A trecut 9 mai, a trecut şi 10 mai. Nu am auzit ca cineva dintre guvernaţi să rostească vreun cuvânt despre INDEPENDENŢA DE STAT A ROMÂNIEI. Dumneavoastră aţi auzit? În 9 mai 1877, cuvintele lui Mihail Kogălniceanu răsunau, solemn, în Parlamentul Ţării: ,,Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare"! A doua zi, în 10 mai, pricipele Carol promulga legea privitoare la independenţă, făcând precizarea, în faţa celor două camere, că ,,în ziua de 9 mai aţi proclamat independenţa completă a României ".
În cuvântul său, Kogălniceanu nu a uitat să amintească parlamentarilor de atunci: ,,trebuie să dovedim că suntem în stare să facem şi noi sacrificii pentru ca să păstrăm această ţară şi drepturile ei pentru copiii noştri, şi această misiune în momentele de faţă este încredinţată fraţilor şi fiilor noştri care mor la hotare".
Cu alte cuvinte, independenţa nu ni s-a servit pe tavă, cum se spune, nu a fost ,,un copil găsit, fără căpătâi ", cum scria Eminescu, ci ea a fost câştigată pe câmpul de luptă, plătită cu jerta supremă a miilor de ostaşi care şi-au vărsat sângele în grelele bătălii purtate la Griviţa, Plevna, Rahova, Smârdan, Vidin şi multe altele, în care ei s-au acoperit de glorie nepieritoare.
S-au uitat toate. Au trecut de atunci aproape 130 de ani. Prea mulţi pentru a se mai gândi cineva la evenimentele din 1877 şi 1878, când tineretul României - floarea şi viitorul ţării! - şi-a vărsat sângele pe câmpurile de luptă din Bulgaria, pentru câştigarea independenţei Ţării! Acum, unii dintre fiii ei îşi pierd viaţa pe meleagurile îndepărtate ale Asiei, ,,făcându-şi datoria".Cum s-ar zice, mor pentru PATRIE! Aşa se spune. Care datorie, domnilor? Care Patrie? Ce ,,datorii" avem noi de îndeplinit la mii de kilometri departe de ţară? Da, am uitat: NATO! Cândva eram în Tratatul de la Varşovia, dar parcă nu ne repezeam chiar aşa, cu capul în gard, gata să îndeplinim toate poruncile venite de la Moscova. Ba, aş spune, în ultimii ani de existenţă a acestuia, nu ne mai repezeam deloc. Ne făceam cam surzi la comenzile venite de la Kremlin. Aveam, cum se zice, un pic de coloană vertebrală. Acum ne-am cam pierdut-o. Când la Bruxelles se deschide gura, cei de la Bucreşti se înclină până în pământ! Ar vrea şi mai jos chiar, însă nu se poate, nu-i lasă pământul. Pământul care nici el nu mai e al ţării, l-au cumpărat străinii! Câtă dreptate avea Mihai Eminescu: ,,Cât de prost era de pildă Mateiu Basarab, care dacă afla că un străin a cumpărat o moşie în ţară, scotea imediat bani din pungă şi o răscumpăra, pentru ca un străin să nu fie proprietar în ţară(…) Acum ne-am civilizat "! Noi, în schimb, ne-am europenizat. Suntem fuduli că am devenit cetăţeni europeni! Ba, mai mult, avem şi un ,,parteneriat special " cu SUA! Însă, cât o fi el de ,,special", ne căciulim de ani buni să obţinem dreptul de intrare în ,,State" fără vize! Degeaba. Noi suntem ,,speciali" numai în Afganistan şi Pakistan, adică acolo unde se poate muri fără viză.
Dar despre independenţa câştigată pe câmpul de luptă, sfinţită prin sângele ostaşilor români, mai putem vorbi? O mai avem oare? Ce a mai rămas din ea? Da, a mai rămas ceva pe hârtie. Articolul I(1)din Constituţie: ,,România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil ". Întrebarea este: dacă acea independenţă, câştigată în 1877, nu ar fi fost, cine ar mai fi acum membru în UE şi în NATO?
E păcat că ne uităm aşa de uşor istoria. Uităm că prezentul nostru se sprijină pe temelia solidă a trecutului, aşa cum prezentul va constitui o temelie pentru viitorul ţării şi al generaţiilor ce vor veni după noi. Cât de solid va fi acesta o vor judeca şi ne vor judeca ei. E dureros că renunţăm aşa de repede la tot ce este al nostru, la tot ceea ce ne-a însoţit de-a lungul devenirii noastre ca popor european. Nici nu ştiu exact dacă este vorba de uitare sau de prostie. Ori nici de una, nici de alta, ci de ceva cu mult mai grav: trădare de ţară!
Mă văd nevoit să mă întorc din nou la marele Eminescu, fiindcă prea se aseamănă vremea sa cu vremea noastră: ,,Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă / Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă, / Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela, / Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa? / Prea v-aţi arătat arama, sfâşiind această ţară, /Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară, / Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni, de obicei, / Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - Nişte mişei !"
