Învierea Domnului - învierea tuturor popoarelor

Mintea noastră se îndreaptă cu acest prilej către locul sfânt din Ierusalim şi din jurul acestui oraş. E zi de primăvară. Au înflorit pomii şi păsările cântă printre crengi preamărind pe Creatorul lor. Mai străbat până la noi strigătele mulţimii cu stâlpări de finic în mâini: „Osana, Fiul lui David; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!" (Matei 21, 9). Vrem să vedem cu ochii minţii grădina Ghetsimani, căci după ce Iisus a instituit Sfânta Taină a Euharistiei a mers să se roage cu acea rugăciune dumnezeiască: „Părintele meu, de este cu putinţă, treacă de la mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc eu, ci precum tu voieşti!" (Matei 26, 39). Să-l vedem cu ochii inimii pe Iisus prins şi înfăţişat înaintea lui Pilat, să-l vedem dat spre moarte, să-l vedem biciuit, batjocorit, răstignit, mort şi înmormântat. E primăvară peste pământul Palestinei. Au înflorit pomii, au înflorit crinii şi vor înflori trandafirii şi toate florile acestui pământ pentru a îmbia parfumul lor Învierii din morţi a lui Iisus.

A treia zi după moartea Lui pe cruce, după ce a trecut sâmbătă, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), a venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie ca să vadă mormântul lui Iisus. Mormântul era săpat în piatră şi o piatră era răsturnată peste uşa mormântului (Marcu 15, 43-46). Soarele încă nu era răsărit când femeile s-au apropiat de mormânt. Colinele din jur păreau pământ îmbrăcat în crini de argint. O noapte senină cu aer parfumat care părea că a fost tulburat de un zbor de îngeri. Şi zorii zilei care s-au grăbit să apară aduc cu ei un cutremur mare, că Îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii care păzeau mormântul s-au cutremurat. Şi Îngerul a zis femeilor: „Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit îl căutaţi. Nu este aici; căci s-a sculat precum a zis; veniţi şi vedeţi locul unde a zăcut" (Matei 28, 1-6).

Acum femeile, toţi care l-au iubit pe Iisus şi întreaga natură au putut să cânte imnul de biruinţă a lui Hristos: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le!" Mare este bucuria tuturor creştinilor în această sfântă sărbătoare! Întreagă această bucurie izvorăşte din faptul că mormântul Mântuitorului a fost aflat gol. Singura mângâiere pentru omenirea care aştepta mântuirea a fost Învierea lui Hristos. După Învierea lui Hristos, omenirea a învăţat că, cu moartea nu se termină toate şi după moarte urmează o nouă viaţă. Sărbătoarea Învierii lui Hristos e praznicul după care au suspinat multe suflete, căci acest praznic marchează sfârşitul unei ere de durere, începutul unei epoci de bucurie pentru întreaga lume creştină. Prin aceasta, sărbătoarea Paştilor este praznicul înfrăţirii universale, căci pentru toţi a încetat durerea şi pentru toţi a răsărit bucuria din mormântul gol al Mântuitorului. Dacă Praznicul Învierii ne aduce aminte de patimile, de suferinţele, de moartea şi îngroparea lui Hristos, acest praznic ne aduce aminte şi de biruinţa Lui asupra morţii, adică de Învierea Lui, şi prin înviere de dragostea Lui pentru noi, dragoste care trebuie să fie rodul înfrăţirii tuturor oamenilor şi a tuturor popoarelor. Sfântul Apostol Pavel ne face să înţelegem această dragoste a lui Hristos când le spune corintenilor: „Căci dragostea lui Hristos ne stăpâneşte pe noi care socotim aceasta, că dacă unul a murit pentru toţi, au murit deci toţi. Şi a murit pentru toţi, ca cei ce viază să nu mai vieze loruşi, ci aceluia care, pentru ei, a murit şi a înviat" (II Cor. 5 ,14-15). Temeiul mărturiei Sfântului Pavel este împăcarea pe care a realizat-o Hristos prin înnoirea întregii făpturi. Cele vechi au trecut şi toate s-au făcut noi. Şi Sfântul Pavel continuă zicând: „Şi toate sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu sine prin Hristos şi care ne-a dat nouă slujirea împăcării. Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu sine însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării" (II Cor. 5, 17-19).

