Ministerul promite că va „călca" Defileul Mureşului Superior

Distribuie pe:

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a sesizat Corpul de Control şi Garda Naţională de Mediu în problema defrişărilor ilegale şi aplicării de taxe nejustificate în administrarea ariilor protejate din Parcul Natural Defileul Mureşului Superior.

Anunţul a fost făcut de senatorul Marius Paşcan într-o recentă conferinţă de presă, parlamentarul mureşean precizând că ministrul de resort, Cristiana Paşca Palmer, i-a răspuns astfel la interpelarea formulată în această chestiune. Va fi verificată şi sesizarea potrivit căreia administratorul Parcului Natural ar fi încasat, ilegal, o serie de taxe, a promis ministrul.

Marius Paşcan a precizat că, în ciuda repetatelor sesizări pe care le-a formulat, Ministerul Mediului n-a recunoscut, niciodată până acum, că ar exista vreo problemă vizând aspectele semnalate. În opinia senatorului, la nivelul ministerului de resort există „un partizanat ciudat, absolut culpabil", prin care s-ar fi încercat „protejarea Ocolului Silvic Privat Gheorgheni", administratorul Parcului Natural. El a reamintit că proprietarii de terenuri din zonă sunt obligaţi să plătească acestei entităţi diverse taxe nejustificate, li se interzice să culeagă ciuperci din propriile păduri şi nu au voie să primească turişti pe proprietăţile lor, li se interzice să folosească arborii doborâţi de vânt dacă nu plătesc taxe etc. Practic, ei nu-şi pot exercita dreptul de proprietate (garantat prin Constituţie) recunoscut în urma unor procese îndelungate şi costisitoare.

Reamintim că situaţia proprietarilor de păduri şi păşuni din Stânceni, Deda, Lunca Bradului şi Valea Gurghiului a constituit, în ultimii ani, subiectul unor ample anchete de presă, care au reflectat starea de tensiune din zonă, în urma includerii acestor proprietăţi în Parcul Natural Defileul Mureşului Superior şi Natura 2000, arie administrată de o societate comercială privată, asupra căreia planează multe suspiciuni în privinţa modului în care se achită de obligaţiile asumate şi al lipsei de transparenţă în relaţia cu proprietarii.

Senatorul Marius Paşcan a depus trei sesizări penale, inclusiv la Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva fostului ministru al Mediului, Laszlo Borbely, pe care îl acuză de trucarea licitaţiei pentru desemnarea administratorului abuziv al Parcului Natural Defileul Mureşului.

Lasă un comentariu