Mai deunăzi, un gargaragiu, un tânăr abia intrat în actuala, banala politică românească de doi lei, atât de originală, ins care în 1990 să fi avut vreo cinci ani, tuna și fulgera împotriva ideii unui profesor mai vârstnic, azi pensionar, care era de părere (cu prilejul unei declarații apărute în „Adevărul") ca elevii, tinerii de azi, unii atât de dezorientați într-o societate bulversată, să facă parte din organizații precum au fost, în perioada interbelică, cercetașii, străjerii, „Șoimii Carpaților", iar după cel de-Al Doilea Război Mondial, chiar pionierii. Ce mai tuna și fulgera insul împotriva „întoarcerilor", atât de „penibile", după el, la „un trecut rușinos" al vremurilor demult duse.
Insul, precum și „făuritorii" evenimentelor și „autorii" spărturii, ai găurii din Tricolor, în decembrie 1989, nu realiza că într-o lume bulversată de atâta ură, trădări, lașități, dezbinări și răutăți, precum cea în care noi, românii de azi, trăim, bine ar fi să ne mai întoarcem și la ce a fost bun, folositor neamului nostru altădată, în acest prezent îmbâcsit de atâtea scenarii rocambolești, de atâtea confuzii și răutăți.
Și nu poți, în acest context, să nu te întrebi, privind la tot ce se petrece în jurul tău, în acest absurd, frământat, învolburat prezent: oare n-ar fi cazul, într-o întoarcere în timp, să reluăm ce a fost bun, ce a fost folositor pentru țară, pentru români, pentru credința strămoșească, pentru morala creștină, pentru copii și tineret? De pildă, de ce n-ar fi azi folositor ceea ce a fost bun pentru generații de copii și de tineret de demult, învățând atunci să devină buni cetățeni, responsabili ai României interbelice, pe vremea în care Bucureștiul, cu o bună, frumoasă faimă, era numit „Micul Paris"?
Oare ce era rău atunci, când cercetașii erau învățați, de dascălii lor, de preoți, să-și respecte cuvântul, să nu mintă, să fie încrezători, voioși, să ducă o viață sănătoasă, în toate privințele, să fie cuviincioși, iubitori de învățătură, muncitori și economi, buni cu aproapele, cu cei necăjiți și în suferință, dar și cu animalele, să le placă florile, să facă, în fiecare zi, câte o faptă bună. Oare ce era rău în asta? Să nu mai vorbim despre acele lecții practice pe care, cu dascălii lor, ei le făceau, pentru a-și îmbogăți cunoștințele!
Erau împotriva cuiva, a bunului-simț, a moralei creștine, a bunei educații, a bunei-creșteri, acele „porunci", ale „crezului" străjerilor? Credința în Dumnezeu, după îndemnul strămoșesc, în rege, în muncă și în jertfă! Totul, pentru „ridicarea Patriei"! Ce era rău, din nou ne întrebăm, în acele „porunci morale"? „Porunci" care cereau tânărului să fie bun, să fie drept, să fie cinstit, să nu mintă, să fie cuviincios, respectuos, săritor la nevoie, ajutând săracii, munca lui să fie de folos tuturor, să dovedească respect față de avutul țării, să nu-și însușească lucrul altuia, fiecare să fie bun și milos, să iubească florile și pomii, să nu-i uite pe cei care au murit pentru țară, împodobindu-le mormântul, credință față de neam, să fie vrednici fii ai Patriei! Și iar ne întrebăm: ce era, oare, rău în „crezul" și în „poruncile morale" amintite? Toate în spiritul, în tradițiile, în ideea moștenirii acestui neam creștin. Oare ce era rău în acele „porunci igienice"? Spălarea corpului, a dinților (dimineața și seara), îngrijirea părului, încălțăminte și îmbrăcăminte curate, folosirea batistei, aerisirea camerei cât mai des, somnul cu fereastra deschisă (când se poate), soare și aer curat, cumpătare, interzicerea fumatului și a băuturilor alcoolice! Toate erau cuprinse în „poruncile igienice". Și ce era rău?
Să revenim și la pionieri. Oare respectul pentru trecutul glorios al neamului nostru, pentru tradiții, iubirea muncii, disciplina, ordinea, modestia, cinstea, dreptatea, comportamentul în școală și în afara ei, curajul, demnitatea, colegialitatea, prietenia, dragostea față de părinți, respectul față de învățători și profesori, față de vârstnici, ocrotirea naturii cu frumusețile și tainele ei, așa cum li se cerea pionierilor, oare nu erau bune cerințe, sfaturi și potrivite îndemnuri?
