Vom privi Eurovisionul la bulgari! Ca pe vremuri! Dacă vrem!

Distribuie pe:

Se apropie cu paşi repezi o nouă ediţie (a 16-a) a Concursului Muzical Eurovision, care se va desfăşura în zilele de 10, 12 şi 14 mai, la Stockholm (pentru a treia oară:1975, 2000, 2016), datorită faptului că suedezul Mans Zelmerlöw a câştigat ediţia aniversară din 2015, cu piesa „Heroes". Din nou, complexul Ericsson Globe Arena, cu o capacitate aproximativă de 16.000 locuri, folosit şi în ediţia din 2000, va găzdui ampla manifestare muzicală.

Încă de la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut, European Broadcasting Union (EBU) dăduse publicităţii lista ţărilor participante. Vor concura 42 de ţări, mai puţin România, exclusă de la Eurovision din cauza datoriilor TVR către EBU, care se ridică la 16 milioane de franci elveţieni (14,5 milioane de euro). Mai mult decât atât: nicio televiziune din România nu va transmite Eurovision 2016!

Noutăţi, după noutăţi, aşadar! Reprezentanţii EBU au anunţat managementul TVR că vor demara procedura de excludere a Televiziunii Române din organizaţie. Situaţia este fără precedent în istoria EBU, TVR fiind prima televiziune exclusă din asociaţie. Mai mult decât atât, excluderea unei ţări din concursul Eurovision este o premieră.   Pe lângă imposibilitatea de a participa la Eurovision 2016, şi de a transmite competiţia, TVR va pierde accesul la alte servicii acordate membrilor EBU, printre care se numără Eurovision News şi Sports News Exchanges, precum şi drepturile de a transmite evenimente sportive, servicii de expertiză legală, tehnică şi de cercetare, precum şi servicii de lobby.

Ca la noi, la nimenea! „E nedrept că participarea României la cel mai mare concurs de muzică a fost decisă de o datorie istorică a TVR, care nu provine din cheltuielile generate de proiectul Eurovision, dar şi de lipsa sprijinului din partea instituţiilor abilitate", a declarat Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României la Eurovision 2016. Suma totală facturată de EBU în perioada 2005-2016 a fost de aproape 50 de milioane de euro, din care SRTV a achitat 32,8 milioane de euro. La această sumă TVR a fost obligată de lege să plătească TVA la bugetul de stat în valoare de 11 milioane de euro, TVA pe care TVR nu-l poate deduce precum celelalte televiziuni comerciale.

Datoria este a Televiziunii publice. E adevărat, un gest elegant, de solidaritate profesională, dar şi de inteligenţă managerială, a întreprins Pro Tv, dar fără succes.

Pentru a fi eligibilă să ia parte la Concursul Muzical Eurovision 2016, o ţară trebuie să fie membru activ al EBU. Deşi… când televiziunea chineză, Hunan TV, a confirmat interesul de a evolua în ediţia din 2016, EBU a răspuns că: „Suntem deschişi, şi căutăm mereu noi elemente pentru fiecare ediţie a Eurovision". În iunie, a anunţat, însă, că discuţia nu se va materializa. China nu va participa la concurs.

Se pare că ediţia din acest an nu va fi scutită de tensiuni extra-artistice.

Vineri, EBU a prezentat poziţia sa oficială asupra folosirii steagurilor naţionale. Pentru prima oară, pe site-ul oficial al organizatorilor, a apărut o listă a steagurilor interzise. Printre acestea, cele ale Kosovo, Nagorno-Karabah, Ţării Bascilor (retrasă acum de pe listă), al ISIS, al Tătarilor din Crimeea şi al Republicii Crimeea, al Palestinei, al Republicii Populare din Doneţk, al celei din Lugansk, al Republicii Turce din Ciprul de Nord şi al Transnistriei.

