TRISTEŢEA ŞI DUREREA, CELE MAI PUTERNICE SENTIMENTE

Distribuie pe:

Oamenii de ştiinţă belgieni de la Universitatea Leuven, citaţi de descopera.ro, au constatat că tristeţea şi durerea sunt de 240 de ori mai puternice decât alte emoţii, cum ar fi ruşinea, surprinderea, furia sau chiar plictiseala.

„Tristeţea şi durerea însoţesc, de obicei, evenimentele tragice din viaţa noastră, cum ar fi un deces, un incident tragic sau o despărţire. De aceea, cei care suferă emoţional au nevoie de mai mult timp pentru a reflecta, pentru a se obişnui cu situaţia şi pentru a fi pe deplin conştienţi de consecinţe.

Pentru a verifica durata şi forţa emoţiilor, am rugat 233 de studenţi să îşi aducă aminte de cele mai recente momente emoţionale din viaţa lor şi să spună care a fost durata acestora. În completare, participanţii la studiu trebuiau să răspundă şi la întrebarea cum au reuşit să se descurce cu aceste emoţii.

Dintr-o gamă de 27 de emoţii, tristeţea şi durerea au durat mult mai mult decât celelalte, adică teamă, ruşine, surprindere, dezgust, furie, plictiseală sau sentimentul de relaxare. De obicei, pentru a traversa prima fază a durerii, sunt necesare 120 de ore, comparativ cu 30 de minute cât sunt necesare în cazul ruşinii sau dezgustului. Ura este resimţită circa 60 de ore, iar fericirea durează 35 de ore.

Studiul nostru demonstrează care este motivul pentru care anumite emoţii durează mai mult decât altele: am stabilit că emoţiile care persistă mai puţin au drept cauză evenimente cărora oamenilor le acordă mai puţină atenţie. Pe de altă parte, emoţiile îndelungate sunt provocate de obicei de evenimente care au consecinţe globale. Totodată, am constatat că unele dintre aceste consecinţe pot apărea doar după o anumită perioadă de timp", explică specialiştii belgieni. 

Lasă un comentariu