La numai 43 de ani, trupul prematur neînsufleţit a lui Pompei Belciug se reîntoarce în vatra natală - Şintereag -, de pe Şieu, locul copilăriei sale. Momente de întristare pentru viaţa ştiinţifică mureşeană, pentru consătenii săi şi pentru toţi cei care l-au cunoscut în scurtul periplu petrecut pe aceste locuri. A fost aşezat în acel panteon din cimitirul comunal, unde îşi dorm somnul de veci vrednicii săi înaintaşi.
Medicul Pompei Belciug şi-a dorit ca acest al doilea şi ultimul urmaş din familia sa (primul era o soră), să se ridice la nivelul său intelectual. Păşea în viaţă cu puţine şanse educative în anii postbelici îmbâcsiţi de ideologia dictaturii proletariatului. Este înscris la Şcoala Primară din localitate, după care urmează cursurile secţiei germane a Şcolii Medii din Bistriţa, finalizându-şi studiile la Liceul „Ady-Şincai" din Cluj-Napoca, pentru ca, după un an de gândire, când îndeplineşte funcţia de profesor suplinitor la Şieu-Cristur, să-şi prefigureze profesia prin studii superioare, urmate la Facultatea de Filologie, secţia germană-română, a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca. La absolvire a fost repartizat, prin decizie ministerială, la Arhivele Statului, Filiala Mureş. S-a avut în vedere, probabil, buna cunoaştere a limbii germane. Nu l-a pasionat activitatea de arhivist, motiv pentru care, după numai doi ani de exersare a acestei îndeletniciri, optează pentru o funcţie de inspector la Comitetul de Cultură şi Artă al judeţului Mureş. După alţi patru ani, îşi modifică opţiunea profesională, într-un domeniu reabilitat nu cu mulţi ani în urmă, acela al cercetării sociologice. Dezamăgire, însă, deoarece această cercetare subordonată ştiinţelor sociale trebuia să sprijine implementarea evoluţiei politice promovate de statul comunist.
Ocupă, prin concurs, un post de cercetător ştiinţific la Centrul de Ştiinţe Sociale al Academiei Române din Târgu-Mureş, în cadrul secţiei de sociologie.
Avea acel avantaj al cunoaşterii practicii culturale şi educative grănicereşti şi, mai ales, al reputaţiei echipelor studenţeşti ale lui Dimitrie Gusti în această parte de ţară. Lucrurile au luat o altă întorsătură. Ambiţia lui se amplifică atunci când este pus în aplicare un plan de reluare a cercetărilor sociologice din localităţile Şanţ (BN) şi Tinca (BH), în anul 1972, la care am participat şi eu şi care nu puteau constitui exemple şi puncte de comparaţie cu starea social-culturală din alte zone, în sensul bun al cuvântului.
Cercetările sociologului Pompei Belciug au avut, ca obiect de studiu, educaţia maselor. Primul grupaj de comunicări a făcut obiectul unei rubrici „Educaţia maselor", sub titlul Permanenţă şi efemer, găzduită de revista Vatra (1973). Comunicările lui ştiinţifice au apărut în revista Vatra din Târgu-Mureş, în Cercetări de ştiinţe sociale ale Institutului, în Marisia, anuarul Muzeului Judeţean Mureş, în Viitorul social, revistă de sociologie ş.a. Nu cunoaştem tematica şi titlurile lucrărilor anuale de plan, care ar trebui să fie egale la număr cu anii serviţi la Institut.
În afară de aceste lucrări, Pompei Belciug a tradus versuri din lirica germană autohtonă, precum şi câteva texte de proză.
În Târgu-Mureş, Pompei Belciug a avut un număr considerabil de prieteni. Se simţea bine în mijlocul lor. Era prezent în viaţa culturală şi ştiinţifică a judeţului. Timpul liber, petrecut împreună cu prietenii, era un minunat prilej de a depăna amintiri şi experienţa noastră de viaţă. Deseori discuţiile noastre le concluziona cu câteva vorbe de duh. O discuţie despre cultura şi civilizaţia germană, domeniu în care era acasă, se finaliza prin cuvintele: „Aşa-i neamţul, scrie Shakespeare şi citeşte Schopenhauer". „Este vremea şuhanilor cu labe lungi" era reflecţia despre timpurile trăite. Într-un cuvânt, era un om hâtru, îi plăcea să glumească. Cu toţii ne simţeam bine în anturajul său.
S-a căsătorit cu Alexandra Belciug, absolventă a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie-Filosofie, secţia psihopedagogie specială, căsătorie din care a rezultat unica lor fiică - Sânziana.
O întâmplare nefericită a făcut ca prietenul nostru Pompei să plece prematur dintre noi. Excelent înotător, format în apele Şieului şi Someşului Mare, i-a fost fatal Mureşul. Jale mare! Am pierdut un prieten inegalabil, cei de la Institut au pierdut un coleg redutabil, iar sociologia românească a pierdut o speranţă.
În cimitirul de la Şintereag, în panteonul neamului belciugeştilor, s-a mai aşezat un monument funerar, însemn memorial - Pompei Belciug, operă a artistului plastic Grigore Bradea. Este frumoasa recunoştinţă pe care i-o acordă familia, tuturor fiindu-ne eternă memoria sa.
