Cervantes – 400 - Oare pe unde mai RĂTĂCEŞTE Cavalerul Tristei Figuri?

Distribuie pe:

Evenimentele generos dedicate împlinirii celor patru veacuri de la moartea celebrului scriitor spaniol Miguel de Cervantes Saavedra, cunoscut azi în întreaga lume, îl situează, chiar după patru veacuri, cu „Don Quijote de la Mancha", în conştiinţa literară mondială. Curios lucru, chiar la cei 400 de ani de la moarte, zgârcitele lui referinţe biografice, prin timp, unele sunt mai mult de factură legendară. Până în anul 1752 nu se ştia nici măcar unde s-a născut romancierul, poetul şi dramaturgul Cervantes, considerat simbolul literaturii spaniole, numele fiindu-i descoperit în registrul de botezuri al bisericii Santa Maria la Mayor de Alcala de Henares, abia la 29 septembrie 1547. Era fiul lui Rodrigo Cervantes şi al soţiei sale, doòa Leonor. De ascendenţă cordobeză, prin ambii părinţi, teorie de unii contestată, numele de familie „Saavedra" nu apare „în niciun document din tinereţea lui Cervantes", care şi l-a adăugat numai după eliberarea sa dintr-o închisoare algeriană şi după ce căzuse în dizgraţia Curţii regale a Spaniei. În 1551, familia s-a mutat la Valladolid, tatăl fiind încarcerat, din cauza datoriilor, timp de câteva luni, bunurile îi sunt confiscate, iar în anul 1556 pleacă la Córdoba, pentru a-şi lua o moştenire şi a scăpa de creditori.

Se presupune că Cervantes a studiat la Valladolid, Córdoba sau Sevilla. În anul 1566 se stabileşte la Madrid, unde profesorul universitar Juan López de Hoyos, care-l numeşte pe Cervantes „discipolul nostru scump şi iubit", îi publică, într-o carte a lui, apărută în 1569, trei poezii, primele lui manifestări literare, Cervantes descoperindu-şi, în acelaşi timp, şi pasiunea pentru teatru.

Se refugiază - după unele surse - în Italia, „în urma acuzaţiei de a-l fi rănit, într-un duel, pe un anume Antonio Sigura, ceea ce l-ar fi mâniat pe regele Filip al II-lea al Spaniei." Ajuns la Roma, Cervantes „a citit poemele cavalereşti ale lui Ludovico Ariosto şi „Dialogurile de amor" ale lui Leon Hebreo şi-i influenţat de stilul celor doi. Intrând în serviciul cardinalului Giulio Aquaviva, cei doi au călătorit împreună la Palermo, Milano, Florenţa, Veneţia, Ferrara.

După un timp, Cervantes „s-a angajat, ca soldat, în compania căpitanului Diego de Urbina, îmbarcându-se pe galera Marquesa." La 7 octombrie 1571, Cervantes participă la bătălia de la Lepanto. Bolnav fiind, cu febră mare, spune: „Prefer să mor luptând pentru Dumnezeu şi pentru rege, decât să rămân sănătos, ascunzându-mă. Ce s-ar spune despre mine?". „S-a luptat plin de curaj cu numiţii turci, în numita bătălie, ascultând ordinele căpitanului, împreună cu alţi soldaţi. Şi odată terminată bătălia, ştiind don Juan de Austria cât de bine luptase numitul Miguel de Cervantes, i-a crescut onorariul cu patru ducaţi. Din acea bătălie navală Cervantes a ieşit rănit de două săgeţi, în piept şi în mâna strângă, rămânând ciung." „De aici provine porecla «ciungul de la Lepanto»". Însă braţul stâng nu i-a fost amputat, doar i s-a anchilozat, „după ce o bucată de plumb i-a secţionat un nerv şi nu a putut să-l mai mişte." „După şase luni de spitalizare la Messina, Cervantes şi-a reluat viaţa militară, în 1752". Trece prin oraşe din Sicilia, Sardinia, Genova şi Lombardia, locuieşte în Napoli, fiind mereu mândru că a participat la bătălia de la Lepanto, pentru el aceasta fiind: „Cea mai mare ocazie pe care au putut-o vedea secolele trecute, cei prezenţi şi pe care nici nu speră să o poată vedea cele viitoare."

Întorcându-se din Napoli în Spania, la bordul galerei „Sol", la 26 septembrie 1575, Cervantes şi fratele lui sunt făcuţi prizonieri de turci, la Costa Brava, şi duşi în Algeria, unde Cervantes este vândut, ca sclav. Având asupra lui „scrisori de recomandare, semnate de don Juan de Austria şi de ducele de Sessa, i-au făcut pe răpitori să creadă că Cervantes era o persoană foarte importantă, aşa că puteau obţine o recompensă bună, cerând 500 de escudos de aur, în schimbul libertăţii sale." În cei cinci ani de închisoare, Cervantes a încercat să evadeze de patru ori, aşa cum reiese şi dintr-o carte scrisă, mai târziu, de marele scriitor. De fiecare dată încercările lui s-au soldat cu eşecuri. În luna mai 1580, doi reprezentanţi ai Ordinului creştin „Părinţii trinitari", care se ocupau cu eliberarea deţinuţilor, au ajuns la Alger, iar la 19 octombrie 1580 Cervantes a fost eliberat, la 24 octombrie întorcându-se în Spania, unde, un timp, a locuit la Valencia, apoi, împreună cu familia, la Madrid.