Scandalul e deja cât casa. „Foarte influenta Organizaţie Islamică pentru educaţie, ştiinţă şi cultură, a condamnat în termeni duri interzicerea steagului palestinian, spunând că este vorba despre un gest ostil, contrar legislaţiei internaţionale a ONU, care, într-adevăr, recunoaşte Palestina ca Stat Membru, dar şi membru UNESCO, exact cum o face şi Suedia, ţara organizatoare a ediţiei din acest an a concursului Eurovision. «O decizie ruşinoasă şi inacceptabilă, care trebuie imediat revocată - spune, la rândul său, Saeb Erakat, adjunctul comandantului Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei - şi trebuie ca EBU să adreseze imediat scuzele necesare Palestinei şi milioanelor de palestinieni aflaţi peste tot în lume». Viceprim-ministrul spaniol, Soraya Saenz de Santamaria, protestează la EBU, spunând că steagul basc este «unul constituţional acceptat, legitim, şi pe care guvernul spaniol îl va apăra ori de câte ori va fi necesar», poziţie imediat preluată de ministrul de Externe, Jose Manuel Garcia-Margallo, care şi-a împuternicit ambasadorul de la Stockholm să intervină pentru scoaterea steagului basc de pe listă. Organizatorii şi-au cerut scuze şi au modificat lista în consecinţă. (…) Scandalul tinde să se amplifice odată cu confirmarea ştirii că a fost aprobat, ca steag oficial, însemnul comunităţii internaţionale a persoanelor gay, homosexuali, lesbiene şi trans-sexuali, comunitatea LGBTQ, însemn recunoscut de organizatori drept «un simbol al toleranţei şi diversităţii». (…) Se pare că au început negocieri la nivel statal, în care sunt implicate şi organizaţii internaţionale. Foarte posibil, deoarece semnalul dat arată cât de rapid şi de uşor pot fi zgândărite orgolii naţionale, cu urmări care ar putea fi dezastruoase. Şi aici nu vorbim doar despre domeniul strict muzical. Semnificaţiile unei asemenea liste sunt în primul rând politice şi se leagă imediat de problematici cu înalt potenţial exploziv."

Până la urmă, în tot răul e şi un bine! Prietenii se văd la greu! Postul public de televiziune de la Chişinău, Moldova 1, l-a invitat pe Ovidiu Anton să cânte pe scena de la Stockholm alături de reprezentanta Republicii Moldova, Lidia Isac, potrivit unei scrisori oficiale. „Suntem solidari cu întreaga echipă a Televiziunii Române (TVR) şi ne exprimăm părerea de rău pentru faptul că echipele noastre nu vor fi în aceeaşi sală, pentru a se susţine reciproc, având în vedere spaţiul cultural şi valoric comun", scrie în mesajul dat publicităţii de Compania Teleradio Moldova. Ovidiu Anton a catalogat gestul drept unul „extraordinar, unic şi nobil", însă a ales să refuze oferta, motivând că nu doreşte să afecteze în vreun fel prestaţia reprezentantei Moldovei. „Mă înclin în faţa fraţilor noştri din Moldova, este un gest extraordinar, unic şi nobil. Pentru că ştiu câtă muncă este în pregătirea unui astfel de moment şi cât de important este Eurovisionul pentru cariera unui artist, nu vreau să afectez în vreun fel prestaţia Lidiei pentru care a investit atâta energie. Este o piesă care i se potriveşte de minune şi, oricât îmi doresc să fiu pe scena la care am visat, nu pot accepta să o fac aducând riscuri pentru alţi artişti.

Eu îmi doresc să cânt la Stockholm, îmi doresc să cânt «Moment of Silence» pentru toţi, români, moldoveni, şi pentru fanii Eurovision de pretutindeni.

Succes, Lidia, este momentul tău şi ai să străluceşti! Mulţumesc încă o dată pentru acest gest deosebit! Nu voi uita niciodată", a scris Ovidiu pe Facebook în replică la oferta Moldovei.

Acesta e esenţialul, de fapt. Oricum, vom privi Eurovisionul, ca pe vremuri, de la… bulgari! Dacă vrem! Dar vrem, fiindcă ţinem cu Basarabia. Hai, Lidia! Basarabia e România!

(Surse: Bursa, adev.ro/o6exuf, InfoPrut)

Lasă un comentariu