MESAJUL DOMNULUI HAJDU GYÕZÕ (III)

Să ne ferească Dumnezeu, ca cetăţenii români de naţionalitate maghiară, să dea dovadă în viaţa de zi cu zi, de o asemenea „cinste maghiară" şi „demnitate umană", de care dă dovadă, de 26 de ani, aici, în România, şi se împăunează, în fruntea maghiarilor, în rolul de conducător Tõkés László, pe care preşedintele Ungariei, János Áder, l-a distins, nu demult, cu Ordinul de Onoare Ungar.

Motto: „Cel care se dă mare maghiar nici nu prea este mare maghiar".

(Gyula Juhász, poet clasic maghiar)

Constituţia în vigoare a României prevede: „Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Fidelitatea faţă de ţară este sacră".

Respectarea acestor prevederi constituţionale este atât de departe de Tõkés László - ceea ce este dovedit prin numeroase fapte - ca cerul de pământ. De aceea pentru el nu există următoarea prevedere a Constituţiei: „Sunt interzise, de lege, defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la ura naţională, la separatism teritorial". Astfel că România şi istoria poporului român sunt defăimate, la fiecare pas, de către Tõkés László şi pretutindeni unde există vreo posibilitate se afişează în rolul actorului principal al luptei date pentru obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice.

După o asemenea amploare a mizeriei în propriul cuib, de tip Tõkés, prin decernarea Ordinului de Onoare Ungar, premierul Viktor Orbán şi şeful statului, János Áder, l-au ridicat pe Tõkés László, voit sau fără voia lor, pe un piedestal în faţa căruia maghiarii din Transilvania trebuie să îşi plece capul, respectiv maghiarul simplu din Transilvania poate privi drept, un exemplu, această aşa-numită „onoare maghiară" şi „demnitate umană maghiară", cu alte cuvinte, felul lui de mare maghiar al europarlamentarului László Tõkés.

Nici măcar să ne imaginăm nu ar fi bine - pentru că este groaznic - ce ar însemna şi unde ar conduce în viaţa publică maghiară, dacă ar găsi cândva un sprijin masiv din rândurile populaţiei această poziţie de mare maghiar de tip Tõkes, distins şi binecuvântat cu Ordinul de Onoare Ungar. Cine poate şti până când va tolera toate acestea populaţia română din Transilvania, care numără mai multe milioane de suflete?! În ceea ce mă priveşte, nici măcar un minim interes nu am ca să îl vopsesc diavolul pe perete, deoarece cunosc foarte bine mentalitatea, sentimentul, dragostea faţă de un cămin paşnic şi liniştit ale maghiarului simplu, şi ştiu că modelul de mare maghiarotard de tip Tõkés nu va găsi în Transilvania, în mod cert, o mare masă de oameni care să îl urmeze, în condiţiile în care şi lipsa de popularitate a lui Tõkés aici, acasă, indică această direcţie.

Acum, în timp ce scriam acest articol, am revăzut unele momente ale lui Tõkés prin care a murdărit propriul său cuib şi ca o ultimă concluzie voi încheia aceste rânduri prin a cita strigătul de jale al poetului maghiar Endre Ady, care s-a numit, în mod fanatic, marele prieten al poporului român: „Să fie voie să constatăm constatări vechi: Omul este mai în urmă, decât ultima reptilă..." Desigur, nu toată lumea şi nu tot timpul, dar uneori poate fi şi astfel, din păcate, rasa noastră umană.

Unul din sloganurile „de luptă", folosite adesea de Tõkés László astfel sună: „Sunt până peste cap cu România!" Cu alte cuvinte: s-a săturat desăvârşit, vrea să scape de România. Dacă el este sătul, până peste cap, de ţara în care eu m-am născut şi faţă de care am fost, sunt şi voi rămâne loial până la ultima bătaie a inimii... Judecătorul Suprem: Timpul, Istoria ne va judeca, şi pe el, şi pe mine, care sunt sătul, până peste cap, de rolul de mare conducător şi mare maghiarotard al lui Tõkés László.

(Sfârşit)

Lasă un comentariu