Religie şi... ştiinţă

„Dragostea de Dumnezeu este rodul rugăciunii, care călăuzeşte prin vederea ei mintea nesăturată în dorul ei, când aceasta stăruie în rugăciune şi când omul se roagă în minte numai prin gânduri tăcute, pline de foc şi cu căldură. Rugăciunea este omorârea gândurilor voinţei după viaţa trupului. Cel ce se roagă este întru totul deopotrivă cu cel ce a murit lumii. Şi a se tăgădui cineva pe sine însuşi este una cu a stărui în rugăciune. Iar dragostea de Dumnezeu se află în tăgăduirea de sine a sufletului. Tăgăduirea de sine, rugăciunea şi dragostea de Dumnezeu sunt unite într-un tot".

Filocalia vol. 10, pag. 351 Sf. Isaac Sirul

***

„Cel ce este îmbătat de dragostea de Dumnezeu uită, în lumea aceasta a plângerii, de toate durerile şi mâhnirile lui şi se face nesimţitor faţă de toate patimile păcatului, din pricina beţiei lui de Dumnezeu. Inima lui se sprijină pe nădejdea în Dumnezeu şi sufletul lui e o pasăre uşoară, înaripată; şi în toată clipa cugetarea lui se înalţă de la pământ şi zboară deasupra oamenilor, în îndeletnicirea cu gândurile lui şi se desfată în cele nemuritoare ale Celui Prea Înalt, Căruia fie slava şi stăpânirea în vecii vecilor!" Amin. (pag. 360-361)

***

„Raiul este dragostea de Dumnezeu, în care se cuprinde desfătarea de toate fericirile. Credinţa este uşa spre taine, sau spre raiul vieţuirii cu Dumnezeu; iar dragostea de Dumnezeu este interiorul raiului, sau locul unde se trăiesc aceste taine. Îndeosebi dragostea lui Dumnezeu e pomul vieţii din rai. De aceea Hristos e Mântuitorul, ca pomul acestei vieţi noi şi veşnice. Pomul vieţii este dragostea de Dumnezeu, de la care a căzut Adam şi nu s-a mai întâlnit cu bucuria. Iar în pământul mărăcinilor a lucrat întunericul. Cei ce s-au lipsit de dragostea lui Dumnezeu mănâncă pâinea sudorii în faptele lor, chiar de umblă pe calea dreptăţii. Bucuria, dragostea şi viaţa adevărată sunt una. Ele sunt Dumnezeu, persoana, sau comuniunea de persoane infinite în iubire şi în viaţă. Nu e bucurie afară de dragoste. Şi dragostea e numai între persoane. Şi în mod deplin ea ne vine din Persoana Dumnezeiască, care intrată în planul accesibil nouă e pomul din care primim rodul vieţii netrecătoare".

Filocalia vol. X, pag. 362

P.S. De la părintele ARSENIE BOCA (Sfântul Nesfinţit al Ardealului) citire: „CINE ARE MINTE SĂ IA AMINTE!

„COMORI FILOCALICE" - vol. II (Despre dragostea de Dumnezeu).

„1001 CUGETĂRI"

Lasă un comentariu