Și, din nou, ne întrebăm: oare ce era rău în asta? Da, nu îndoctrinare, cum s-a mai întâmplat! Dar educație sănătoasă, da! Ce era chiar atât de rău în acea inițiativă de colectare a materialelor reciclabile: fier, hârtie, borcane? Era, cumva, rușinoasă creșterea viermilor de mătase? Banii adunați de copii erau folosiți pentru dotările claselor.
Adevărul este că prin cercetași și străjeri se făcea o solidă educație moral-civică și creștină! Să nu minți, să nu furi, să nu înjuri, să-ți placă munca, adică să înveți bine! Era rău?
Citeam, chiar de câteva ori, acea deviză a Organizației Sportive „Șoimii Carpaților", de care atât de bine ar fi să țină azi cont chiar și politicienii români: „Totul pentru națiune, nimic pentru tine, nici câștig, nici glorie!", organizație înființată mai întâi la Sibiu, Brașov și Sighet, apoi în mai multe județe din Transilvania. „Șoimiada" avea un scop măreț: „Vigoare fizică și morală" și era condusă de medicul Iuliu Hațieganu, mare personalitate, făuritor de școală medicală la Cluj, care vigoare, spunea el, „asigură eternitatea neamului". Conștiința națională „este stimulentul ce ne unește și ne duce la biruință, disciplina este forța ce transformă libertatea în putere, este elementul tuturor energiilor biologice". Membri ai „Șoimilor Carpaților" - care activa în cadrul Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), cu rol atât de important în perioada interbelică în luminarea satelor ardelenești - puteau fi tinerii de la 18 ani în sus „dacă duc cu sine dorul de viață curată și respect față de poruncile șoimilor". Legea Șoimilor avea următorul „Crez al Adevărului": 1. Voi pune totdeauna binele neamului deasupra intereselor mele; 2. Voi fi alături de toți aceia care trăiesc și muncesc pentru binele neamului: 3. Nu voi uita, niciodată, că ceea ce am ajuns este prin vrednicia și jertfa înaintașilor; 4. Voi păstra curat focarul familiei mele și mă voi feri de tot ce ar primejdui vigoarea trupească și sufletească a urmașilor mei; 5. Voi păstra curat sufletul meu și mă voi feri de tot ce ar primejdui altora; 6. Voi păstra curat sufletul meu și voi alunga de la mine orice patimă și amăgire nedemnă; 7. Voi trăi în muncă cinstită și în luptă dreaptă și voi căuta locul meu în viață, după priceperea și vrednicia mea; 8. Voi recunoaște priceperea și vrednicia altora și nu voi cere, niciodată, ceva ce nu mi se cuvine."
Ce bine și, mai ales, folositor, în același timp, ar fi dacă și tinerii de azi ar mai ieși din baruri, crâșme și discoteci și ar urma Legea și Crezul Șoimilor de atunci, adevărate îndemnuri și pledoarii pentru credință în Dumnezeu, pentru rostirea adevărului, pentru iubirea față de aproapele tău, pentru dragostea de țară. Mai ales azi, vremea în care s-au găsit nemernici să susțină că îndemnul la muncă cinstită, la sănătate sufletească și trupească ar avea… caracter naționalist-șovin! Ei ar trebui să-și amintească de cuvintele istoricului și teologului Ioan Lupaș, referitoare la ASTRA și la rolul ei într-o societate care se sprijină pe cei trei stâlpi de nădejde: moșia strămoșească, lăsată nouă moștenire, limba, care asigură continuitatea și trăinicia neamului, și legea românească, străbuna Biserică - „mama noastră a tuturor!". Toate acestea, mai sus-amintite, parcă fac azi parte dintr-un film vechi, pe care generația noastră l-a uitat, iar cea de azi nu l-a văzut vreodată!
Și te mai întrebi, încă o dată: ce era rău în toate acestea? Privește azi emisiunile televiziunilor, citește ziarele. Și te crucești! Bătăi ale elevilor în clase, în curtea școlii, pe stradă. Elevii fumează, se droghează, beau, fură, înjură! Învață toate relele pământului. Din păcate, acea lume a cercetașilor, străjerilor, șoimilor, pionierilor a dispărut. Dar nimic în locul lor n-a mai fost pus. Și-i mare nevoie azi de acel crez, de poruncile morale de atunci. Acele organizații ale tinerilor ar fi trebuit să fie azi refăcute, pe principiile actualității românești, în sprijinul unei discipline asumate și al unei nevoi de revenire la matcă. Bine ar fi, credem, și pentru tineri, dar, mai ales, pentru România de azi!
