Programul „Fiecare copil în grădiniţă" a fost extins!

Distribuie pe:

În şedinţa de miercuri, 11 mai 2016, Guvernul a eliminat, prin ordonanţă de urgenţă, limitele vârstei minime (3 ani) şi maxime (6 ani) de la care pot fi înşcrişi preşcolarii în programul „Fiecare copil în grădiniţă".

Astfel, de tichetul social de 50 de lei lunar, destinat să încurajeze copiii din familiile defavorizate să urmeze grădiniţa, vor beneficia şi copii sub vârsta de 3 ani, dacă urmează cursurile învăţământului preşcolar, precum şi copiii care depăşesc vârsta de 6 ani şi care continuă să meargă la grădiniţă ca urmare a recomandărilor specialiştilor (copii cu dizabilităţi şi (sau) cu dificultăţi de învăţare).

De acest drept beneficiază copiii care provin din familii al căror venit lunar pe membru de familie este de până la 284 lei (adică, de două ori venitul minim garantat pentru o singură persoană).

Guvernul estimează că, prin eliminarea limitelor de vârstă, de tichetul social acordat prin programul „Fiecare copil în grădiniţă" vor beneficia încă 29.000 de copii ce provin din familii defavorizate.

Pentru copiii înscrişi în învăţământul preşcolar în anul 2015 - 2016, termenul de depunere a cererilor de solicitare a acestui stimulent este de maximum 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă adoptate miercuri.

Reamintim că acordarea acestor tichete sociale este strict condiţionată de prezenţa regulată a copiilor la grădiniţă. Normele de aplicare precizează că totalul absenţelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm în care învoirile personale (maximum trei) şi scutirile medicale nu pot depăşi 50% din numărul total de zile de grădiniţă din luna respectivă.

Pentru 2016, pentru finanţarea programului „Fiecare copil în grădiniţă" a fost alocată suma de 55,5 milioane de lei, asigurată de la bugetul de stat.

Lasă un comentariu