CORECTITUDINEA POLITICĂ - IDEOLOGIE ŞI FENOMEN CONTEMPORAN GLOBALIZAT (II)

Mai mult decât atât, prin corectitudinea politică înţelegem nu doar un curent de atitudine politicăşi socială, ci şi un nou tip de educaţie şi socializare politicăşi morală, evident false, cu scopul de a reîntoarce societatea umană la noi forme de tip neomarxist, în realitate neofascism, pe fondul aşa-zisei revoluţii neomarxiste, ea însăşi fiind considerată o „religie marxistă". Ca urmare, pe acest fond „revoluţionar cultural", se va produce o răsturnare a normalităţii, o inversare a valorilor şi o nouă redefinire a realităţii prin tehnica pervertirii limbajului şi a manipulării prin limbaj, utilizând după cum remarcabil sesiza unul dintre cei mai mari sociologi români contemporani, Ilie Bădescu, un „limbaj întors pe dos", în cele din urmă un limbaj manipulator cosmetizat, legat de propriile interese ale celor care promovează o asemenea ideologie. Este de prisos să mai demonstrez câtă acoperire mai are astăzi un concept precum ar fi cel de stat de drept sau democraţie, care garantează drepturile omului şi libertatea de exprimare, utilizate mai mult în scop manipulativ, faţă de realităţile concrete româneşti. În acest mod, asemenea concepte şi ideologii prin care este cosmetizată societatea, devin un adevărat „opiu pentru popor" (Marx), anesteziind conştiinţele în faţa realităţii cu care ne confruntăm fiecare în acest „spaţiu concentraţionar" prin această ideologie mistificată, care s-a configurat într-un fenomen social îngrijorător, cu un evident trend crescător şi globalizant, cuprinzând aproape toate domeniile vieţii sociale şi spirituale.

Un alt domeniu al corectitudinii politice este regăsit în raportul interreligios dintre diferitele culte şi denominaţiuni religioase Dacă privim retrospectiv asupra acestui mod de socializare religioasă coercitivă, putem observa că aceste îngrădiri ale libertăţii de credinţăşi împotrivire faţă de ceea ce se impunea în credinţa tradiţională-iudaică în exemplul dat se regăsesc încă din zorii creştinismului, această religie fiind bazată pe libertatea de credinţăşi apărare a omului sărac, dominat de imperiul politic roman şi de restricţiile religioase din partea mai-marilor bisericilor autohtone. Aceste represiuni au fost experimentate pe geniul de neatins al umanităţii, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, sacrificat în scop mântuitor, dar şi pentru un asemenea „delict de credinţăşi conştiinţă". Aşadar, nimic nou sub soare, istoria perpetuând un asemenea mod şi stil de gândire şi acţiune în forme cu mult mai subtile, pe fondul aceloraşi scopuri şi cu relativ aceleaşi mijloace. De aceea, pentru liderii acestor grupări elitiste - corporatiste, ca societate postmodernistă secularizantă, cum ar fi cele din lumea occidentală, care au la bază valorile pragmatice ale protestantismului şi neoprotestantismului, dogmele şi valorile creştinismului tradiţional par a fi desuete, ca atare pentru aceştia nu mai corespund realităţilor contemporane, necesitând schimbări radicale în plan ideologic şi psihocomportamental.

Dintr-o asemenea perspectivă nihilistăşi ostilă credinţei adevărate, pentru aceştia nici Dumnezeul creştin nu mai este „corect politic", ca să nu mai vorbim de Iisus Hristos, considerat doar un personaj istoric sau legendar, care nu mai are nicio relevanţă în plan spiritual, fiind inversate, în acest sens, valorile morale creştine cu cele materiale, sărăcia şi smerenia cu opulenţa şi vanitatea, care, în societatea prezentă consumeristă, depăşesc orice limită. Aşa cum arăta un ierarh înalt al Bisericii Ortodoxe Ruse din SUA. „A fi creştin în zilele noastre înseamnă a fi incorect politic", iar a fi corect politic, ca atitudine conformistă a zilelor noastre, sublinia ierarhul ortodox rus, „înseamnă să accepţi imoralitatea, promiscuitatea şi degradarea moralăşi umană". Degradare regăsităşi în alte etape revolute ale istoriei, cu consecinţe bine cunoscute, lumea de astăzi devenind o nouă Sodoma şi Gomora, fără limite în planul libertăţii, şi, în ultimă instanţă, fără niciun fel de credinţă, afectând, atât echilibrul moral individual, cât şi ordinea mondială prin liberalizarea raporturilor dintre parteneri în cadrul aşa - numitului „parteneriat civil", prin care se doreşte înlocuirea instituţiei căsătoriei tradiţionale formale - oficiale cu această formă contractuală - informală, care, „pas cu pas", deschide calea spre liberalizarea şi legalizarea căsătoriilor dintre indivizi de acelaşi sex, de ce nu? şi poligamia!, războiul sexelor, după cum este denumit acest fenomen, devenind un subiect la modă în prezent, alături de alte războaie reci şi calde.

Revenind la incorectitudinea politică - percepută printr-un asemenea „conservatorism religios şi moral", aceasta se traduce prin anatemizarea celor care promoveazăşi apără valorile şi practicile creştinismului tradiţional, în raport cu fenomenul sectarist şi deviant, promovat prin noile religii şi pseudoreligii care proliferează tot mai mult în prezent şi cu certitudine şi în viitor. Un caz concret şi îngrijorător, pentru lumea creştinăşi societate în general, este regăsit prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie din SUA, din 26 iunie - 2015, care a legiferat legalizarea căsătoriilor dintre indivizi de acelaşi sex, ceea ce nu poate decât să îngrijoreze omenirea şi mersul firesc al lumii şi al normalităţii, când un asemenea „delict juridic" este legiferat de o asemenea superputere şi cu o asemenea influenţă în lume. Pentru că, aşa cum se spune, când strănută America, gripa este deja răspândită pe întregul mapamond!

Dacă am face o analogie cu ceea ce este prezentat în prima Carte a Bibliei - Facerea, am putea observa că libertatea şi oportunităţile acestei ideologii ipocrite sunt asemenea liberului arbitru oferit de Dumnezeu omului, numai că o asemenea libertate, prin tentaţia la fructul oprit şi depăşirea limitelor libertăţii, nu numai că a condus la acel păcat originar în care trăieşte omul în mod iremediabil şi irevocabil, ci, printr-o asemenea libertate fără limite, se adânceşte păcatul uman şi se întăreşte predispoziţia omului spre absolutizarea puterii sale în defavoarea puterii divinităţii. Astfel, printr-o asemenea perspectivă paradoxală confuză, prin corectitudinea politică, omul este tentat să beneficieze din plin de aceste libertăţi, permiţându-şi să încalce preceptele dogmatice ale religiei dreptei credinţe - slăviri - ortho doxa -, care este ortodoxismul şi creştinismul, în general. Încălcând un asemenea conservatorism religios, bazat pe echilibru şi normalitate, această ideologie nonconformistă promovează valori antropocentriste şi etnocentriste, susţinând, în mod disimulat, asemenea mişcări autorevendicative sub raport etnic şi naţional, în defavoarea configuraţiilor naţionale şi statale istoriceşte constituite, tot mai fragilizate şi ameninţate.

(va urma)

Lasă un comentariu