Cu acest vers începe poemul blagian „Înviere de toate zilele", eul liric găsind împăcare în ziua ce vine „ca o dreptate făcută pământului", înălțându-se în sublimul rugăciunii, al iertării și al comuniunii: „Trecătorule, oricine-ai fi/ ridică și tu peste mine mâna ta dreaptă". Același sentiment al luminării largului, al inflorescențelor peste fire de mari, îl întâlnim în poemul „La Paști" al lui George Coșbuc. Sărbătoarea Învierii în versul coșbucian e pace-n cer și pe pământ, împletind, râzând, roșul soarelui cu albul petalelor de primăvară. La fel, altarul izbânzii luminii apare în poemului „De Paști" de Tudor Arghezi, prin imaginea îngerilor ce scot din cer icoane, a heruvimilor care ne fac cu mâna, a potirelor și miresmelor pregătite să întâmpine Învierea. Și în metaforă argheziană, Paștile sunt timpul în care nădejdea își găsește vatră, prin felul în care ființa se apropie de jertfa Crucii. Este și ideea poetică din „Pe cruce" de Vasile Vociulescu sau cea din „Imn al Învierii" de Valeriu Gafencu, „sfântul închisorilor" care ne cheamă să luăm lumină cu smerenie, înțelegând că lumina Învierii e lumina Veșniciei, a întăririi temeliilor dreptei credințe, a vindecării și bucuriei, rostind Canonul Învierii: „Aceasta e ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim într-însa". De aceea, scrie același Lucian Blaga, „Azi n-o să mai cert nicio ființă". Ieșim din păcat, din târâș, nerisipind Cerul, pentru a fi „înfiați în veșnicie", cum consemna Ioan Alexandru, pentru a fi altfel când vom auzi rostindu-se la ușă de biserică: „Deschideți, boieri, porțile, să intre Împăratul Măririi"! Vom ști, iar, că cel care a trecut prin piatra pecetluită ne face și pe noi să dăm la o parte piatra întunericului, să-l cuprindem pe Cel ce a trecut prin ușile încuiate, nu ca pe cel al morților, ci ca pe Cel al viilor; simțindu-ne fiii Învierii; făpturi noi, propovăduind cuvintele Sfântului Pavel: „Dacă Hristos nu a înviat, zadarnică (...) este credința voastră" (Corinteni 15,14). Prin Înviere, sufletul își ia straie noi, căci din mormânt, scria Mihai Eminescu în „Înviere", răsare Hristos învingător, unindu-ne în armonie, fiind, precum invocă liric Radu Gyr în „Identitate", chip din chipul Lui, dospit din cer, nu din argilă. Preamărire și speranță, de Paști, și totuși fiorul rece al neliniștii persistă. Scria Ileana Mălăncioiu în poemul „Istoria se repetă": „IARTĂ-NE NOUĂ FRICA CEA DE TOATE ZILELE"!
