„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia... Aşa să-mi ajute Dumnezeu". (art. 82, 2 din Constituţia României )
Dacă Iohannis ar fi ca Marele nostru Ştefan, în sfinţenia vieţii de stat, ar înţelege ce înseamnă ca un adevărat conducător, oricâte reguli şi-ar dori să impună unei ţări, pe care Iohannis o „stăpâneşte" ca pe propria lui moşie, să glăsuiască vizionar cam aşa: români, ţara aceasta nu este a mea, nici a voastră, ci a urmaşilor urmaşilor voştri! Dacă ar gândi aşa, atunci cu siguranţă nu ar mai folosi expresii personalizate de genul „ne-am luat ţara înapoi" (II, pg.177) şi „Sibiul meu" (I, pg.73), nici nu s-ar mai încumeta să se ridice peste legi şi oameni, chiar dacă este şef de stat, pentru a încălca Constituţia prin tendinţa de a exercita suveranitatea României în nume propriu (art.2, 2), de a se considera mai presus de lege (art.16, 2), de a fi uneori incitator (şi nu mediator) nu numai între puterile Statului, ci şi între societate în raport cu Statul (art.80, 2)! Ar cam fi deci cazul să medităm cu toţii cum de s-a ajuns ca un respectabil ambasador, prof. univ. dr. P. Suian, să afirme public faptul că „România se află în cel mai periculos moment al existenţei sale ca stat naţional "! Sigur că motivele de dezmembrare teritorială a României sunt multiple, dar aş vrea să subliniez pericolul antistatal venit, din interior, chiar de la persoane cu funcţii - cheie în Statul Român! Numai banii, orgoliul, frica şi neprofesionalismul îi determină pe aceştia să se „calce" în picioare unii pe alţii, să nu mai respecte nici un fel de reguli democratice! Cine plăteşte? Plătim cu toţii! Inclusiv preşedintele Iohannis, cel care are menirea constituţională să apere democraţia (art.82, 2) şi să vegheze la buna funcţionare a autorităţilor publice (art.80, 2)!
În consecinţă, fără a înţelege sensul echidistanţei constituţionale faţă de partidul de provenienţă (art.84, 1), Iohannis şi-a început mandatul preziden-ţial vorbind către „colegii din PNL" (II, pg.203), inaugurând astfel şirul unor abateri de raportare faţă de cele trei puteri clasice ale Statului: Executivă, Legislativă şi Judecătorească! Astfel, fără să ţină cont de principiul separării puterilor în stat, şi-a dorit să-şi impună propriile concepţii deturnând configuraţia de stânga legitimată de alegeri şi înlocuind-o cu dreapta... liberală! Ca urmare, cu o vervă anticonstituţională stupefiantă, a recurs la cele mai neobişnuite metode de a obstrucţiona buna funcţionare a instituţiilor centrale şi a deteriora imaginea publică a Guvernului, Parlamentului, Justiţiei!
Guvernul, condus de contracandidatul din alegeri, Ponta, a fost prima instituţie chemată la „ordine" de actualul preşedinte Iohannis! Imediat după câştigarea alegerilor, mai exact în 23 decembrie 2014, preşedintele l-a chemat pe prim-ministru la Cotroceni... ca să arate că „sunt dispus să am o relaţie corectă din punct de vedere instituţional cu prim-ministrul ţării" (II, pg.244)! Ce anume o fi înţeles însă prin relaţie corectă nu se ştie, de vreme ce Iohannis a repetat de sute de ori în public că vrea un „guvern al meu", format din „membri ai P.N.L." (II, pg.203), fără să aibă vreo reţinere că, de drept, Guvernul răspunde doar în faţa Parlamentului (art.109, 1) - şi doar Parlamentul îi reglementează statutul (art. 73, 3e) şi îl poate demite (art.110, 2). De fapt, existenţa unui Guvern de stânga nu îl stânjenea doar pe Iohannis, ci şi pe liderii occidentali stresaţi că Ponta, după modelul lui Tsipras al Greciei, nu agrea politica de austeritate şi nici nu mai dorea să semenze un acord cu F.M.I.! Aşa se face că acest Guvern „naţionalist", potrivnic intereselor străine de a pune România cu totul pe butuci, a devenit ţinta unor tracasări care au culminat cu impoliteţea preşedintelui de a sfida prezumţia de nevinovăţie prevăzută în Constituţie la art.23, 11 (Iohannis i-a terfelit lui Ponta imaginea, în ţară şi străinătate, sub pretextul că acesta este implicat într-un proces) şi s-a coborât până acolo încât i-a cerut prim-ministrului bolnav să îi prezinte un certificat medical (uluiţi, ziariştii de la renumita publicaţie germană Der Spiegel au scris: „Un preşedinte care cere din partea premierului un certificat medical - aşa ceva nu există încă")! Până la urmă, aflat sub presiunea a ceea ce unii au numit puci judiciar, prim-ministrul Ponta a cedat puterea executivă, legitimă, în urma sforilor trase de Iohannis pe seama furiei unei „străzi" incitate şi manipulate, spre satisfacţia marilor strategi interesaţi de ralierea cât mai grabnică a României la civilizaţia antihristică a noii ordini mondiale (felicitări ziaristului Cristoiu, de la Ev.z., care a sesizat corect: „nu intră în fişa postului lui Iohannis să îi ceară unui prim-ministru demisia, numai pe bază că acesta ar fi implicat într-o acuzaţie penală ")!
