„Îmi amintesc cu mare respect şi recunoştinţă de acest mare om, care, deşi ţăran, era înzestrat cu o inteligenţă sclipitoare, era un bun gospodar, exigent şi drept, şi care, alături de gospodarii comunei, a făcut din Şăulia o comună prosperă, înzestrată cu toate utilităţile… Doresc să evoc strădania acestui bărbat de a transforma Şăulia de Câmpie, dintr-o comună în care, în anul 1964, mergeai la postul de poliţie şi la primărie încălţat în cizme de cauciuc şi citeai la lămpaşul de petrol, într-una dintre cele mai renumite localităţi din judeţ, în anul 1989. Da, Duma Gheorghe a fost şi va rămâne un mare om şi pentru comuna Şăulia..."
Colonel(r) Gheorghe Bănescu, în „Demers pentru adevăr - Consemnări", 2010
S-a născut la 3 octombrie 1922, în localitatea Şăulia de Câmpie, judeţul Mureş, unde a urmat cursurile primare, avându-l ca învăţător pe I. Boncuţiu, un dascăl valoros, care a ştiut să stimuleze tot ce era mai bun în copii. Îşi amintea, cu drag, de acei ani de şcoală, de faptul că învăţătorul îl ridica în braţe şi îl săruta în faţa clasei, atunci când recita poezii şi cânta (avea o sensibilitate aparte, o mare dragoste pentru cântecul de calitate şi pentru poezii, pe care le recita cu multă plăcere). Aceste înclinaţii şi le-a dezvoltat pe parcursul vieţii, devenind o persoană agreabilă şi apreciată. Şi-a continuat studiile, ajungând ca la absolvirea Liceului Agricol din Târgu-Mureş să obţină calificarea de tehnician agricol. De altfel, a fost un autodidact, dornic de cunoaştere şi preocupat de a-şi însuşi noi cunoştinţe şi de a aplica tot ce era nou în domeniul agriculturii, pe care a învăţat să o practice la cote înalte, cu beneficii substanţiale în ce priveşte recoltele.
Urmare a rezultatelor deosebite pe care şăulenii le-au obţinut, a renumelui pe care l-au căpătat, autorităţile judeţene ale timpului au decis ca şeful statului de atunci, aflat în judeţ, să viziteze Şaulia de Câmpie de două ori: în 1973 şi în 1983, prilejuri cu care au fost organizate expoziţii cu produse agricole şi au fost vizitate şi apreciate culturile, în special cele de porumb.
În anul 1949 s-a căsătorit cu Raveca Cizmaş, o femeie de toată isprava, care, în timp, a preluat problemele gospodăriei personale, oferindu-i tatălui posibilitatea de a-şi dedica majoritatea timpului comunităţii locale în fruntea căreia s-a aflat peste 30 de ani. Din căsătorie au rezultat 3 copii: Ţuca, Gelu şi Guţă, pe care i-au crescut în spiritul valorilor morale, al respectului faţă de muncă şi faţă de semeni.
Anii grei de război (doi ani de front şi patru ani de lagăr în fosta U.R.S.S) i-au schimbat percepţia asupra vieţii, i-au întărit credinţa în Dumnezeu şi l-au îndârjit în dorinţa de a face să le fie bine oamenilor pe care i-a condus. Alături de alţi bărbaţi deschişi la minte, care i-au înţeles năzuinţele şi l-au sprijinit, a început demersurile pentru transformarea Şăuliei de Câmpie într-o comună renumită, cunoscută şi apreciată în întreaga ţară.
An de an, s-a realizat ceva nou, care ridica gradul de civilizaţie al oamenilor. Aşa, se face că, din anul 1960, Şăulia de Câmpie avea gazul metan introdus, inclusiv în cătune, apoi, din 1968, avea curent electric, o şcoală nouă, un cămin cultural nou, cu 400 de locuri, un club, sediu nou pentru CAP, dispensar uman în centru de comună, cabinet stomatologic, canalizare de apă potabilă, moară şi brutărie renumită pentru calitatea făinii şi păinea pe care o cocea în toată zona, plăcintărie, pescărie, ateliere de reparat maşini agricole, uscătorie de cereale, croitorie, frizerie, magazine săteşti, drumuri pietruite etc.
În anul 1969 a devenit deputat în M.A.N., ocazie cu care a cutreierat satele de pe Câmpie, unde a popularizat experienţa dobândită şi a impulsionat oamenii să se implice în schimbări în localităţile lor. „Despre aceeaşi experienţă a vorbit, nu în puţine rânduri, la căminele culturale din comunele vecine, ajutându-i pe oameni să înţeleagă mai bine, în lumina realizărilor din Şăulia, cum pot acţiona pentru sporirea producţiilor agricole, gospodărirea cu chibzuinţă a fiecărei palme de pamânt... Aşadar, o muncă neobosită... a unui OM între oameni". (Aurel Lupu, în cartea C.A.P. Şăulia, pag.77)
Gheorghe Duma s-a zbătut şi a pus temelii la obiective care sunt valoroase pentru comunitate. A fost sufletul comunităţii, pentru care a dat tot ce a avut mai bun în el. A fost sfătuitor, a fost prieten, a fost apărător al femeilor în faţa violenţei domestice, a fost săritor la nevoile oamenilor pe care i-a ajutat în împrejurări dificile (dau un singur exemplu, de mare nobleţe sufletească: dintr-o parte a banilor obţinuţi din vânzarea unui autoturism, câştigat în 1963 la Loto, a construit o casă pentru Ciţa, o femeie necăjită cu foarte mulţi copii). A venit în ajutorul celor cu probleme de sănătate, în acele vremuri grele - în care mijloacele de transport erau puţine - ori de câte ori i s-a cerut sprijinul. A fost, în acelaşi timp, exigent cu sine, cu ai săi şi cu cei din jur, conştient fiindcă doar prin ordine, muncă şi disciplină poţi clădi ceva durabil. Fie-i amintirea veşnică, şi în rândul comunităţii pe care a slujit-o cu toată forţa sa!
Voi încheia cu o întrebare: oare, comunitatea i-a onorat memoria pe măsura faptelor? Nu de alta, dar este o vorbă care spune: „Cine uită, nu merită!"
Eu vreau să cred că şăulenii au meritat şi merită tot ce este mai bun!