În luna mai 1581, Cervantes ajunge în Portugalia, unde, pe atunci, îşi avea sediul Curtea regelui Filip al II-lea al Spaniei, cu gândul de a-şi reface viaţa şi a-şi plăti datoriile eliberării din Algeria. După o misiune secretă, la Oran, se întoarce la Lisabona, apoi se îndreaptă spre Madrid şi solicită, fără succes, o funcţie în Indii. Se căsătoreşte, la 12 decembrie 1584, cu Catalina de Salazar y Palacios, într-un sat din provincia Toledo, o căsătorie eşec. Aşa că Cervantes îşi începe lungile lui călătorii prin Andaluzia, când este probabil ca Cervantes să fi scris „prima sa operă literară, importantă «Le Galatea», publicată, în anul 1585, la Alcala de Henares."

În anul 1587 se află în Andaluzia, în calitate de comisar al aprovizionării pentru „Armada Invecible", nenumărate drumuri făcând prin Castillia - La Mancha, apoi se stabileşte la Sevilla, ca „perceptor de impozite". În 1597 este încarcerat în Închisoarea Regală din Sevilla, în urma falimentului băncii în care Cervantes depozita impozitele, acuzat de „însuşirea banului public." Romanul „Don Quijote de la Mancha" a fost conceput chiar în închisoare, aşa cum scrie Cervantes în prefaţa cărţii. Cervantes s-a mai aflat într-o detenţie, mai scurtă, în închisoarea Castro del Rio (Córdoba).

Stabilindu-se la Valladolid, în 1605 „publică prima parte din opera sa principală «El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha», început al realismului ca estetică literară, creând specia denumită roman modern (…). Cea de-a doua parte a cărţii apare abia în anul 1615, operă cu care autorul intră în istoria literaturii universale (…), alături de Dante, Shakespeare, Michel de Montaigne, Goethe." Atât de mare a fost şi este influenţa literară a lui Cervantes, „încât limba spaniolă modernă" este numită „limba lui Cervantes".

Capodopera literaturii spaniole şi universale este „Don Quijote de la Mancha", încadrată în „Secolul de Aur" al culturii spaniole. Mereu aflat în acel „spirit de pelerinaj", Don Quijote, acel caraghios hidalgo aflat într-o strânsă prietenie cu Sancho Panza, pe spinarea lui Rocinante, cu armura ruginită şi coiful lui, călare pe un cal slab, năpustindu-se cu lancea, în cumpănă, împotriva relelor realităţii, pleacă în căutare de aventuri. Mereu în aflarea unei lumi de el închipuite, Don Quijote are curajul înfruntării ridicolului, cu generozitate şi altruism. Nemulţumit cu realitatea timpului lui, precum şi autorul, mereu cu o „închipuire umplută de frumoase aiureli" şi de o mai bună cunoaştere de sine, contemporan cu Lope de Vega, Cálderon de la Barca, cum remarca şi Mario Vargas Llosa, Don Quijote a însemnat „o nesfârşită dragoste de libertate." Cavaler al Tristei Figuri, „cu măsele şi dinţi lipsă", cu „faţa prelungită de oboseală, de lupte sau de foame", mereu cuprins de melancolie şi compasiune, cu gândul la Dulcineea din Toboso, mereu stârnind ceva „între râs şi lacrimi", Don Quijote este, de fapt, „un alter ego al scriitorului", al lui Cervantes. Acel Cervantes, oşteanul din bătălia de la Lepanto, aflat mereu într-un fel de contagiune reciprocă Don Quijote - Sancho Panza, luând „o lume în derâdere", cea a romanelor cavalereşti.

Operă celebră de o enormă, îndreptăţită valoare, cu ecouri literare peste patru secole de la moartea lui Miguel de Cervantes Saavedra, „Don Quijote de la Mancha" face parte dintr-o mare cultură europeană, deoarece Cervantes „n-a scris pentru contemporanii lui, ci pentru generaţiile viitoare." Deşi în timpul vieţii nu s-a bucurat de gloria meritată, despre Cervantes se va vorbi mereu ca despre „un scriitor fără pereche."

P.S. O viaţă atât de furtunoasă nu putea să nu fie însoţită şi de unele curiozităţi. „Se spune că Miguel de Cervantes Saavedra şi William Shakespeare au decedat în aceaşi zi. Lucru imposibil, întrucât chiar dacă au decedat la aceeaşi dată, în Marea Britanie se utiliza calendarul iulian, în timp ce, în Spania, era adoptat cel gregorian. Se mai vorbeşte că primul ministru israelian, David Ben Gurion, a învăţat limba spaniolă, pentru a putea citi «Don Quijote». Nu există imagini reale ale lui Cervantes, ci doar picturi bazate pe descrierile fizice pe care autorul însuşi le-a sugerat în scrierile sale."

Surse: Wikipedia, enciclopedia liberă; „România literară" nr. 16-17, 26 aprilie 2016.

Lasă un comentariu