TÂRNĂVENIUL SE MIŞCĂ!

Distribuie pe:

Un oraş în care în ultimii 25 de ani nu s-au făcut prea multe, s-a schimbat semnificativ în ultimii 4 ani de mandat al tânărului primar Sorin Megheşan. Pentru că valorile şi calităţile necesare reuşitei în Administraţia Publică sunt asociate în mod tradiţional cu atribute precum curaj, spirit de competiţie, disponibilitatea pentru confruntări directe sau capacitatea de a te impune dincolo de puterea argumentelor pe care le foloseşti. În plus, atribuţiile primarului implică disponibilitatea de a petrece timpul cu folos, în public, ceea ce a înţeles pe deplin tânărul primar încă de la începutul mandatului său, despre care mulţi prevesteau că va fi învins de propriile slăbiciuni: tinereţea, lipsa de experienţăşi curajul. După aproape 4 ani, toată lumea e uimită cum un astfel de tânăr a reuşit să se impună într-un oraş cu o bogată tradiţie industrială, socio-economica şi culturală, unde orgoliile domină cu putere.

Situat departe de luptele politice şi mai aproape de nevoile oamenilor şi ale oraşului, are o înaltăţinută morală, om al dialogului, prin politica bunului simţ, competenţăşi respectul faţă de cetăţean, au fost şi sunt principiile după care s-a condus în permanenţă tânărul primar şi nu oricum, ci organizat, prin promovarea şi susţinerea unor proiecte de investiţii coerente şi corelate cu nevoile de dezvoltare ale municipiului: infrastructura, utilităţi, modernizarea şi reabilitarea străzilor, reţele de apăşi canalizare. Concret ar fi vorba de amenajarea Centrului Social de recreere şi socializare „Victoria", modernizarea instalaţiei de încălzire şi montarea Centralei Termice la Biblioteca municipală, iluminatul public cu LED-uri, 3 sensuri giratorii, utilarea şi igienizarea parcurilor, proiectele de reabilitare a şcolilor „Traian Vuia", „Constantin Brâncuşi", Colegiul Tehnic şi Şcoala Generală nr. 3 şi multe, multe altele. Fără îndoială toate acestea au schimbat în bine imaginea oraşului, citadela chimiei româneşti de altădată.

Faţă de aceste lucruri, lista obiectivelor de investiţii pe anul 2016, cu finanţare de la Bugetul Local este relevantă. Totalul de 16.361,28 mii lei din care B.L. 10.359, 00 mii lei, mult peste cele din anul 2015, situat la o valoare de 3.723,00 mii lei din care B.L. 21.29,00 mii lei înseamnă progres. Sunt lucruri care s-au făcut şi cine vrea să le vadă, le vede. Oraşul şi-a schimbat faţă de acum câţiva ani, cel puţin ca infrastructură.

Cea mai mare investiţie într-un proiect de infrastructură rutieră realizat în ultimii 50 de ani la Târnăveni este cea pentru reabilitarea şi modernizarea a 14 străzi din oraş în lungime totală de 4.000 m şi o suprafaţă de 20.000 mp. Finanţarea acestuia este asigurată de Bugetul Ministerului Dezvoltării şi Administraţiei Publice din Programul Naţional de dezvoltare locală. Primăria a promis cetăţenilor că în această primăvară vor începe lucrările de modernizare a străzilor: Libertăţii, Gorunului, Salviei, Porumbeilor, Crângului, Câmpului, Octavian Goga, Eternităţii, Marinei, Cooperaţiei şi 9 Mai. Cetăţenii acestor străzi aşteaptă cu nerăbdare finalizarea lucrărilor, unii cu scepticism pentru că Târnăveniul este deficitar cam de multişor la acest capitol, 80% dintre străzile oraşului sunt neasfaltate.

Se ştie prea bine, municipiul Târnăveni ani de zile s-a confruntat cu calitatea necorespunzătoare a apei potabile. Se pare că acest neajuns s-a remediat definitiv prin extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apăşi apă uzată, modernizarea procesului de tratare a apei prin realizarea unei serioase investiţii la uzina de apă, incluzând îmbunătăţirea procesului tehnologic prin preoxidarea cu dioxid de clor, ozonarea şi filtrarea apei prin cărbune activ, procesul tehnologic fiind strict supravegheat şi corectat automat. Panglica inaugurării acestui important obiectiv a fost tăiată anul trecut.

Pentru dezvoltarea în mod armonios şi judicios a activităţii economico-sociale a municipiului şi realizarea programului de investiţii, s-a avut în vedere, la modul activ, actualizarea Programului de Urbanism General, de mare importanţă în strategia de dezvoltare locală a oraşului, combinat cu implementarea şi certificarea sistemului de management - PUG-ul judicios întocmit, a avut şi creează în continuare premise favorabile pentru atragerea fondurilor primăriei până în anul 2020.

Lasă un comentariu