Eşec pentru City'us Târgu-Mureş, în primul meci al semifinalei campionatului naţional de futsal

Distribuie pe:

City'us Târgu-Mureş a fost învinsă la loviturile de departajare, în primul meci al semifinalei campionatului naţional de futsal. După timpul regulamentar, scorul era egal 4-4. Cum nici în cele două reprize de prelungiri nu s-a marcat, învingătoarea a fost decisă la penalty-uri. Gazdele au ratat două lovituri, în timp ce formaţia noastră nu a reuşit să puncteze decât în două rânduri, astfel că Deva se impune cu 3-2 şi conduce cu 1-0 în disputa din penultimul act.

Acum, City'us are nevoie de două victorii în partidele de la Târgu-Mureş pentru a ajunge în ultimul act al campionatului. Evoluţia din partea a doua a partidei ne dă încrederea necesară că obiectivul va fi îndeplinit. Capul sus, băieţi! Totul se joacă! Pentru târgumureşeni au punctat Fabio Aguiar (2, 32), Mimi Stoica (23) şi Paulo Ferreira (34). La loviturile de departajare au înscris Gherman şi Răducu şi au ratat Mimi Stoica, Szocs şi Ruxandari. La primul gol, Paulo Ferreira a şutat plasat şi mingea a intrat în plasă, pe foaia oficială de joc fiind trecut ca şi autor al golului Fabio Aguiar, aflat în preajma porţii. După un debut excelent de joc, cu golul înscris în minutul 2, greşelile şi lipsa de concentrare din defensivă au făcut ca gazdele să se desprindă la 4-1. În repriza secundă, Mimi Stoica reduce din handicap, cu o bară-gol, iar apoi târgumureşenii atacă în superioritate numerică, cu portar jucător. Aşa au venit golurile înscrise de Fabio Aguiar, cu un şut în vinclu de la aproximativ 10 metri şi Paulo Ferreira cu un şut din prima, din unghi. Finalul de meci este tot al nostru, gazdele preferând să se apere, dar nu se mai înscrie. În prelungiri, ambele echipe au jucat la siguranţă, pentru a nu oferi adversarei şansa golului, poate, decisiv. Partida a doua este progrmată miercuri,

18 mai, de la ora 19.15 în Sala Sporturilor din Târgu-Mureş. În cazul unei victorii mult dorite, jocul decisiv se va disputa a doua zi, joi, 19 mai, tot la Târgu-Mureş. Cu o surpriză s-a încheiat şi celălalt joc, United Galaţi învingând cu 3-0 pe Informatica Timişoara.

 

Lasă un comentariu