Omul trebuie să fugă din toate puterile de toate păcatele, iar pentru păcatele în care, din neputinţă, cade cu fapta, cu cuvântul, cu gândul şi cu toate simţirile, trebuie să se pocăiască zilnic înaintea lui Dumnezeu. Este mult mai folositor să te fereşti de păcate decât să fugi de moarte.
- Eu nu am decât păcate mărunte, zise într-o zi un creştin.
Altul, mai zidit în credinţă decât el, i-a răspuns:
- Păcatele cărora le zici mărunte, sunt întocmai ca şi picăturile de ploaie. Ele sunt mici, dar dacă se adună multe la un loc, pot îneca pământul şi pot prăpădi tot ce află în cale. Sau se aseamănă cu fulgii de zăpadă, care vor fi ei uşori, dar, dacă se adună mulţi la un loc, e prăpădenie... Aşa e şi cu păcatele noastre, cele zise mărunte... Se adună, se adună, până ce ne prăpădesc sufletul.
Din volumul: „DURERI NESPOVEDITE", în curs de apariţie la Editura „VATRA VECHE", Tg.-Mureş
