O NEVĂZĂTOARE DIN ROMÂNIA, ANGAJATĂ LA COMISIA EUROPEANĂ SĂ TESTEZE APLICAŢII WEB

Distribuie pe:

Dacă aţi fost păgubiţi online la cumpărarea unui bun sau serviciu, aflaţi că în 15 februarie Comisia Europeană a lansat o platformă online de soluţionare a litigiilor dintre vânzătorii şi cumpărătorii online de pe teritoriul Uniunii Europene. Cei ce vor folosi această aplicaţie vor fi scutiţi de drumurile şi cheltuielile din instanţă, deoarece deciziile entităţii de soluţionare a reclamaţiilor sunt echivalente cu sentinţele judecătoreşti.

https://webgate.ec.europa.eu/odr/main?event=main.home.show&reload=false

Detalii despre cum a ajuns o tânără nevăzătoare din România să fie angajată în cadrul Comisiei Europene şi despre cum munceşte ea la această aplicaţie, aflăm de la Carmen Todoruţ, care, deşi are această dizabilitate, şi-a găsit în Belgia atât un loc de muncă, cât şi respectul pentru demnitatea umană, pe care ni-l dorim cu toţii.

Încă din facultate, Carmen Todoruţ a fondat împreună cu alţi tineri nevăzători Asociaţia Pontes cu scopul de a-i ajuta pe nevăzători în integrarea lor socială, prin accesibilizarea spaţiului public şi informaţional, precum şi prin promovarea unor „punţi" de comunicare între cei cu şi fără vedere. După ce a absolvit Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Cluj şi o şcoală postliceală de masaj, Carmen a devenit licenţiată a Facultăţii de Studii Europene şi Relaţii Internaţionale şi a absolvit masterul de Afaceri Europene şi Management de Programe de la Universitatea „Babeş Bolyai".

Datorită experienţei dobândite prin activităţile desfăşurate în cadrul Asociaţiei Pontes (scrierea unor proiecte pentru finanţarea europeană, schimbului de voluntari dintre asociaţie şi alte organizaţii din Uniunea Europeană, contribuţiei sale la crearea site-ului, bibliotecii, forumului Pontes), Carmen a reuşit să se angajeze pe un post de „help desk analist" (suport pentru utilizatori) la firma belgiană Getronics, care are contract cu Directoratul General de Sănătate din cadrul Comisiei Europene, unde testează aplicaţii web. În momentul de faţă, Carmen testează funcţionalitatea platformei de interes general pentru soluţionarea alternativă a litigiilor dintre vânzătorii şi cumpărătorii online de bunuri şi servicii.

Întrebare: „Care este atitudinea angajatorilor din România faţă de un candidat cu deficienţe de vedere, comparativ cu a celor belgieni?"

Carmen: „În ultimii doi ani angajatorii români au început să mai afle că şi nevăzătorii pot lucra în unele domenii, dar există întrebarea: oare ce ar putea face în firma mea? În Belgia, toată lumea ştie că nevăzătorii lucrează şi ei. Angajatorii sunt şi mai uşor de convins pentru că există subzidii oferite de statul belgian. Avantajele sunt legale, concrete, nu doar pe hârtie ca în România. De exemplu, angajatorul meu primeşte 25% din salariul meu timp de un an, după care va putea să facă din nou o cerere ca să fie finanţat cu un procent mai mare sau mai mic, în funcţie de justificările pe care o să le aducă. Practic se încearcă compensarea handicapului: eu nu văd şi de multe ori am nevoie de un coleg să-mi spună de ce mi s-a blocat calculatorul. De aceea se consideră că eu aduc o pierdere angajatorului estimată la 25%. Pe lângă aceasta se mai poate obţine adaptarea locului de muncă, în cazul meu un cititor de ecran, un display braille şi ore de orientare şi mobilitate.

Întrebare: „În România doar în şcolile speciale se ştie de orele de orientare şi mobilitate. În ce constă ele?"

