Doi atleţi români calificaţi la Jocurile Olimpice de la Rio au fost depistaţi pozitiv cu meldonium

Distribuie pe:

Doi atelţi români calificaţi la Jocurile Olimpice de la Rio au fost depistaţi pozitiv cu meldonium, anunţă agenţia de presă News.ro. Informaţia a fost confirmată pentru sursa citată de preşedintele Agenţiei Naţionale Antidoping, Graziela Vâjială. „Ambii atleţi sunt calificaţi la Jocurile Olimpice, este o veste foarte supărătoare. Au fost testaţi în afara competiţiei, iar confirmarea a venit de la laboratorul din Austria, rezultatele fiind încărcate în sistemul de management al rezultatelor de la WADA. Joi am trimis informarea la Federaţia Română de Atletism", a declarat Graziela Vâjială. Preşedintele ANAD a mai spus că vor mai exista testări ale sportivilor calificaţi la JO de la Rio. „Nu vreau să avem probleme, nu am mai avut de la Atena, aşa că vor continua testările. În iunie şi iulie vor fi ultimele, asta e clar, nu vor pleca sportivii români la Rio netestaţi", a afirmat Vâjială. Mihai Donisan obţinuse calificarea la JO, la săritura în înălţime (2,29 metri) şi Claudia Ştef la 20 km marş (timp de 1:34.31 ore). Donisan şi Ştef se alătură altor două sportive din România, care au fost depistate pozitiv cu meldonium, atleta Mirela Lavric şi biatlonista Eva Tofalvi. Un alt caz de dopaj, dar cu un hormon de creştere, a fost confirmat, tot vineri, de ANAD, în cazul canoistului Liviu Dumitrescu.

Lasă un comentariu