Or fi neîndoios, prin România de azi şi „aleşi" (chiar în Mureş şi la Târgu-Mureş) care şi-au onorat „cu brio" promisiunile electorale, încât, moralmente, au tot dreptul să candideze pentru un nou mandat. Dar, mai e încă mult până departe… Vina o purtăm şi noi, cetăţenii, şi, mai ales, politicienii. De ce şi noi, cetăţenii? Pentru că, în atâtea situaţii, ne-am lăsat manipulaţi, prostiţi şi duşi de nas.
…Şi asta, deoarece - spunea un analist politic - „Poporul Român, născut şi făcut să fie manipulat de Şmecheri prin crearea unei Aprinderi de moment, a unei Isterii, a unei Nebunii colective, în timpul căreia spiritul civic, luciditatea, bunul simţ dispar." El a dat două exemple. Unul din trecut, şi altul din prezent. „Astfel, cu ani în urmă, când exista isteria antisecuristă şi anticomunistă, şmecherii au avut posibilitatea să treacă avuţia naţională în buzunarele proprii. Altfel spus, noi strigam, ei furau. Apoi - spunea analistul - lupta împotriva corupţiei de azi e o nouă nebunie colectivă trăită de români şi indusă de şmecheri (pe seama căreia îşi fac campanie electorală n.n.). Sub faldurile ei, averile făcute de primele generaţii, de aşa-zişi capitalişti din anii '90, trec în mâinile noilor generaţii de capitalişti…". Or, când pe unii îi arestează, acum, noi aplaudăm!
Pe de altă parte, după Revoluţie, toate metehnele dinaintea anilor '90 - pofta patologică de putere şi de bani, dispreţul faţă de oameni, egoismul feroce, megalomania, corupţia, mafiotismul, demagogia etc. au primit doar funcţii, titulaturi şi haine noi. Ceea ce, la urma-urmei este tot o… manipulare a românilor, prin care - cum observa un oficial german - guvernanţii de azi nu urmăresc decât ca „cei bogaţi să fie şi mai bogaţi, neglijându-i pe cei mulţi."
Fapt este că mulţi au (am) sperat că, odată cu schimbarea de regim politic, cu intrarea României în UE, cu posibilitatea ca, prin vot, să alegi din mai mulţi pe cei mai buni, va veni şi bunăstarea. Numai că prea puţini sunt aceia care au arătat că respectul faţă de cetăţean, faţă de România a fost luat în calcul.
Liderii politici şi, pe cale de consecinţă, guvernele „emanate" de partidele lor - în ultimii 26 de ani - n-au reuşit să treacă peste orgolii, antipatii şi interese divergente. Başca, grandomania! Un minim bun-simţ politic ne spune că nu te poţi prezenta în faţa alegătorilor coborând dintr-o maşină luxoasă (de zeci sau sute de mii de euro!) şi purtând haine extravagante. Mai ales, dacă te consideri şi… social-democrat, adică un campion al luptei pentru apărarea drepturilor celor mulţi. Şi totuşi, ne-a fost dat, nu o dată, să vedem - pe la diverse televiziuni - cum lideri ai PSD (dar şi ai altor partide, care „plâng" cu lacrimi de crocodil, de mila oamenilor) coboară, la întâlnirile cu alegătorii, din asemenea maşini, semn că, pentru ei, toate categoriile sociale sunt privite ca o masă de manevră, în tentativa de a câştiga voturi. Excepţiile sunt puţine şi ele nu fac decât să confirme regula generală. Problemele României de azi nu sunt generate doar de, să zicem, 1.000 -2.000 de oameni politici şi funcţionari de stat. Luaţi-l pe oricare dintre ei şi înmulţiţi-l pe fiecare cu câteva sute de oameni - subalterni, rude, prieteni, membri de partid. De aceea, la ultimele alegeri europarlamentare, prezenţa la vot a fost de o treime din numărul cetăţenilor cu drept de vot…
… Dar iată ce ne arată statisticile Biroului Electoral Central cu privire la prezenţa la urne, în decursul anilor. Un lucru arhicunoscut: pierderea încrederii electoratului în formaţiunile politice, dezamăgirea şi dispreţul votanţilor faţă de partide şi liderii lor (unii ajunşi preşedinţi ai României). Doar câteva exemple. La primele alegeri din 20 mai 1990, prezenţa la vot a fost de 86 la sută, peste 14 milioane din cei 17 milioane de alegători dorind să-şi exprime opţiunea politică. Treptat, însă, populaţia a intuit minciuna aleşilor, diferenţele dintre promisiuni şi realităţile din perioada mandatului. Efectul? La 27 septembrie 1992 - ne spune BEC - doar 76,28 la sută dintre alegători au mai mers la urne. Alegerile parlamentare şi prezidenţiale din noiembrie 1996 au egalat scorul obţinut la urne în 1992, dar în contextul simpatiei de care se bucura la acea dată CDR şi noul preşedinte, Emil Constantinescu.
Dar cum guvernarea până în 2000 a fost una catastrofală, cetăţenii au trăit altă dezamăgire. Rezultatul? Două milioane de votanţi au declarat boicot la confruntarea electorală din 28 noiembrie 2000. Puţin peste 65 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot au mai mers la secţiile de votare. Ulterior, la alegerile din noiembrie 2004, doar 10 milioane de votanţi (58,93 la sută) s-au mai prezentat la urne, iar la scrutinul din 30 noiembrie 2008, doar 40 la sută. Şi tendinţa de a boicota votul creşte constant. Fapt ce i-a determinat pe politicienii actuali să ia în calcul introducerea votului obligatoriu. Ca pe vremea „socialismului multilateral dezvoltat".
Numai că oamenii s-au convins că, în România de azi, fie că nu te duci la vot, fie că votezi cu cineva sau îţi anulezi votul, tot aia iese: sistemul şi mentalitatea pe care acesta se bazează îşi conservă statutul şi continuă să conducă România. Aceeaşi mentalitate toxică minoritară se perpetuează la putere de 25 de ani, pentru că - la fel ca înainte de '89 - sistemul ei a avut şi are grijă să nu se poată naşte nicio alternativă care să-i pună în pericol dominaţia.
În concluzie, apropo de alegeri: înainte de '89 domina ameninţarea, acum, manipularea. Într-un fel, aceeaşi Mărie, cu altă pălărie!
Cine profită? Din păcate, tot şmecherii!
