Religie şi... ştiinţă

 „Cel ce voieşte să vorbească despre dragostea lui Dumnezeu încearcă să vorbească despre Dumnezeu însuşi. Dar a vorbi despre Dumnezeu prin cuvinte e greşit şi primejdios celor ce nu iau aminte, adică a vorbi despre Dumnezeu, fără a te simţi copleşit de măreţia şi de iubirea Lui, adică a vorbi cu indiferenţă, cu mândria că-L poţi cuprinde, sau chiar în bătaie de joc. Cuvântul despre dragoste e cunoscut numai îngerilor, dar şi acelora, numai prin lucrarea iluminării. Dragostea e Dumnezeu. Iar cel ce voieşte să arate hotarul (definiţia) Acestuia, e ca cel ce, orb fiind, numără nisipul de pe fundul oceanului". (Filocalia vol. 9, pag. 425)

***

„Cele trei mari virtuţi creştineşti sunt: credinţa, nădejdea şi dragostea. Dar mai mare decât toate este dragostea. Căci Dumnezeu se numeşte dragoste. Dar eu (pe cât pot să înţeleg), pe una o văd ca rază, pe alta ca lumină, iar pe cealaltă ca cerc. Credinţa este ca raza soarelui, nădejdea ca lumina lui, şi dragostea ca cercul lui. Şi toate sunt o strălucire şi o lumină. Cea dintâi toate le poate face şi zidi; a doua îmbrăţişează mila lui Dumnezeu; iar a treia niciodată nu cade, nu încetează a privi şi nu lasă pe cel rănit de ea să-şi liniştească fericita nebunie". (pag. 424)

***

„Dragostea creştină, este propriu-zis, lepădarea a tot cugetul potrivnic, adică dragostea nu cugetă nimic potrivnic cuiva. Dragostea după calitate, e asemănarea cu Dumnezeu, pe cât e cu putinţă muritorilor. Iar după lucrare, dragostea, e o beţie a sufletului. După însuşire, dragostea e izvorul credinţei, adâncul fără fund al îndelungii răbdări, oceanul smereniei. Fericit este cel ce are faţă de Dumnezeu un dor asemănător celui pe care-l are îndrăgostitul nebun faţă de iubita lui". (pag. 425)

SFÂNTUL IOAN SCĂRARUL (579, Siria-649, Muntele Sinai) a intrat în mănăstirea din Muntele Sinai la vârsta de 16 ani. Până la acea vârstă dobândise o pregătire solidă în toate ştiinţele acelei vremi, fapt care ar indica provenienţa sa dintr-o familie înstărită. Aleasa sa pregătire în ştiinţele vremii i-a adus numele de Ioan Scolasticul, iar vieţuirea în muntele Sinai, numele de Ioan Sinaitul. Acum este numit şi Ioan Scărarul, datorită cărţii „Scara dumnezeescului urcuş", pe care a scris-o la sfârşitul vieţii sale. La mănăstire l-a avut povăţuitor pe Cuviosul Martirie, vreme de 19 ani. După moartea acestuia, Sfântul Ioan s-a retras într-un loc izolat numit Thola, la cinci mile de mănăstire, unde a vieţuit în linişte 40 de ani. Spre sfârşitul vieţii a fost rugat de monahi să primeaacă a fi egumen al Mănăstirii Sinai. În timpul cât conducea pe monahi pe calea desăvârşirii, a alcătuit scrierea Scara, la rugămintea egumenului Ioan al Mănăstirii Rait, aflată la 60 de mile de Mănăstirea Sinai. „Scara Dumnezeescului urcuş" este alcătuită din 30 de trepte (capitole) şi se află şi în volumul IX din Filocalia românească. Pomenirea Sfântului Ioan Scărarul se face la 30 martie.

„COMORI FILOCALICE" vol. II

Lasă un comentariu