Aşadar, la 5 iunie şi apoi, în toamnă, vom vota din nou. Însă, deşi din '90 încoace, România a trecut prin cel puţin şapte cicluri electorale - ca să nu luăm în calcul şi alte „mini-alegeri" -, bunăstarea mult promisă de mai toate guvernele se lasăşi acum, în 2016, aşteptată.
Nu ne-am minţit, deci, unii pe alţii. Noi, românii de rând, că i-am votat, şi ei, politicienii şi parlamentarii (ori guvernanţii) ce ne-au promis? Numai că acum, în zilele noastre, minciuna a fost „oficializată". Când un demnitar (politician) „de frunte" este întrebat de ce un mare obiectiv economic este privatizat, de ce se vând bogăţiile solului şi ale subsolului, se privatizează băncile etc., etc., cel mai adesea răspunsul este următorul: „Aşa ne cere Bruxelles-ul, Comisia Europeană!". Mai nou, după liberalizarea pieţei funciare, „ţara o vindem la hectar", cum spunea cineva!
…În locul altui comentariu, să spunem doar atât: acum 75 de ani marele actor Constantin Tănase declama pe scena Teatrului Cărăbuş: „Traversăm ani grei de criză (…), Cresc întruna taxe-accize/ Şi cu asta ce-am făcut?/; Ia corupţia amploare,/ Cum nicicând nu s-a văzut,/ Scoatem totul la vânzare?/ Şi cu asta ce-am făcut?"
…Deci, „Şi cu asta ce-am făcut?" Păi, din „găuri negre", cum au ajuns în mâinile străinilor, tot ce am vândut, tot ce am vândut, le-au adus venituri uriaşe noilor proprietari, străini, de regulă, iar cei care prin munca lor le-au creat, înainte de '89 - şi la care, caz fericit, lucrează acum şi copiii şi chiar nepoţii lor - abia trăiesc de pe o zi pe alta. Asta, dacă unii dintre ei n-au fost daţi afară, în şomaj!
Consecinţa, după atâtea prezenţa (chemări) la urnele de vot? Mii şi mii de oameni au rămas pe drumuri, iar, în numeroase cazuri, societăţile privatizate - după „îndemnul" Bruxelles-ului! -şi-au schimbat obiectivul, iniţial, de activitate. Rezultatul? „Vorba" aceluiaşi actor Constantin Tănase: „Pentru a câştiga o pâine/, Mulţi o iau de la început,/ Rătăcesc prin ţări străine?/ Şi cu asta ce-am făcut?"
Într-adevăr, „Şi cu asta ce-am făcut?", câtă vreme, mai nou, înregistrăm un fenomen la fel de păgubitor: exportul priceperii profesionale, al creierelor, a personalului de înaltă calificare. O adevărată comoară, tot mai solicitată pe plan internaţional, numit Know-how. Constatăm însăşi în acest caz că, dupăce că această resursă, inteligenţa, se formează în timp şi cu costuri mari, ea nu este păstrată în ţară, deşi economia românească ar avea nevoie de ea ca de aer. Dacă nu le vom asigura acestora salarii la standarde europene (că tot ne raportăm la… Europa!), de specialiştii noştri (deşi încă puţini la număr, faţă de necesităţi) vor beneficia străinii.
…Iar noi, cei rămaşi acasă asistăm cum: „Pleacă-ai noştri, vin ai voştri!/, E sloganul cunoscut;/ Iarăşi am votat ca proştii./Şi cu asta ce-am făcut?" Semn că, din multe puncte de vedere, situaţia politico-economică din România nu diferă prea mult de cea din timpul lui Constantin Tănase; că modus operandi al indivizilor autointitulaţi politicieni a rămas tot japca (ambalată demagogic în speranţa că nu va fi recunoscută).
