Dorin Florea s-a înscris, oficial, în cursa electorală!

Distribuie pe:

Marţi, 26 aprilie, dr. Dorin Florea şi-a înregistrat dosarul de candidatură la Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1 din Târgu-Mureş, dupăce, pe listele susţinătorilor pentru alegerea lui ca primar au semnat peste 8.000 de târgumureşeni.

Dorin Florea, care candidează, ca independent, pentru al cincilea mandat de primar al municipiului, a declarat că a fost pus în faţa uneia dintre cele mai grele decizii pe care le-a luat de când deţine funcţii publice: „Nu am crezut că forţa cetăţenilor şi a îngrijorării lor poate să fie atât de puternicăşi să creeze un asemenea impact asupra mea. Au contat enorm mesajele pe care le-am primit de la cetăţeni, români şi maghiari, şi am înţeles că la Târgu-Mureş se preţuieşte mai mult siguranţa şi faptul că se doreşte ca această administraţie să fie apărată de scandaluri, de zone conflictuale. Oamenii îşi doresc să mergem pe acest drum. E o uriaşă responsabilitate pe care mi-o asum şi fac o invitaţie tuturor partidelor să înţeleagă că această decizie am luat-o departe de conflicte şi de încrâncenări, care nu duc la nimic bun. Administraţia, în ziua de azi, nu e un lucru uşor, într-o lume competitivă", a spus Dorin Florea. El a solicitat formaţiunilor politice angajate în cursa electoralăsă desemneze persoane credibile şi competente, astfel încât viitorul legislativ local să fie alcătuit din consilieri responsabili, fapt ce creează, în opinia sa, „premisele ca un primar să-şi ducă la bun sfârşit ceea ce are de îndeplinit".

La depunerea candidaturii au fost prezenţi - alături de consilierul personal al primarului, Claudiu Maior - parlamentarii liberali de Mureş: Marius Paşcan - senator, şi Cristian Chirteş - deputat, Partidul Naţional Liberal susţinând, după cum se ştie, candidatura ca independent a lui Dorin Florea.

Reamintim că ieri, 26 aprilie, a fost ultima zi pentru depunerea candidaturilor la alegerile locale din 5 iunie.

Lasă un comentariu