Cred că foarte mulţi români întâlnesc pentru prima oară acest nume şi se întreabă, pe bună dreptate: chiar cine a fost Ficheux? „Francezul Robert Ficheux a fost un mare intelectual, unul dintre cei mai mari geografi ai timpului, un foarte bun vorbitor de limbă română şi un mare prieten al României. Alături de celebrul lingvist suedez Alf Lombard, a fost unul dintre cei mai mari iubitori ai ţării noastre". Un francez, „un om căruia România îi datorează mult". Unii susţin că-i datorează chiar „graniţele României Mari".
Născut la 12 august 1898, la Saint-Omer, Franţa, cu studii superioare la celebra Universitate Sorbona, licenţiat în istorie şi geografie, încadrat, „în urma recomandării lui Emmanuel de Martonne (nume ilustru al geografiei), la Institutul Francez de Înalte Studii din Bucureşti (1924-1927), şi-a ales, ca teză de doctorat, studiul geomorfologic al Munţilor Apuseni („Les Monts Apuseni"), teză publicată în anul 1996, la Editura Academiei Românie, cu concursul Ambasadei Franţei în România. Revenit în România în anul 1932, a fost numit secretar general al Institutului Francez din Bucureşti, până în 1935, apoi al Misiunii Universitare Franceze din România. În 1935, la recomandarea lui Emil Racoviţă, a fost numit succesor al lui George Vâlsan la Universitatea din Cluj, unde a predat geografia fizică, până în anul 1938, când s-a întors în Franţa.
Între 1932-1996, a publicat 27 de cărţi, „toate referitoare la România", două dintre ele - „Les Motzi" („Moţii"), apărută în anul 1942, şi „Roumains et minorités ethniques en Transylvanie" („Români şi minorităţi etnice în Transilvania"), apărut în anul 1990, cărţi „care le dau, şi azi, dureri de cap extremiştilor unguri". Cărţi pentru care, în 1997, a fost distins cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios în grad de Mare Cavaler", de către preşedintele României, Emil Constantinescu. De asemenea, i s-a decernat „Les Palmes Académiques", cea mai înaltă distincţie acordată, în Franţa, în 1998, unui slujitor al învăţământului public. La 1 iunie 1948, a devenit membru corespondent străin, iar la 9 martie 1991, Membru de Onoare din străinătate al Academiei Române.
Acestui om, după cum se ştie, „cvasinecunoscut marelui public, România şi românii îi datorează enorm de mult". „Practic, lui Robert Ficheux îi datorăm şi contribuţia însemnată la Marea Unire de la 1918 şi la naşterea unei Românii Mari, pe atunci, în frontierele ei. După încetarea Primului Război Mondial şi destrămarea Imperiului Austro-Ungar, după Marea Adunare Naţională a Românilor de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, au fost organizate recensăminte, au fost întocmite hărţi ale unor zone transilvane, după naţionalităţi, pentru trasarea noilor frontiere ale noilor state. „Ungaria înaintase Parisului, unde aveau loc negocierile, hărţi ale Transilvaniei, în care zona montană, platourile locuite numai de români din Maramureş, Oaş, Haţeg, Lăpuş, Apuseni, Năsăud etc., apăreau ca pustii, fiind dincolo de aşa-numita «creastă militară», dincolo de ce se vedea din văile accesibile. Într-o primă variantă, populaţia maghiară, aglomerată în oraşe, în care românilor le era interzis să se aşeze, şi în satele de câmpie, apărea ca majoritară în Ardeal, cu consecinţele ce ar fi urmat de aici. Câteva misiuni de geografi francezi, conduse de Robert Ficheux, au urcat pe toate cărările transilvane şi au inventariat şi anunţat existenţa a numeroase comunităţi româneşti, acolo unde hărţile maghiare marcaseră pete albe, lucru ce a contribuit, determinant, la decizia marilor puteri la încheierea Tratatului de la Trianon, prin care Transilvania a revenit României. Dacă n-ar fi existat profesorul Ficheux, poate azi Transilvania ar fi fost pământ unguresc". Etnologul, publicistul şi scriitorul Radu Anton Roman, în urmă cu un deceniu, spunea cele de mai sus, explicând „de ce suntem, pe veci, datori lui Robert Ficheux."
Deci, acele misiuni de geografi francezi, conduse de Robert Ficheux, au dovedit existenţa românească, din vremuri de demult, înaintea altor neamuri, pe aceste locuri din Ardeal. Iar acele „pete albe", de maghiari inventate, erau tocmai românii majoritari dintotdeauna pe aceste meleaguri ale naşterii noastre româneşti, cu capitala leagănului existenţei noastre la Sarmizegetusa Regia. Robert Ficheux „făcuse şi dăruise istorie şi geografie României. O Românie care, din nefericire - spunea Radu Anton Roman -, l-a uitat, de tot, după trecerea sa la cele veşnice", la 1 august 2005, la cei 107 ani, la Aubagne, în sudul Franţei, înhumat, potrivit dorinţei sale, în cavoul familiei din cimitirul parizian Montparnasse. „N-am auzit nicăieri - scria Radu Anton Roman - să se organizeze măcar un simpozion sau o adunare în memoria sa. Acum încercăm să aducem modestul nostru omagiu personalităţii lui Robert Ficheux, să povestim şi altora despre cine a fost el şi cât de mult bine ne-a făcut acest om, cu speranţa că anii ce vor veni şi, poate, generaţiile de după noi îl vor aşeza la locul ce i se cuvine în istoria modernă a României".
Slabe speranţe din partea mai-marilor zilei şi a generaţiilor care vor veni, atâta timp cât valorile reale, tradiţiile, personalităţile, memoria identitară, istoria, cultura sunt dispreţuite şi date de pământ! Da, Robert Ficheux a contribuit la formarea României Mari, a acelei „Românii dodoloaţe", cum o numea Lucian Blaga. Pe aceste meleaguri mioritice, încetul cu încetul, încep să fie uitaţi Eminescu, Brâncuşi, Enescu, Porumbescu, Iorga, Blaga, Goga, Sadoveanu, Rebreanu, Cioran, Eliade, Iancu, Ivireanul, Brâncoveanu, Mihai Viteazul, Şaguna… Pentru că aşa sunt „preţuite", din 1990 încoace, marile valori româneşti! Pe-aici, recunoştinţa devine o floare tot mai rară!
Surse: www.wikipedia.org; Dan Er. Grigorescu - „Monsieur Ficheux", în Geographia Napocensis, anul VI, nr. 1, 2012; Radu Anton Roman: „In memoriam Robert Ficheux (1898-2005)".