La început am avut nevoie să învăţ să mă deplasez de acasă până la locul de muncă. Locuiesc în Liege de când am venit în Belgia. Lucrez la Bruxelles în cartierul european şi în fiecare zi fac 100 km dus, 100 km întors. Dimineaţa iau trei trenuri, schimb de două ori. Fac de acasă până la birou aproximativ două ore, asta în zilele bune. Se întâmplă des ca trenurile să aibă întârziere şi atunci pierd legăturile. De multe ori s-a întâmplat să stau câte 30-40 de minute în gară ca să aştept următorul tren. Practic, 12-13 ore din zi le petrec cu munca şi transportul. În interior am avut nevoie de mici adaptări, adică să se pună etichete în braille pe butoanele care indică etajele.

Când m-am amgajat, şeful mi-a propus (ştiind că sunt nevăzătoare, că locuiesc în Liege şi că e mai greu şi obositor cu transportul) să lucrez o zi pe săptămână de acasă. Am refuzat pentru că îmi doream să fiu acolo cu colegii, să nu mă simt lăsată pe dinafară (râde). În schimb am întrebat dacă ar fi posibil să lucrez o zi de acasă când sunt greve sau când ninge şi nu am posibilitatea să mă deplasez. Aici e destul de obişnuit să faci naveta. Transportul în comun e destul de bine pus la punct, dar există foarte multe întârzieri ale trenurilor şi toată lumea e obişnuită cu asta. Când sunt greve, nu mai circulă nimic; atunci nu ai ce face nici cu maşina personală, deoarece şoferii blochează total autostrada. Dacă transporturile fac grevă, toată ţara e blocată.

Întrebare: „Care este relaţia ta cu colegii de serviciu?"

Carmen: „Am o relaţie foarte bună cu colegii. Sunt toţi tineri. În birou suntem 11 persoane din 9 ţări diferite (inclusiv din Peru); asta e specific instituţiilor europene. Venind toţi din atâtea ţări, la început nu prea aveau ei idei despre cum e cu deficienţa de vedere. Mai am o colegă nevăzătoare (tot din România) şi-n fiecare zi ne întrebau: cum facem să ne deplasăm. Se minunau că nu dărâmăm tot prin birou (râde), cum facem să ne îmbrăcăm, cum facem să mâncăm, aceleaşi întrebări pe care le întâlnim inclusiv în România. Acuma s-au obişnuit.

Chiar dacă lucrăm la Comisia Europeană, avem nişte calculatoare mizerabile care se blochează tot timpul. Şi atunci cititorul nostru de ecran nu mai ajută la nimic şi avem nevoie de cineva cu ochişori (râde) să ne spună ce-i afişat pe computer. Imediat găsim persoane care să ne ajute. Toţi sunt foarte drăguţi.

Întrebare: „Sunt situaţii în care vă ajutaţi şi voi colegii?"

Carmen: „De obicei situaţiile în care noi ne arătăm utilitatea sunt acelea în care se apelează la memorie. Noi am reuşit să învăţăm aplicaţia pe de rost şi asta nu pentru că ne-am propus, ci pentru că aşa suntem obişnuite să memorăm totul (râde). Ştim că într-o anume pagină dacă dai click pe un anumit link se întâmplă asta, dacă dai click pe altul se întâmplă cealaltă. Ei ar trebui să meargă să se uite pe site. În cazuri din astea noi suntem întrebate; toată lumea ştie că noi ştim răspunsul. În rest, din păcate, nu se prea întâmplă să-i ajutăm noi pe ei.

Întrebare: „În ce măsură corespunde actualul tău loc de muncă cu pregătirea ta profesională?"

Carmen: „Nu corespunde chiar deloc. Singura experienţă pe care o aveam în domeniul accesibilizării şi pe care am menţionat-o la interviul de angajare e faptul că la Pontes am contribuit la crearea site-ului, a forumului, a bibliotecii online cu experienţa mea de utilizator. Nu ştiu să fac programare, doar ştiu să utilizez calculatorul. În rest, celelalte studii ale mele nu au nici o treabă cu ceea ce fac la locul de muncă: masajul nu are nici o legătură cu aplicaţiile web şi nici studiile europene şi managementul de programe. Am fost pregătită să lucrez într-o instituţie europeană şi visul meu a fost să lucrez la Comisia Europeană, dar ca funcţionar care face cu totul alte activităţi decât testare web (râde). Practic, nu am avut nici o pregătire în domeniul ăsta.

