Repere bio-bibliografice. Dan Gheorghe Dungaciu s-a născut la data de 3 octombrie anul 1968, în municipiul Târgu-Mureş; este un sociolog şi geopolitician român, fost consilier al preşedintelui interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, pentru problemele integrării europene a acestei ţări. Are şi cetăţenia Republicii Moldova.
Dan Dungaciu este profesor universitar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti şi Directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române (ISPRI).
A studiat sau a lucrat ca cercetător asociat în diverse instituţii occidentale: Fernand Braudel Institute (SUA), Max Weber Centre for Advanced Cultural and Social Study (Germania), Law, Economics and Political Sciences' School of Athens (Grecia), Central European University (Ungaria), Departament of Social Studies, Polytechnic University (Marea Britanie), Institut für die Wissenschaften vom Menschen (Austria), Max Planck Institute for Social Anthropology (Germania).
Este membru al mai multor asociaţii naţionale şi internaţionale de profil şi laureat al premiului „Dimitrie Gusti" pentru sociologie al Academiei Române (1995) şi al Premiului Internaţional pentru Sociologie al Universităţii din Istanbul - Turcia (2001).
Dintre lucrările şi cărţile publicate amintim câteva: Sociologia şi geopolitica frontierei (coautor), 2 volume, 1995, Istoria sociologiei. Teorii contemporane (coautor), 1996, „Reţelele omeniei" şi reţelele mistificării, 1997, Enciclopedia valorilor reprimate, 2 volume, 2000 (coautor), Statul şi comunitatea morală. Memorii (1904-1910), Traian Brăileanu, (ediţie îngrijită, studiu introductiv şi repere bibliografice de Dan Dungaciu), 2002, Sociologia românească interbelică în context european, 2002, Naţiunea şi provocările (post)modernităţii, 2002, Moldova ante portas, 2005, Cine suntem noi? Cronici de la Est de Vest, Editura Cartier, Colecţia Cartier Istoric, 2009, şi multe altele...
*
- Credeţi în integrarea refugiaţilor, dat fiind că multiculturalismul se constată a fi un eşec în Occident?
- Da, mulţi lideri importanţi au vorbit despre moartea multiculturalismului, de la Angela Merkel la Sarkozy şi David Cameron. N-aş vrea să intru prea mult în detalii, dar multiculturalismul este cel care a creat ghetoizarea în Occident. Filosofia lui se bazează pe aşezarea diverselor comunităţi culturale sau religioase ori cultural - religioase în mici rubrici, cărora trebuie să le prezervi identitatea. Iar această identitate trebuie alăturată altor identităţi. Şi cu cât mai multe, cu atât mai bine. Cu cât mai multe, cu atât vom fi mai fericiţi. Acest model este complet diferit de cel folosit de americani.
Multiculturalismul a generat izolarea comunitară, culturală, economică, socială. În acest moment, faptul că există ghetoizare în spaţiul occidental este o consecinţă a filosofiei multiculturaliste. Acesta este un paradox, un efect pervers. Nu spun că neapărat cei care au inventat-o şi promovat-o au urmărit aceste scopuri, dar consecinţa sociologicăeste că ghetoizarea în Vest este efectul multiculturalismului care, în numele prezervării purităţii identitare a micilor comunităţi, le-a oprit cumva acestora posibilitatea integrării.
Americanii n-au procedat aşa. Sigur, modelul american nu este neapărat de „melting pot", adică un fel de pastă rezultată din amestecarea cu mixerul a mai multor ingrediente. Nu aceasta este America. Ci mai degrabă avem de-a face cu tipul „salată", în care toate se amestecă, dar totuşi le vezi, sunt individualizate. Dar este, totuşi, un tip de coerenţă, de identitate comună, centrată pe crezul american, drapel, voinţa de a fi american.
Multiculturalismul extrem practicat de europeni a avut consecinţe contrare. Din acest punct de vedere, cu cât o să implementăm mai puternic această filosofie, adică îi vom lăsa izolaţi pe cei care vin, cu atât o să avem probleme mai mari de dialog cu ei. Şi aceasta pe toate palierele, culturale, dar şi pe cele concrete, practice, de zi cu zi: nu vorbesc limba, se izolează, se ghetoizează, poliţia nu va putea intra în anumite cartiere, cum se întâmplă în anumite ţări, devin mici enclave în mari state europene.