Învierea lui Hristos este sărbătoarea împăcării tuturor şi deci a înfrăţirii tuturor. Mărturisind pe Hristos Cel înviat din morţi, mărturisim existenţa lui Dumnezeu din veac, mărturisim purtarea Lui de grijă faţă de noi toţi care locuim pământul acesta, mărturisim puterea Lui care păzeşte viaţa noastră şi care întăreşte şi călăuzeşte toţi paşii vieţii noastre. Învierea lui Hristos este lumina care străbate până în adâncurile pământului, care pătrunde în cele mai ascunse unghere ale inimii şi care ajunge la toate frământările vieţii noastre spirituale, întăreşte neputinţele noastre, dă scop gândurilor noastre şi ne invită necontenit la o trăire nouă împreună cu Hristos. În lumina Învierii lui Hristos cuprindem şi înţelegem mai bine şi mai temeinic rostul vieţii noastre. Ea aduce o soluţie la problemele mântuirii aşa cum se pune pentru fiecare din noi. Cel care se lasă pătruns de lumina Învierii lui Hristos şi crede cu toată inima în Hristos cel înviat, acela îşi va întocmi toată viaţa în aşa fel încât viaţa lui să fie izvor de fericire pentru alţii.

Când rostim cuvintele: „Hristos a înviat!" mărturisim cu toata tăria că Dumnezeu există, ca există o lume spirituală, o lume nevăzută pe care trebuie să o căutăm şi să o ajungem. Fără Învierea lui Hristos n-ar mai fi existat virtute, n-ar fi existat frângere de inimă pentru păcate, întristare şi plâns pentru fărădelegile săvârşite. Fără Învierea lui Hristos n-ar mai fi existat dorinţa de a săvârşi binele, năzuinţa de îndreptare, pocăinţa. Fără Învierea care ne înfrăţeşte pe toţi în Iisus Hristos Cel ce a biruit puterile morţii, n-am putea vorbi despre Biserică ca aşezământ al mântuirii noastre, n-am putea vorbi despre Sfintele Taine, despre har şi despre revărsarea lui în ziua Cincizecimii. Dacă n-ar fi fost Învierea Mântuitorului, Mântuitorul nu s-ar fi rugat în rugăciunea Lui arhierească şi pentru Apostoli şi pentru toţi credincioşii, cuprinzându-i într-o frăţească unire pe toţi. Hristos prin Învierea Sa a fixat un ideal înalt pentru toţi creştinii, care este cunoaşterea lui Dumnezeu: „Şi aceasta este viaţa cea veşnică: Să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe care l-ai trimis" (Ioan 17, 3). În măsura în care acest ideal este atins, sărbătoarea Învierii devine o sărbătoare a înfrăţirii tuturor creştinilor. Din sărbătoarea Învierii lui Hristos mai înţelegem că acest praznic este pentru întreaga creştinătate sărbătoarea vieţii, a bucuriei de a trăi, a păcii. Cântările noastre bisericeşti de la Paşti reprezintă toate o chemare la înfrăţire, la dragoste, la pace. Lumea de azi e mereu ameninţată de grozăvia războiului, a morţii. Învierea lui Hristos ne-a adus nădejdea că viaţa trebuie să biruiască moartea. Oamenii nu vor să piară şi să moară, ei vor să trăiască pentru că Hristos a biruit puterile morţii, binele a biruit răul, dreptatea şi adevărul au biruit nedreptatea şi înşelăciunea. După Învierea lui Hristos şi învierea noastră devine certitudine. Prin Înviere noi toţi am devenit fii ai lui Dumnezeu şi fiindcă am fost încorporaţi în El, care a înviat, şi noi vom învia. Va veni o zi în care nu vor mai fi morminte în lume: „Viaţa va zdrobi moartea, cel nemuritor va înghiţi pe cel muritor. Moarte, unde este biruinţa ta? Moarte unde este boldul tău?" (I Cor. 15, 54-55).

Învierea lui Hristos a revărsat pace pentru întreaga omenire şi sub climatul păcii toţi oamenii lucrează, indiferent din ce parte a pământului sunt, pentru bunăstare şi fericire, pentru viaţă înfrăţită, pentru armonie şi pentru progres. Prin Învierea lui Hristos avem posibilitatea de a transforma viaţa noastră într-o viaţă de bucurii, umblând întru „înnoirea vieţii". Pe acest drum al binelui, al cinstei, al credinţei, noi aflăm bucuria de a trăi.

Foto: Iosif Trif - Catedrala Mare Ortodoxă, Târgu-Mureş

Lasă un comentariu