În faţa acestei situaţii promovate de acest curent ostil omului şi credinţei creştine, înaltul prelat cerea intensificarea acţiunilor de protest ale adevăraţilor creştini, în primul rând clerului Bisericii Creştine, considerând că „Este de datoria păstorilor Bisericii (….) de a-i avertiza pe credincioşi şi pe toţi cei lucizi şi de bună-credinţă asupra ţintei acestei ideologii. Este o tendinţă negativă pentru omenire, deşi poate fi mascată de sentimente bune în numele unui presupus progres, unor presupuse drepturi, sau unui presupus umanism", conchide în mod legitim Joseph Ratzinger în scrisoarea trimisă către Consiliul Pontifical Cor Unum, unde a comentat aşa - numitele teorii de gen (sex), surprinzând efectele care le poate induce o asemenea ideologie şi practică politică, după cum poate deveni societatea viitorului, ca societate secularizată, cu rădăcini adânc înfipte în această filosofie anticreştină, cum este panteismul denaturat şi speculat de către liderii acestei mişcări anticreştine şi antiumane.
Nu aceeaşi atitudine faţă de acest curent anticreştin este luată până în prezent de actualul Suveran, Francisc I, acesta fiind cu mult mai tolerant şi permisiv faţă de practicile şi efectele induse de această ideologie antiumană, considerând căsătoriile dintre indivizii de acelaşi sex ca a fi un drept înscris în Carta drepturilor omului, fără a aprecia sexul - genul celor care se căsătoresc, o asemenea pervertire de limbaj fiind o caracteristică esenţială a acestui curent. Iată ce afirma, mai degrabă se întreba în mod retoric actualul deţinător al Scaunului Pontifical: „Dacă cineva este homosexual şi îl caută pe Dumnezeu şi are bunăvoinţă, cine sunt eu sa judec?" O asemenea exprimare cu caracter general şi de neimplicare este regăsită şi în următoarea afirmaţie: „La nivel educaţional, uniunile homosexuale sunt o provocare pentru noi şi uneori sunt chiar greu de înţeles", fiind o „lucrare a diavolului". Asemenea exprimări nu se pot constitui în argumente peremptorii în ceea ce priveşte atitudinea tranşantă a actualului Suveran Pontif privind problema mariajului dintre homosexuali, după unii chiar susţinând aceste căsătorii, argumentul pe baza căruia susţine o asemenea atitudine permisivă fiind de natură juridică şi nu dogmatică - religioasă. Spre deosebire de înaltul prelat, predecesorul său, Papa Benedict al XVI-lea, aşa cum am arătat, este mult mai radical, chiar exclusivist faţă de preoţii catolici, interzicând accesul spre preoţie a bărbaţilor cu tendinţe homosexuale, ceea ce nu se întâmplă la actualul papă, mult mai conciliant, spunând că preoţii homosexuali ar trebui iertaţi şi păcatele lor şterse, ceea ce nu mai necesită niciun alt comentariu.
Asemenea atitudini conciliatoare sunt adoptate şi de alţi înalţi prelaţi, devenind un fenomen cu rădăcini nu atât în plan filosofic-ideologic, ci în primul rând în plan biologic şi genetic, ca o denaturarea de la normalitate, pentru care nu trebuie să adoptăm nicio atitudine de discriminare pozitivă dar nici să acceptăm asemenea manifestări bazate pe un complex de superioritate, specific elitelor şi elitismului, care promovează asemenea atitudini şi manifestări psihocomportamentale disimulate în raport cu scopurile pe care le urmăresc sub raport religios, şi nu numai.
(Sfârşit)
