mod apriori spre asemenea intenţii samarinene, autorevendicându-se într-o ideologie profund umanistă, care apără un principiu moral al corectitudinii şi responsabilităţii, corectitudinea politică este o ideologie de factură exclusivistă, în care individul este subordonat, în mod absolut, Statului şi unor grupuri elitiste care impun un anumit mod de a gândi şi trăi, în raport cu acest sistem normativ şi axiologic ce îngrădeşte iniţiativele şi libertatea individului. Nu în mod întâmplător, la nivelul societăţii româneşti s-a constituit un organism politic care sancţionează „incorectitudinea politică"- abaterile de la această ideologie impusă, Consiliu Naţional de Combatere a Discriminării, responsabil de implementarea acestei ideologi în Romania. Forma cea mai concretă a acestor structuri represive este cea care vizează monitorizarea instituţiilor mass-media, acel Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca un organism represiv şi sancţionator ce apără principiile corectitudinii politice şi nu ale consumatorului de informaţie, difuzate prin intermediul acestor mijloace. Un mijloc eficient al corectitudinii politice poate fi considerat comunicarea online şi, mai ales, prin intermediul reţelelor de socializare - prin facebook, cu ajutorul cărora s-a ales preşedintele ţării şi comunică liderii politici, accesul la informaţie fiind evident limitat şi condiţionat de acest mijloc informatizat.

Efectele perverse ale acestei ideologii morale şi politice rezultă nu doar prin scopurile mascate şi caracterul său „profund umanist", de garantare a protecţiei şi securităţii indivizilor „dezavantajaţi", ci, în primul rând, din caracterul paradoxal dintre scop şi mijloace, avantajându-i pe cei puţini, elitele şi structurile sociale care impun regulile de convieţuire şi de viaţă, şi nu cetăţenii obişnuiţi. Structurile manifeste care susţin în plan naţional, sub directa coordonare din afară a acestora, ca adevăraţi „câini de pază" ai corectitudinii politice, ca să parafrazez această sintagmă ce face referinţă asupra presei, sunt, în primul rând, asociaţiile de tot felul (mai ales cele legate de evenimentele din decembrie 1989, de care unii revoluţionari beneficiază pe nedrept) şi ONG-urile, născute ca ciupercile după ploaie, erijate în elite reprezentative ale diverselor categorii sociale dezavantajate, cum ar fi: comunităţile minoritare etnice, homosexualii, lesbienele, travestiţii, oameni cu diverse dizabilităţi etc., care, prin „grija" faţă de aceste categorii vulnerabilizate, folosindu-le ca mijloace în vederea atingerii adevăratelor scopuri, nu urmăresc altceva decât anumite interese individuale şi de grup, în defavoarea acestora şi a populaţiei majoritare. Tot pe un asemenea principiu al discriminării pozitive, s-a acţionat şi atunci când s-a aprobat majorarea salariilor unor privilegiaţi ai unei categorii profesionale pentru corectitudinea şi responsabilitatea profesională, cum sunt magistraţii, sau a „pensiilor nesimţite" şi majorate pe ascuns ale unor foşti şi viitori demnitari, în dispreţ total faţă de majoritatea cetăţenilor care trăiesc la limita subzistenţei, unii cu pregătire, profil moral şi educaţie net superioare faţă de aceşti parveniţi ai societăţii. Un instrument al corectitudinii politice poate fi considerat şi acel „mecanism de cooperare şi verificare" (MCV), care are menirea să asigure un proces de aderare armonios şi totodată să protejeze politicile şi instituţiile europene în România şi Bulgaria, prin acesta ajutând cele douăţări să soluţioneze problemele nerezolvate până în momentul aderării acestora în Uniunea Europeană.

După cum era firesc, corectitudinea politică este regăsită în plan politic, fiind obiectivată în acest mediu compromis prin promovarea în ierarhiile politice a unor indivizi pe criterii străine competenţelor şi instruirii multora dintre aceştia, mai ales la nivelul autorităţilor politice şi administrative locale, cum ar fi alegerea primarilor şi numirea prefecţilor, a directorilor instituţiilor deconcentrate, servicii şi chiar a actualului Guvern Român, de pretinşi tehnocraţi, mai corect spus, de birocraţi (biropatologia fiind o boală a societăţii româneşti contemporane), unii dintre membrii acestei structuri confuze şi lipsite de performanţă aparţinând unor asemenea structuri elitiste din afarăşi/sau din cadrul unor ONG-uri autohtone, sau şi mai grav, din cadrul mass-media, sub forma acelor ofiţeri acoperiţi, regăsiţi şi în alte structuri instituţionale, ca practică promovată de acest curent ideologic. Nu în mod întâmplător a fost impus un asemenea simulacru de guvern, această decizie luată din afară, cu voinţa politică tacită din interior, fiind un experiment politic la nivelul ţării noastre, urzit în laboratoarele psihosociale şi politice din afară, prin el urmărindu-se gradul de toleranţă al populaţiei cu această nou formă de guvernare birocratică, în scopul schimbării guvernării politice şi a diminuării puterii politice în favoarea guvernării puterii corporatiste, specifice societăţii viitorului.

(va urma)

Lasă un comentariu