Întrebare: „Cu experienţa ta actuală, ce le-ai spune celor care se tem să exploreze noi domenii în căutarea unui loc de muncă?"

Carmen: „Şi eu înainte credeam că nici măcar nu are rost să încerc să lucrez într-un domeniu în care nu am nici un fel de pregătire. Aveam ideea că trebuie să fiu foarte bună în ceea ce fac, că trebuie să fie totul perfect. Dacă nu văd, măcar să compensez prin faptul că-s foarte bună. Acum, la locul meu de muncă în birou, văd că dacă nu am nici o pregătire în domeniu, nici colegii mei nu au şi de multe ori se întâmplă să înţeleg sau să fac mai bine o sarcină decât ei. Noi am făcut mai întâi nişte teste pentru aplicaţia asta; am identificat nişte bug-uri (probleme), am făcut raport pe ele, au fost rezolvate problemele, după care le retestăm. Colegii mei testează două-trei, eu ajung să testez şi 10 probleme. Probabil că la ei există mentalitatea să faci treaba încet, să nu te stresezi. Eu, venită din România cu ideea «repede, repede să termin tot», cred că exagerez un pic."

Întrebare: „Îţi aminteşti de o întâmplare mai amuzantă dintre tine şi colegii tăi văzători?"

Carmen: „În primele zile de muncă am mers la masă. Aici, în Belgia, se mănâncă mult supele creme. Când am mers în birou, le-am spus că am mâncat supă de ridichi. Şi unul dintre ei întreabă: dar cum era, era roşie? Am început să râd, că uitasem să întreb ce culoare era supa (râde). Cu momente din ăstea s-a spart gheaţa şi am reuşit să ne apropiem.

Întrebare: „Ce aplicaţie testezi în momentul de faţă?"

Carmen: „Testez aplicaţia care a fost inaugurată în 15 februarie 2016, aplicaţie prin intermediul căreia consumatorii care cumpără bunuri sau servicii online vor putea depune plângeri în cazul în care nu sunt mulţumiţi de ceea ce au achiziţionat şi vor să-şi recupereze banii sau să fie într-un fel despăgubiţi de comerciantul de la care au făcut achiziţia. Se preconizează o publicitate intensă a acestei platforme online pentru ca toată lumea să afle de ea. Singurele condiţii pentru ca să poată fi depusă plângerea este ca cei care sunt nemulţumiţi să fie din Uniunea Europeană şi să fi făcut achiziţii de bunuri şi servicii din Uniunea Europeană. Oricine poate să depună plângerea, fie personal, fie reprezentat de un prieten, un membru al familiei, un avocat.

Întrebare: „Cine va suporta costurile soluţionării plângerilor?"

Carmen: „Costurile sunt suportate de cei împotriva cărora se depune plângerea. O mare parte din analiza respectivelor plângeri va fi finanţată de Uniunea Europeană.

Întrebare: „Ce sfaturi ai pentru consumatorii români?"

Carmen: „Vreau să-i sfătuiesc pe toţi cei care au deja sau vor avea în viitor nemulţumiri legate de achiziţiile online să nu ezite şi să depună plângerea respectivă. Ar fi important să se dezvolte mai mult şi în România ideea că am dat un leu sau 50 de bani şi am dreptul la un bun sau serviciu de calitate; dacă nu, vreau să-mi recuperez leul meu. Am observat că românilor le e un pic jenă ca să-şi ceară bănuţii înapoi. Chiar dacă e vorba să primim rest 5 bani, ne cam ruşinăm să-i aşteptăm. Dar în Vest toată lumea aşteaptă restul. Şi putem să ne cerem banii înapoi, dacă nu suntem satisfăcuţi de ceea ce am cumpărat."

Din păcate, românii mai au de aşteptat până când vor putea să se bucure pe deplin de facilităţile acestei platforme, deoarece în România nu există nici punct de contact de unde românii să poată cere ajutor şi informaţii şi nici entitatea care ar trebui să se ocupe de soluţionarea litigiilor, deşi avem încă din septembrie legea de funcţionare a platformei: http://lege5.ro/Gratuit/g42tmnzzga/ordonanta-nr-38-2015-privind-solutionarea-alternativa-a-litigiilor-dintre-consumatori-si-comercianti

Lasă un comentariu